Mascarada penală internaţională

Karim Khan este profund dezamăgit. Procurorul şef al Curţii Penale Internaţionale a fost lăsat în poziţie de şpagat, după ce a început în forţă o anchetă împotriva unor prezumtivi criminali de război ruşi. Ancheta sa este aruncată în aer chiar de către autorităţile americane. Iar la vârf, în Statele Unite, disputa este în toi. Îi vor fi sau nu îi vor fi livrate lui Karim Khan probele care îi incriminează pe ruşi?

Ce ţie nu-ţi place, altuia nu-i face. Iată un vechi proverb românesc care se potriveşte mănuşă acestei situaţii aflate într-o mare dispută. Pentagonul refuză cu obstinaţie furnizarea de probe împotriva prezumtivilor autori ruşi ai crimelor de război. Oare de ce? La această întrebare, răspunsul e relativ simplu de dat. Şi îl oferă lumii întregi o publicaţie de prestigiu, The New York Times. Pentagonul se teme, şi pe bună dreptate, că activitatea Curţii Penale Internaţionale de la Haga, creată pentru judecarea şi condamnarea crimelor de război, ar putea să se transforme într-un adevărat bumerang. De natură să lovească în moalele capului comandanţi militari ai Pentagonului consideraţi în prezent eroi. Dar care, dacă se iau în calcul o serie de fapte pe care le-au comis sau le-au ordonat în teatrele de război deschise de Statele Unite, s-ar putea să fie transformaţi în criminali. Aceeaşi situaţie în ceea ce priveşte CIA, care este cel mai puternic serviciu secret al Statelor Unite şi probabil cel mai puternic serviciu secret din lume. Să ne reamintim că în întreaga lume, dar în special în Europa, s-a declanşat o veritabilă furtună în urma unor grave violări ale legilor americane precum şi legislaţiei internaţionale, pe parcursul vânării, interogării şi încarcerării unui mare număr de persoane suspectate de activităţi teroriste. Conform legislaţiei din Statele Unite, nu este permisă tortura şi, în general, există numeroase interdicţii privind modul de interogare a unor prezumtivi infractori. Din acest motiv au fost alese centre de interogare şi detenţie pentru persoanele bănuite de terorism pe teritoriul altor state. Inclusiv pe teritoriul României. Uniunea Europeană a declanşat chiar o amplă anchetă în acest sens, care a condus la localizarea unor spaţii de detenţie, a generat şi o serie întreagă de probe, dar la un moment dat s-a împotmolit. Sau a fost împotmolită. Guantanamo, faimoasa închisoare în care au fost "cazaţi" cei mai mulţi dintre presupuşii terorişti şi au fost torturaţi prin metode condamnate de justiţia americană, este în Cuba. Deci în afara teritoriului Statelor Unite. Şi cu asta am închis această paranteză.

Războiul din Ucraina a încins spiritele. În întreaga lume, dar în special la Washington. Până în prezent, Statele Unite, deşi au cochetat cumva cu ideea existenţei Curţii Penale Internaţioale de la Haga, nu au recunoscut-o oficial. La fel ca şi Federaţia Rusă. Ca atare, conform normelor internaţionale de drept, jurisdicţia CPI nu se întinde şi asupra celor două state. Şi astfel Washingtonul intră într-un cerc vicios. Dacă recunoaşte şi susţine eforturile Curţii Penale Internaţionale, dacă-i furnizează probele solicitate procurorului şef Karim Khan, atunci recunoaşte implicit şi autoritatea respectivei instituţii şi trebuie să se supună jurisdicţiei ei pentru crimele de război ale unor militari americani sau ale unor agenţi CIA ori a agenţilor altor servicii secrete din Statele Unite. Dacă nu sprijină eforturile procurorului şef al CPI, atunci cum ar putea să se ajungă oare la condamnarea prezumtivilor criminali de război ruşi? A celor care au ordonat şi executat atacuri devastatoare asupra infrastructurii civile din Ucraina şi care au răpit şi pervertit copii ucraineni?

Cercul vicios se vede cu ochiul liber în aceste momente la Washington, iar The New York Times are meritul de a-l înfăţişa printr-o amplă anchetă pe această temă. Treptat, evident din motive politice, cea mai mare parte a administraţiei Biden înclină în favoarea recunoaşterii Curţii Penale Internaţioale de la Haga, cu toate riscurile pe care acest lucru le implică, inclusiv în ceea ce-i priveşte pe unii comandanţi americani, care în viitor ar putea să fie şi ei cercetaţi pentru crime de război. O parte mai mică a adminstraţiei americane, cea legată de instituţiile de forţă, împreună cu Pentagonul şi serviciile secrete, se opune însă cu străşnicie colaborării cu procurorul şef CPI. Conflictul acesta va mai ocupa încă destul de mult timp prima pagină a ziarelor din întreaga lume. Pentru că este abia la început. Şi cumva această problemă trebuie tranşată. Curtea Penală Internaţioală de la Haga nu are nicun rost, dacă nu este recunoscută şi susţinută de marile puteri. Să presupunem însă că, în cele din urmă, disputa se tranşează la Washington în favoarea CPI. Iar procurorul şef CPI este ajutat să-şi continue şi să-şi finalizeze ancheta. Ce se va întâmpla ulterior? Mai nimic. Pentru că Federaţia Rusă nu recunoaşte jurisdicţia CPI. Ca atare, niciun prezumtiv criminal de război, începând cu Vladimir Putin şi continuând cu mulţi alţii, care au dat sau au executat ordine criminale, nu ar putea fi judecat şi condamnat. Nicio persoană şi pentru niciun fel de crimă nu poate fi condamnată în absenţă. O persoană, pentru a fi judecată şi condamnată, trebuie să fie prinsă, supusă unor interogatorii sau unui proces în care să aibă posibilitatea să se apere în persoană. Iar prezumtivii criminali ruşi nu circulă ca electronii liberi prin Occident, astfel încât, odată daţi în urmărire, să poată fi capturaţi.

Închei acest demers editorial făcând încă o precizare, care o vizează direct pe Laura Codruţa Kovesi. După cum se ştie, Ursula von der Leyen, capul fără minte al Uniunii Europene, de altfel şi fără morală, a insistat în câteva rânduri asupra proiectului de a crea un tribunal care să pedepsească crimele de război. Iar Laura Codruţa Kovesi s-a bătut cu cărămida în piept în cursul vizitei sale în Ucraina, desfăşurată în urmă cu câteva zile, cum că se va ocupa, prin intremediul Parchetului European, şi de crimele de război săvârşite împotriva ucrainenilor. Cum oare o va face? Este un mister de nedezlegat. Cu o asemenea afirmaţie, Laura Codruţa Kovesi intră într-o fundătură încă şi mai mare decât cea în care a intrat administraţia americană şi care este descrisă în detaliu în The New York Times.