Marte: alte obiceiuri, alte meserii

Este bine că administraţia Prezidenţială nu ascunde discursurile preşedintelui, ci le pune pe site-ul instituţiei, ca să putem beneficia şi noi de ele până la capăt în cazul discursului "România educată", de exemplu, preşedintele atrage atenţia asupra fenomenului analfabetismului funcţional: "Dacă le dai un text, ei îl citesc şi nu înţeleg nimic sau aproape nimic. Problemă mare, şi s-a propagat".

Deşi e păcat că, făcând apel la propria experienţă, preşedintele nu împărtăşeşte sincer antidotul pe care el l-a gasit pentru această problemă: să ne amintim de exclamaţia sa referitoare la o decizie a Curţii Constituţionale: "o voi citi până o voi înţelege!"

Dar problema centrală este cea a meseriilor: "Pentru ce anume să-i pregătim? Pentru viaţă, da. Pentru o carieră, da. Pentru o meserie, sigur că da. Dar ce meserie? Pentru meseriile secolului XX este un pic greşit. Noi trebuie să îi pregătim pentru meseriile secolului XXI, evident. Dar care sunt acestea? Dragii mei, dacă vă întreb, nu o să ştiţi, şi nu ştie nimeni".

Dacă analizăm această frază, vom vedea că întrebarea "Dar care sunt acestea?" şi-o adresează preşedintele doar lui însuşi.

Este însă ciudat că, adresându-şi sieşi întrebarea, preşedintele ştie deja că nimeni, adică nici el, nu o să ştie răs­punsul. O fi aici ceva ciudat, de tipul paradoxului mincinosului? Nicidecum, această abordare nu este un sofism, ci o manevră inteligentă: preşedintele îşi adresează sieşi întrebarea şi nu asistenţei, pe care pur şi simplu nu o întreabă pentru că ştie că aceasta nu poate da răspunsul. Este aici o strategie clară de profesor care nu întreabă elevul, dacă ştie că acesta nu va putea răspunde.

Aici însă, prin această abordare sofis­ticată, preşedintele atinge problema meditaţiilor. La meditaţie, unde profesorul nu întreabă elevul, ci elevul întreabă profesorul, elevul nici nu ar fi obligat să răspundă, pentru că el plăteşte meditatorul (ghinion). Şcoala, care în sistemul de stat este gratuită, obligă cu severitate elevul să răspundă. Preşedintele rămâne deci cu înţelepciune în postura de meditator, blând cu repetenţii săi.

Era dealtfel de neconceput ca într-un discurs despre educaţie să nu fie prezentă, nici măcar într-o formă codificată, tema meditaţiilor. Trebuie să vedem aici adevărul că meditaţiile trebuie să răspundă nu la cerinţele vieţii, ci la cerinţele sistemului şcolar, adică inclusiv la cerinţele unui sistem şcolar deficitar, cum este al nostru. De aceea preşedintele insistă asupra imposibilităţii de a şti pentru ce meserii trebuie educat elevul în sistemul şcolar, adică tocmai pentru a sublinia că meditaţiile, care pregătesc elevul pentru şcoală şi nu pentru viaţă, trebuie să rămână singura certitudine.

Faptul că preşedintele nu recurge la unitatea de timp pe care o oferă deceniile, ci preferă a se raporta la secol atunci când vorbeşte de viitor, mai ales când mai avem puţin până la deceniul al treilea, ar putea produce un fior de nelinişte dacă ne amintim de dezorientarea temporală pe care domnia sa a avut-o când a vorbit de "centenarul următor".

După ce am parcurs deja aproape o cincime din secolul XXI este mai dificil să vorbim despre acest secol la timpul viitor, când există cel puţin şapte decenii, dacă nu opt, care sunt disponibile pentru acest tip de abordare. Oare preşedintele se află sub imperiul "centenarului următor" şi vorbeşte de fapt despre secolul XXII?

Ce să mai zicem despre deceniul şapte, dacă nu şase, când o parte a populaţiei de pe Terra va merge pe Marte, unde sunt alte obiceiuri, şi va trebui să se recalifice profesional. Atunci orice discuţie despre meserii pe Terra ar fi fără obiect pe Marte.

Un alt mesaj în discursul preşedintelui este intonaţia frazei: pentru un vorbitor onest, ea ar corespunde cu sensul pe care vorbitorul vrea să-l exprime. Când însă intonaţia o ia razna, acesta este un semnal clar din partea preşedintelui că trebuie să mergem cu studiul mult mai mult în adâncimea "textului".