Tot mai mulţi turişti din ţara noastră aleg să călătorească în Mauritius, potrivit datelor agenţiei de turism specializată pe vacanţe exotice Eturia.
Daniela Sah, coproprietar Eturia, ne-a mărturisit: "Mauritius este un paradis al simţurilor, nu doar pentru că încântă ochii privitorului cu peisajele sale superbe, dar şi pentru deliciul papilelor gustative, căci aici călătorul găseşte o varietate nesfârşită de gusturi şi arome aduse de emigranţi din toate colţurile lumii. Înconjurată de apele turcoaz ale Oceanului Indian, Mauritius nu este doar o insulă obişnuită, căci lagunele superbe cu ape liniştite şi valuri line care alintă ţărmurile, plajele generoase acoperite cu nisip perlat, străjuite de cocotieri, versanţii acoperiţi de vegetaţie tropicală şi munţii de origine vulcanică, o transformă într-un tărâm exotic, plin de mister".
Creşterile pe această destinaţie au fost constante în ultimii ani, cu 30-40% anual, iar faţă de anul trecut s-au dublat vânzările până în prezent, şi probabil vor creşte şi mai mult până la sfârşitul anului, conform datelor agenţiei.
Daniela Sah ne-a mai spus: "Dacă în 2018, am dus în Mauritius în jur de 300 de turişti români, anul acesta au ajuns acolo aproximativ 650, mai mult decât dublu faţă de anul trecut. Însă estimăm o creştere mai mare până la sfârşitul anului, întrucât avem mai multe plecări de Crăciun şi de Revelion".
În medie, o vacanţă de 7 nopţi în Mauritius costă în jur de 1500-1600 de euro/persoană, o medie mai mică decât cea a anului precedent datorită puterii agenţiei de negociere cu hotelurile partenere.
"Insula îmbină cu succes un sejur relaxant la plajă cu vizite în natură, diverse sporturi nautice şi experienţe autentice; este o destinaţie foarte potrivită pentru familiile cu copii, dar şi pentru luna de miere sau pentru pasionaţii de sporturi nautice, fiind accesibilă tot timpul anului - pe scurt este o destinaţie pentru toate gusturile. Resorturile oferă servicii de calitate, cu seri tematice, activităţi atractive pentru copii şi o gamă variată de activităţi opţionale, toate într-un cadru natural de vis. Turiştii pot explora parcurile naţionale, pot opta pentru croaziere pe mare, vizite de shopping şi experienţe culinare autentice. Eturia colaborează de ani buni cu acelaşi partener local din Mauritius şi oferim clienţilor noştri transferuri private, dar şi excursii personalizate, gândite special pentru ei. În plus, avem contracte directe cu peste 40 de hoteluri din Mauritius, majoritatea de 4* şi 5*", a adăugat coproprietarul agenţiei.
• Hotelierii din Mauritius, atenţi la Europa de Est
Deşi principalele naţionalităţi care ajung în paradisul exotic din Mauritius rămân britanicii, francezii şi vorbitorii de germană - austrieci, germani şi elveţieni, piaţa din Europa de Est este în continuă creştere pentru Mauritius. Hotelierii şi agenţiile de turism de pe insulă sunt tot mai atenţi la ţările est-europene.
Ashish Modak, regional general manager al Grupului de hoteluri Lux, a declarant:"Vedem în mod curent turişti din Europa de Est, inclusiv din România, care vin spre sfârşitul lunii decembrie până la începutul lunii ianuarie pentru a celebra sărbătorile de iarnă. În fiecare an numărul acestora creşte, oamenii călătoresc tot mai mult. Deşi reprezintă totuşi un procent destul de mic din totalul oaspeţilor noştri, această piaţă are o creştere vizibilă şi arată un potenţial promiţător".
În prezent, pe insulă se află trei resorturi Luxe, iar un al patrulea este în construcţie, urmând să fie operaţional la începutul anului 2021.
Ashish Modak a precizat că Guvernul din Mauritius susţine industria turismului şi toate autorităţile sunt interesate de cum pot fi adăugate hoteluri de calitate nu doar un număr de paturi în paradisul care are doar 200 de hoteluri pe cei aproa-pe 2000 de km pătraţi. Investiţia în noul hotel Lux va depăşi 10 milioane de euro, mai ales că arhitecţii, consultanţii şi designerul de interior sunt nume cunoscute, de altfel designerul de interior ales de Grupul Lux i-a decorat casa şi lui David Beckham.
Reprezentantul Grupului Lux ne-a mărturisit că turiştii aleg hotelurile din grup pentru plajele de care dispun, pentru design-ul hotelurilor, dar şi pentru experienţele şi activităţile pe care le poate oferi.
"Încercăm să creăm experienţe fie că vorbim de cafeneaua în care poţi participa la prăjirea cafelei, fie că ne referim la atelierul de ciocolată unde fiecare oaspete poate participa la transformarea boabelor de cacao în ciocolată. Peste ani, cel mai probabil oaspeţii noştri nu îşi vor aminti ce au mâncat, poate nici camera în care au stat, dar îşi vor aminti cum au prăjit cafea şi au făcut ciocolată", a conchis Ashish Modak.
Turiştii care vor să petreacă o vacanţă într-unul dintre hotelurile Lux, trebuie să plătească, în medie, aproximativ 400-600 de euro pe noapte pentru o cameră, în full sezon, adică din octombrie şi până în aprilie, iar din mai până în luna octombrie tarifele scad până la 250-300 de euro.
Fabien Lefebure, chief executive officer al agenţiei de turism Solis 360 din Mauritius, ne-a spus că Mauritius este astăzi o piaţă matură, dar există încă multe de exploatat ca de exepmul munţii vulcanici pentru căţărat sau gastronomia locală.
"Încercăm să ne personalizăm serviciile, dar să urmăm trendul. Ne axăm foarte mult pe experienţe, dincolo de o vacanţă obişnuită", spune reprezentantul agenţiei de turism din Mauritius care consideră că turiştii nu mai vor doar plaje însorite, ci caută experienţe şi servicii personalizate.
De asemenea, domnia sa ne-a spus: "Aproximativ 40.000 de turişti din întreaga lume au cumpărat vacanţe de la noi. Circa 40-50% dintre ei vin aici în luna de miere".
Fabien Lefebure a mai afirmat că majoritatea hotelurilor de pe insulă au o rată de 20% a clienţilor care revin aici în vacanţă.
Totodată, domnia sa a precizat că pentru europeni, în special, Crăciunul şi Anul Nou sunt total diferite în Mauritius.
"Vremea este foarte plăcută, fructele sunt coapte, florile înfloresc. Pentru cei din afară e destul de ciudat să îşi petreacă sărbătoarea de Crăciun pe plajă", a adăugat Fabien Lefebure.
Jerôme Armoorgum, reprezentantul hotelului Trou aux Biches, ne-a mărturisit că românii au început să vină în Mauritius, iar acum reprezintă o piaţă importantă: "În decursul unui an, cam 10% din gradul de ocupare este reprezentat de români ş sunt convins că numărul acestora va creşte".
De asemenea, reprezentanta hotelului Dinarobin a precizat că cei mai mulţi turişti care aleg acest resort vin pentru luna de miere.
"Avem mai multe pachete pentru a atrage turiştii, fiindcă avem o concurenţă mare pe piaţă printre celelalte hoteluri de 5 stele. Trebuie mereu să ne reinventăm".
Hotelierii au ţinut să precizeze că, în ultimii ani, oamenii îşi doresc simplicitate, nu mai vor formalitate, rigiditate, îşi doresc lucruri simple când ajung în vacanţă pentru că viaţa este deja complicată. Totodată, tot mai mulţi turişti caută o experienţă, nu se mai mulţumesc doar cu un hotel şi mâncare bună.
Hotelierii sunt obligaţi de autorităţi să reducă risipa şi poluarea, astfel că există hoteluri care au propriile staţii de desalinizare, iar plasticul este aproape inexistent. Majoritatea hotelurilor oferă paie din bambus sau din hârtie.
Hotelul Salt a trecut dincolo se aceste norme şi a decis să fie întru totul sustenabil. Astfel, oferă oaspeţilor săi sticle din aluminiu reutilizabile pentru apă, clasicii papuci de hotel sunt aici făcuţi din scorţişoară, iar halatul de baie este din fibre de cafea. Toate produsele din baie sunt prietenoase cu mediul.
Mauritius primeşte anual 1,3 milioane de turişti, încă o dată populaţia sa. Turismul reprezintă 8-9% din Produsul Intern Brut al ţării, însă agricultura este la fel de importantă, precum şi serviciile, acestea din urmă asigurând 60-63% din PIB. De altfel, în anii "70, Mauritius era pe locul doi, după Cuba, la exportul de trestie de zahăr.