Actuala criză provocată de prezenţa masivă a migranţilor la frontiera dintre Belarus şi Polonia ameninţă ''stabilitatea şi securitatea întregii Uniuni Europene'', a atenţionat astăzi premierul polonez Mateusz Morawiecki, transmit AFP şi Reuters, citate de Agerpres.
''Închiderea frontierei poloneze relevă interesul nostru naţional. Dar astăzi, este în joc stabilitatea şi securitatea întregii Uniuni Europene'', a scris şeful executivului polonez pe Twitter.
''Acest atac hibrid al regimului (preşedintelui belarus Aleksandr) Lukaşenko ne vizează pe toţi. Nu ne vom lăsa intimidaţi şi vom apăra pacea în Europa cu partenerii noştri din NATO şi Uniunea Europeană'', a adăugat el.
De partea sa, Belarusul a denunţat marţi acuzaţiile ''neîntemeiate'' ale părţii poloneze, potrivit căreia Minskul se află în spatele tentativelor de trecere ilegală a frontierei poloneze de către mii de migranţi.
''Ministerul Apărării belarus consideră acuzaţiile părţii poloneze fără fundament şi fără justificare'', a indicat ministerul într-un comunicat. Autorităţile belaruse acuză Polonia de creştere ''deliberată'' a tensiunilor la graniţă.
Ieri, Polonia a blocat o tentativă de trecere în masă a frontierei sale de către sute de migranţi dinspre Belarus, majoritatea dintre ei proveniţi din Orientul Mijlociu.
Uniunea Europeană îl acuză pe preşedintele belarus Aleksandr Lukaşenko de orchestrarea unei creşteri masive a sosirilor de migranţi la frontiera dintre Belarus, pe de o parte, şi Polonia, Lituania şi Letonia, pe de altă parte. Această creştere a avut loc în urma adoptării de către Bruxelles a unor sancţiuni împotriva Belarusului după abuzurile contra drepturilor omului şi alegerile prezidenţiale din august anul trecut, contestate vehement de opoziţia belarusă şi de Occident.
NATO a calificat ieri drept ''inacceptabilă'' maniera în care Belarusul ''utilizează'' chestiunea migraţiei.
Peter Stano, purtător de cuvânt al şefului diplomaţiei europene Josep Borrell, a evocat posibilitatea adoptării unor noi sancţiuni împotriva Belarusului.
Imagini video postate pe social media arată sute de migranţi care merg spre frontiera belaruso-poloneză, în apropierea satului Kuznica, unii dinspre ei încercând să treacă de gardul din sârmă ghimpată folosind diverse unelte.
Autorităţile poloneze au închis oficial un punct de trecere a frontierei cu Belarus marţi la ora 06:00 GMT.
Polonia a desfăşurat un număr suplimentar de soldaţi şi poliţişti de frontieră, în timp ce Lituania a anunţat că ar putea decreta starea de urgenţă în zona graniţei sale cu Belarus.
Ministrul de externe adjunct Pawel Jablonski a declarat că pentru moment Polonia nu are nevoie de ajutor suplimentar din partea Agenţiei europene pentru poliţia de frontieră şi garda de coastă (FRONTEX).