MARŢI: CCR dezbate sesizarea privind existenţa unui conflict Guvern-Parlament după moţiunea de cenzură

A.P.
Anticorupţie / 14 septembrie 2020

CCR dezbate sesizarea privind existenţa unui conflict Guvern-Parlament după moţiunea de cenzură

Curtea Constituţională a României urmează să se pronunţe, marţi, pe sesizarea Cabinetului Orban privind existenţa unui conflict juridic între Guvern şi Parlament ca urmare a depunerii unei moţiuni de cenzură în sesiune extraordinară, au precizat, pentru Agerpres, oficiali ai CCR.

Potrivit sursei citate, judecătorii constituţionali au finalizat luni deliberările, urmând ca, în cursul zilei de marţi, să fie redactată forma finală a minutei.

La dezbateri, reprezentantul Guvernului, Olivia Diana Morar, secretar de stat în Ministerul Justiţiei, a susţinut că Parlamentul a urmărit să "abuzeze" de instrumentele constituţionale "în scopul satisfacerii unor obiective politice".

"Vă rugăm să constataţi că prezentul conflict juridic de natură constituţională se fundamentează pe încălcarea mai multor principii constituţionale, dezvoltate în mod expres sau implicit la nivelul Legii fundamentale, respectiv principiul echilibrului puterilor în stat, cel al colaborării şi cooperării loiale între autorităţi şi cel al stabilităţii juridice. (...) Apreciem că, raportat la conduita Parlamentului, acesta, sub apanajul unei interpretări juridice voit eronate a prevederilor constituţionale, aşadar sub aparenţa constituţionalităţii, a urmărit să abuzeze de remediile şi instrumentele constituţionale în scopul satisfacerii unor obiective politice", a spus Olivia Morar.

În opinia ei, s-a deschis calea unui amestec "abuziv" în treburile Executivului.

"Astfel, principiul echilibrului puterilor în stat a fost încălcat prin aceea că Parlamentul a urmărit eludarea unei interdicţii constituţionale care limitează controlul asupra Guvernului, deschizând astfel calea nu doar a unui amestec abuziv în treburile Executivului, dar mai mult decât atât a unei potenţiale intenţii de transformare a acesteia într-o entitate subordonată Parlamentului, ceea ce contravine în mod vădit echivalenţei şi egalităţii celor două autorităţi publice în faţa Constituţiei", a precizat reprezentantul Guvernului.

Cristian Ionescu, reprezentantul Senatului, a spus că opoziţia are tot dreptul să iniţieze oricând o moţiune de cenzură împotriva Guvernului.

"Prim-ministrul nu se referă în realitate la instituţia Parlamentului ca parte a unui pretins conflict juridic de natură constituţională, ci la demersul procedural şi legitim al unui număr consistent de deputaţi şi senatori care au iniţiat împotriva Guvernului pe care îl conduce o moţiune de cenzură ca forma cea mai gravă a controlului parlamentar. Opoziţia este îndreptăţită de Constituţie să iniţieze oricând, subliniez - oricând -, fie într-o sesiune parlamentară ordinară, fie într-o sesiune extraordinară o astfel de modalitate de control parlamentar", a subliniat Cristian Ionescu.

La rândul său, reprezentantul Camerei Deputaţilor, Florin Iordache, a spus că în Constituţie nu a găsit specificat un moment exact în care poate fi retrasă încrederea Guvernului.

''În Constituţie se precizează foarte clar la articolul 113 alineatul 1 faptul că plenul reunit al Camerelor este cel care retrage încrederea Guvernului, fără a preciza o dată când. Atâta timp cât Guvernul poate fi învestit în sesiuni extraordinare sau în sesiuni ordinare, la fel încrederea. În Constituţie nu am găsit un paragraf care să precizeze dacă retragerea încrederii Guvernului poate fi decât la un anumit moment'', a arătat el.

Acesta a adăugat că zilnic Parlamentul ar putea introduce o moţiune de cenzură, dacă ar fi constituţional, în urma comportamentului pe care îl are Executivul, detaliază Agerpres.

Executivul, prin premierul Ludovic Orban, a solicitat Curţii Constituţionale să constate dacă există o situaţie conflictuală între Guvern, pe de o parte, şi Parlament, pe de altă parte, "generată de depunerea unei moţiuni de cenzură în perioada dintre cele două sesiuni parlamentare ordinare, cu consecinţa convocării unei sesiuni extraordinare exclusiv numai pentru prezentarea moţiunii fără dezbaterea şi votarea acesteia".

Potrivit textului sesizării, situaţia conflictuală este derivată "din încălcarea dispoziţiilor art. 113 alin. (4) coroborat cu art. 66 alin. (1) din Constituţie".

"Conflictul juridic de natură constituţională există între Guvernul României şi Parlament şi derivă direct din Constituţie (art. 113 alin. (4) coroborat cu art. 66 alin. (1)), în sensul în care blocarea procedurii moţiunii de cenzură la etapa prezentării acesteia fără parcurgerea celorlalte etape procedurale în aceeaşi sesiune parlamentară menţine Guvernul României, parte a puterii executive, într-o situaţie incertă, fapt declarat contrar Constituţiei, prin decizii anterioare ale Curţii Constituţionale (Decizia nr. 1525/2010), deoarece afectează principiul stabilităţii activităţii Guvernului, dedus din dispoziţiile art. 102 alin. (1) şi art. 113 din Constituţia României", se arată în sesizare.

Conform acesteia, "existenţa conflictului juridic de natură constituţională este generată de depunerea moţiunii de cenzură în perioada dintre sesiunile ordinare ale Parlamentului, cât şi de convocarea unei sesiuni extraordinare având ca obiect numai prezentarea moţiunii de cenzură".

Guvernul susţine, totodată, că moţiunea de cenzură iniţiată la data de 17 august de un număr de 205 deputaţi şi senatori, cu titlul "Guvernul PNL - De la Pandemie la pande-mită generalizată", având conţinutul prezentat în sesiunea extraordinară din data de 20 august, "nu poate fi dezbătută şi votată în altă sesiune ordinară sau extraordinară decât cu încălcarea dispoziţiilor art. 113 alin. (4) din Constituţia României, deoarece Guvernul ar fi supus unei duble sancţiuni în temeiul aceluiaşi act politic epuizat (moţiunea de cenzură înregistrată în data de 17 august 2020) prin nediscutarea şi votarea acestuia în cadrul sesiunii parlamentare în care a fost depus".

De asemenea, conform sesizării, cele două Camere ale Parlamentului trebuiau să fie convocate în sesiune extraordinară comună "la momentul iniţierii moţiunii de cenzură".

Un alt argument adus de Guvern în favoarea existenţei unui conflict constituţional este cel privind "încălcarea principiului stabilităţii activităţii Guvernului".

Cabinetul Orban cere CCR să constate "existenţa unui conflict de natură constituţională între Guvern şi Parlament generat de încălcarea dispoziţiilor art. 113 alin. (4) coroborat cu dispoziţiile art. 66 alin. (1) din Constituţie, urmare a depunerii moţiunii de cenzură în perioada dintre încheierea primei sesiuni ordinare şi începutul celei de a doua sesiuni ordinare a Camerei Deputaţilor şi Senatului", citează Agerpres.

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
raobooks.com
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

19 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9749
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7790
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3324
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.0430
Gram de aur (XAU)Gram de aur402.9466

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb