MDLPA alocă 15 milioane de lei pentru finalizarea Planurilor Urbanistice Generale

G.B
Miscellanea / 10 mai 2021

MDLPA alocă 15 milioane de lei pentru finalizarea Planurilor Urbanistice Generale

Ministerul Dezvoltării, Lucrărilor Publice şi Administraţiei (MDLPA) a anunţat că alocă în acest an 15 milioane de lei pentru a finanţa finalizarea Planurilor Urbanistice Generale în 397 de unităţi administrativ-teritoriale din 38 de judeţe, potrivit agerpres.

Ministrul Dezvoltării, Cseke Attila, a subliniat într-un comunicat: "În acest an am schimbat strategia pentru a încuraja finalizarea, în cât mai multe localităţi, a acestor planuri urbanistice. Ministerul a primit cereri de finanţare de la 918 unităţi administrativ-teritoriale şi vor fi finanţate, cu prioritate, cele 397 care şi-au asumat să finalizeze, cu finanţarea din acest an, elaborarea acestora. Un Plan Urbanistic General actualizat va conduce la reducerea sarcinilor administrative şi la limitarea perioadei de timp pentru implementarea investiţiilor la nivel local".

În sursa citată se precizează că suportul financiar acordat de către MDLPA autorităţilor publice locale pentru finalizarea procesului de elaborare şi actualizare a documentaţiilor PUG vine în contextul necesităţii asigurării cadrului pentru implementarea unor noi concepte de dezvoltare urbană şi locală care să faciliteze tranziţia verde a localităţilor din România, dar mai ales pentru implementarea proiectelor ce vor fi finanţate din programele operaţionale în perioada 2021-2027 sau din cadrul PNRR.

"Planul Urbanistic General reprezintă principalul instrument de planificare operaţională, constituind baza legală pentru realizarea construcţiilor şi acţiunilor de dezvoltare. Fiecare unitate administrativ-teritorială trebuie să-şi actualizeze la cel mult 10 ani Planul Urbanistic General, în funcţie de evoluţia previzibilă a factorilor sociali, geografici, economici, culturali şi a necesităţilor locale ", se arată în comunicat.

Ministerul Dezvoltării, Lucrărilor Publice şi Administraţiei este autoritatea administraţiei publice centrale responsabilă cu derularea Programului privind elaborarea şi actualizarea Planurilor Urbanistice Generale (PUG) şi a Regulamentelor Locale de Urbanism (RLU).

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
danescu.ro
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
arsc.ro
domeniileostrov.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

18 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9755
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7397
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3041
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.0232
Gram de aur (XAU)Gram de aur403.6495

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb