Maşinăria de tocat fum a politicii

Avem o criză, ce facem cu ea? Răspunsul cel mai consistent ar trebui să vină din partea celor care au mandatul şi res-ponsabilitatea guvernării. Ce fac, deci, principalii actori politici şi instituţiile pe care le gestio-nează?

Cel mai semnificativ lucru pe care l-a făcut Guvernul României, care îl priveşte direct pe cetăţean, a fost pachetul de măsuri prin care a "ajustat" cheltuielile bugetare pe seama reducerilor salariale şi de pensii. Pe de altă parte, a forţat creşterea veniturilor la buget prin mărirea impozitelor, atît ca volum, cît şi ca număr. Toate, măsuri menite să treacă pe seama "amărăştenilor" costurile dezastrului însumat al guvernărilor din ultima jumătate de secol şi mai bine. Deşi cuprinzător, pachetul are relevanţă doar pentru un singur aspect al crizei, aşa cum se vede ea de la ferestrele înguste ale Ministerului Finanţelor: creşterea masivă a deficitului fiscal, concomitent cu sporirea fără precedent a îndatorării ţării şi a serviciului aces-tei datorii. Pe scurt, un minus tot mai mare de încasări în conturile Guvernului şi ale Administraţiei care trebuie acoperit prin împrumuturi tot mai greu de obţinut şi însoţite de dobînzi tot mai înalte. Al doilea lucru semnificativ, pe care Guvernul îl face, este să continue cheltuirea unor sume enorme de bani, din acelaşi buget "sărac", pentru obiective de investiţii cu impact neglijabil sau nul asupra mecanismelor economice care ar putea contribui la ieşirea din criză a României. Menirea lor politică, în schimb, este să aducă speranţe în actuala tabără guvernamentală. Viitoarele confruntări electorale au intrat pe agenda imediată de preocupări a PDL, deşi ipoteza anticipatelor rămîne în continuare una mai degrabă "teoretică". Asta, desigur, dacă PDL nu s-a hotărît, în secret, să declanşeze el însuşi o confruntare electorală, înainte de termen, luînd prin surprindere opoziţia, cu speranţa că ar putea obţine la urne sprijinul parlamentar care să-i asigure alţi patru ani de guvernare, în condiţii mai confortabile decît cele de astăzi. Ceea ce n-a făcut Guvernul este cel puţin tot atît de important. Iar din lunga listă care poate fi întocmită, cel mai semnificativ rămîne prezentarea unui tablou coerent al crizei, a dinamicii şi consecinţelor sale, însoţit, desigur, de măsurile capabile să combată răul în ansamblu; nu doar să moară de grija veniturilor bugetare, subţiate nu atît de criză, cît de consecinţele incoerenţei de guvernare şi ale inconsistenţei politicilor promovate sau susţinute chiar de Guvern!

Al doilea actor politic al ramurii executive este Preşedintele Româ-niei. Coerenţa acţiunilor sale nu este departe de cea a Guvernului. Ba, chiar s-a identificat cu ea, pînă a băgat cineva de seamă, la Cotroceni, că această "identitate" îl aduce pe Preşedinte în pragul colapsului de credibilitate şi de acceptare din partea electoratului. Chiar dacă nu îl paşte pericolul unei noi confruntări la urne, vestea trebuie să fi produs mare îngrijorare, datorită, pe de o parte, ameninţărilor de scurtare forţată a celui de-al doilea mandat prezidenţial, prin procedura de suspendare, iar pe de altă parte prin pierderea de către "locomotiva prezidenţială" a forţei motrice fără de care, toată suflarea PDL ştie, un nou mandat de guvernare va rămîne o simplă şi nerealizabilă dorinţă. În rest, ca şi Guvernul căruia îi este "baci", Preşedintele nu ne-a spus niciodată nici în ce constă criza cu care se luptă, nici prin ce suită de soluţii am putea ieşi din ea. Doar metafore, ici şi colo, bune doar pentru "gură cască" (vorba lui Caragiale), menite să justifice "centura de siguranţă" care peste nici cîteva luni s-a dovedit că nu ne asigură de nimic, drept care va trebui să-i mai adăugăm un alt "brîu" întăritor, aruncînd astfel în cîrca generaţiilor de astăzi, de mîine şi de poimîine ale României cea mai mare datorie din întreaga noastră istorie financiară.

În sfîrşit, cel de-al treilea personaj principal, Parlamentul, ar trebui să fie chintesenţa gîndirii politice şi a activităţii partidelor politice, a contribuţiei lor la gestionarea crizelor care mistuie societatea românească. Aici poza se transformă direct şi inconfundabil în caricatură. "Banca guvernamentală" a lăsat deoparte orice "maneră parlamentară", calcă orice reguli, inclusiv pe cele ale evidenţei pentru a-şi trece măsurile legislative, altfel precare şi cu totul insuficiente în raport cu dimensiunea şi implicaţiile sociale ale crizei. Cît despre actuala opoziţie, ea seamănă aproape pînă la identificarea totală cu panglicarul ramolit Dandanache, înainte să fi dat din întîmplare peste scrisoarea persoanei, becher, nu spui cine, în buzunarul pardesiului uitat la el acasă, de acel misterios şi influent personaj! Adică, se zbate ca peştele pe uscat şi este în pericol să rămînă fără "co-ledzi", tocmai ea, care este de la "48 în Cameră, cu toate partidele, ca tot românul, imparţial! N-are proiect, n-are mijloace, e ramolită, iar singura forţă care o animă este ambiţia nemăsurată de-a mai prinde o tură la manivela maşinii de tocat fum a politicii. Şi la dulcile beneficii ale guvernării... desigur! Dacă s-o putea, dacă nu... la viitoarea Cameră, doar n-o fi asta ultima!