MASĂ ROTUNDĂ LA ZIARUL BURSA Daniel Ionescu: "Mă îndoiesc că pleacă băncile din sistem"

ELENA VOINEA
Ziarul BURSA #Bănci-Asigurări / 5 decembrie 2011

Daniel Ionescu: "Mă îndoiesc că pleacă băncile din sistem"

Ziarul "BURSA" a organizat, săptămâna trecută, o masă rotundă cu tema "Sistemul bancar şi criza datoriilor suverane", la care au participat doctorul în economie Daniel Ionescu, avocatul Gheorghe Piperea şi analistul economic Ionel Blănculescu.

Anul viitor, am putea asista la schimbări importante în sistemul bancar, a reieşit în urma discuţiilor.

Avocatul Gheorghe Piperea susţine că, în 2012, ar putea să existe falimente sau naţionalizări de bănci, în ţara noastră. Domnia sa este de părere că nu toate băncile din sistem ar merita să intre în faliment, deoarece nu toate "şi-au făcut de cap". În plus, au existat unele instituţii de credit care "au pus economia României la treabă", potrivit lui Gheorghe Piperea.

Doctorul în economie Daniel Ionescu susţine că băncile străine nu se vor retrage de pe piaţa locală, decât în situaţia în care stimulentele oferite capitalurilor de risc nu vor mai fi suficiente. Domnia sa ne-a precizat că sistemul nostru bancar nu include active toxice, ci credite nerambursabile.

Ionel Blănculescu, analist economic, ne-a declarat că ne aflăm în pragul panicii pe piaţa financiară din zona euro. Domnia sa are în lucru un proiect la nivel european, pentru managementul datoriilor suverane, care prevede crearea Agenţiei Europene pentru Datoriile Suverane, o agenţie în subordinea Comisiei Europene şi în coordonarea Băncii Centrale Europene.

Domnul Blănculescu ne-a explicat: "Această agenţie preia de la băncile din zona euro creanţele asupra statelor, le centralizează şi concentrează şi emite obligaţiuni, în cuantumul acestor sume, care sunt vândute către CE şi BCE. Cu sumele obţinute de la aceste două foruri europene se capitalizează băncile europene, iar cu sumele recuperate de la statele în culpă, se răscumpără obligaţiunile vândute Comisiei Europene şi BCE, închizând procesul, cu beneficii pentru toate părţile implicate".

Urmăriţi, în continuare, cum s-au desfăşurat dezbaterile la masa rotundă organizată la ziarul "BURSA".

Daniel Ionescu: "Mă îndoiesc că pleacă băncile din sistem"

Băncile străine nu vor părăsi sistemul bancar românesc, ca urmare a turbulenţelor financiare şi tensiunilor politice internaţionale, ci numai atunci când stimulentele oferite capitalurilor de risc nu vor mai fi suficiente, este de părere doctorul în economie Daniel Ionescu.

Domnia sa ne-a declarat: "Mă îndoiesc că pleacă băncile din sis-tem. Deşi în condiţiile în care capacitatea de cumpărare a populaţiei scade, cererea de credite nu va scădea! S-ar putea chiar să crească relativ, ca urmare a gelifierii masei monetare. Din care motiv? În condiţiile în care capacitatea de cumpărare a producţiei efective şi a importurilor de bunuri şi servicii scade datorită scăderii veniturilor, regimul bancar va crea un nou debuşeu printr-o ofertă adecvată de credite!

Ieşirea din criză prin creşterea fis-calităţii indirecte (TVA - taxa pe valoarea adăugată) nu este şi nu va fi niciodată o soluţie!

În România capacitatea de producţie a valorii adăugate economic utile - sub formă de salarii/indemnizaţii şi profituri - nu stă, real, în vizorul Puterii!

Destructurarea acestei capacităţi se datorează aproape exclusiv privatizării descreierate a activelor din economie şi, mai ales, contractelor post-privatizare."

Potrivit domnului Ionescu "privatizarea este o problemă de oportunitate, pe care poţi să o faci bine, poţi să o faci rău sau mediocru sau poţi să n-o faci!

Domnia sa ne-a precizat: "În momentul în care s-a renegociat privatizarea şi o mare parte din locurile de muncă au dispărut, atunci a dispărut şi capacitatea de cumpărare a populaţiei. A scăzut şi valoarea adăugată care se crea în economie. În condiţiile acestea, evident că România nu a putut decât să meargă, din păcate hotărât, spre dezastru, spre criza în care ne târâm".

Doctorul în economie ne-a mai declarat că sistemul nostru bancar nu include active toxice, ci credite nerambursabile: "Noi nu avem active toxice, noi avem credite care, pe fondul destructurării ocupării şi centrelor de profit, devin nerambursabile. Masa creditelor care vor deveni neperformante va creşte. Pentru că, obiectiv, lipsită/văduvită de resursele de venituri curente sau de înlocuire, populaţia nu va mai avea capacitatea de a-şi finanţa creditele".

Doctorul în economie ne-a explicat că la noi - conform nivelului rezervelor minime obligatiorii - rata legală de acoperire a creditelor din capitalul propriu şi depozitele băncilor comerciale este de 1 la 6,5, în timp ce în Uniunea Europeană aceas-tă rată este de 1 la 12, adică aproape dublu faţă de situaţia de la noi.

Domnul Ionescu susţine că "în mod real vom ieşi din criză doar în momentul în care se va găsi o soluţie ca masa creditelor acordate din creaţia "ex-nihilo" de monedă şi, implicit, această monedă (creată ex-nihilo) să poată fi distrusă!"

Doctorul în economie Daniel Ionescu ne-a declarat că o bună parte din portofoliile de titluri de stat (titlurile de datorie publică) emise de guvern şi achiziţionate de băncile comerciale din sistem (68 miliarde lei) au ajuns în custodia Băncii Centrale prin operaţiuni de "open market".

Potrivit domniei sale, "acest lucru înseamnă că în bună parte riscul de insolvenţă generat de creditele pe termen scurt, mediu şi lung trase de Guvern este - la ora actuală - girat de bancherul naţional".

În opinia domniei sale, conform cifrelor oficiale, ţara noastră ajunsese în decembrie 2008 în cvasi-incapacitate tehnică de plată:

"În decembrie 2008, rezervele Băncii Centrale erau cu puţin mai mari decât datoria externă pe termen scurt, res-pectiv, datoria cu scadenţă sub 1 an!", ne-a declarat domnul Ionescu.

Domnia sa ne-a mai precizat că, prin prisma expunerii externe pe termen scurt, România nu se simte deloc bine: "Datoria externă pe termen scurt a României însuma la sfârşitul anului 2008 circa 20,6 miliarde euro. La sfârşitul lunii septembrie din acest an, datoria externă pe termen scurt ajunsese la aproximativ 22,6 miliarde euro!".

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
raobooks.com
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
chocoland.ro
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

20 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9764
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7908
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3538
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9910
Gram de aur (XAU)Gram de aur401.4137

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb