Mediafax Group cere să-i răspund; îi răspund

MAKE
Ziarul BURSA #Media-Advertising / 22 iulie 2014

Adrian Sîrbu nu mă mai preocupă.

Adrian Sîrbu nu mă mai preocupă.

  • document ataşat Restanţele MEDIAFAX GROUP S.A. la bugetul de stat
    apasă aici pentru a descărca.

    Orlando Nicoară, directorul general al Mediafax Group S.A., a intervenit în comentariile, de pe site-ul internet al ziarului BURSA, la "Scrisoarea deschisă adresată ministrului finanţelor Ioana-Maria Petrescu", publicată ieri, în care am atras atenţia ministrului asupra inconsecvenţelor sale de fond, când îşi transmite îndemnurile la disciplină fiscală, prin intermediul firmelor de media ale lui Adrian Sîrbu, căci firmele acestuia figurează cu datorii pe site-ul ANAF, iar el însuşi este cunoscut ca indisciplinat fiscal - premierul Victor Ponta a declarat recent, de două ori, că i-a cerut să-şi plăteasca taxele - , ba chiar se spune că persoane aflate în conexiune cu afacerile sale sunt arestate sub suspiciunea de evaziune fiscală şi spălare de bani.

    Am selectat, dintre comentariile de ieri, pe cele ale lui Orlando Nicoară şi replicile care mi s-au parut cele mai relevante, ca să le reproduc alăturat (precizez că am operat mici corecturi de literă).

    6. Taxe Mediafax Group

    (mesaj trimis de Orlando Nicoară în data de 21.07.2014, ora 07:21)

    Stimate domn,

    În spiritul corectitudinii la care faceţi apel, cred că e corect să precizaţi că Mediafax Group îşi plăteşte taxele la zi, taxele curente cât şi eşalonarea de care beneficiază. Eşalonarea taxelor este un procedeu normal şi firesc, iar orice companie poate apela la această formă de plată a taxelor, bineînţeles, cu respectarea legilor care guvernează astfel de acţiuni. Ţinând cont că întreg articolul dumneavoastră se bazează pe afirmaţia că Mediafax Group nu-şi plăteşte taxele, afirmaţie neadevărată, aşa cum am precizat mai sus, vă rog să faceţi corecţiile necesare în cadrul articolului.

    Mulţumesc,

    Orlando Nicoară,

    Director Genera

    Mediafax Group

    6.2. Eşalonarea taxelor nu reprezintă un lucru firesc (răspuns la opinia nr. 6 )

    (mesaj trimis de sandu, în data de 21.07.2014, ora 08:26)

    O adăugire necesară la cele spuse de directorul mediafax grup este că eşalonarea datoriilor este ceva excepţional, nu regulă şi nicidecum de aplaudat. Datoriile trebuie plătite la timp şi oricine nu o face distorsionează mediul corect de afaceri. PRO TV a reprezentat ani de zile un exemplu prost de corectitudine în afaceri, tipicul românesc de uite că le merge şi aşa. După schimbarea acţionarilor, poate şi-a schimbat obiceiurile. Timpul ne va demonstra dacă PROTV se va mişca în direcţia bună, dacă nu se va baza din nou pe alte scutiri de taxe şi alte reeşalonări dar deocamdată ce vedem este doar zestrea negativă. Când angajaţii se plătesc pe PFA-uri şi nici măcar taxele aferente PFA-urilor nu sunt achitate la timp nu văd ce tupeu să mai ai să faci emisiuni economice. Subscriu ideii lui MAKE că ar fi fost alte televiziuni şi mai îndreptăţite să desfăşoare campanii de informare fiscală.

    6.3. fără titlu (răspuns la opinia nr. 6.1 )

    (mesaj trimis de anonim, în data de 21.07.2014, ora 08:31)

    Comparaţia dumneavoastră e forţată, Grecia a beneficiat de tăierea datoriilor + re-eşalonare, Mediafax Group beneficiază de o eşalonare, fără tăierea datoriilor sau penalizărilor!

    6.4. Eşalonarea e un lucru normal (răspuns la opinia nr. 6.2 )

    (mesaj trimis de Orlando Nicoară, în data de 21.07.2014, ora 08:37)

    Într-o economie în care blocajul financiar a revenit la cotele de la începutul anilor 2000, în condiţiile în care încasările sunt la +90 de zile iar tva-ul trebuie plătit la 30 de zile, daţi-mi voie să consider că eşalonarea e un lucru normal. Şi să adaug că orice companie poate cere o astfel de eşalonare şi o poate primi dacă aduce garanţii pentru suma eşalonată. Altfel sunteţi în confuzie, PRO TV nu are nici o legătură cu Mediafax Group şi nici nu a avut.

    6.6. Precizare (răspuns la opinia nr. 6.4 )

    (mesaj trimis de MA, în data de 21.07.2014, ora 09:50)

    Criza nu e descrisă de lege ca forţă majoră dar acţionează ca atare. Ceea ce afirmaţi, domnule Nicoară, poate fi corect.

    Atâta doar că eşalonarea a fost mereu acceptată discriminatoriu, pe criterii nu foarte clare... O favoare rămâne o favoare.

    Nevărsarea unor sume oprite la sursă a constituit pentru unii temei de instrumentare a unei cauze penale... Pentru alţii nu. Ceea ce se aplică în mod diferit pune întrebări... Iar treaba cu cutare n-are nici o legătură cu cutare... am mai auzit-o...

    6.7. Dulci balcanisme.... (răspuns la opinia nr. 6.4 )

    (mesaj trimis de sandu, în data de 21.07.2014, ora 12:58)

    Particip fără să vreau la o ceartă de precupeţe din piaţa Obor. Nu are importanţă blocajul financiar în plata la termen a datoriilor către stat sau către parteneri comerciali. Întârzierea plăţilor se face doar din rea credinţă sau incompetenţă. În orice economie sigur că se gasesc unii mai şmecheri care se aruncă în cheltuieli pentru care nu sunt pregătiţi mizând pe scutiri, reeşalonari etc. Normalul rămâne normal şi de îndată ce şmecherii anterior menţionaţi dispar din joc, dispare şi blocajul financiar. Nu sunt în eroare cu Mediafax PROTV ci le amestec voluntar. Aceeaşi metodă de "management" o folosesc şi ţiganii de la Strehaia. Suveicile de firme denumite pompos centre de profit au acelaşi scop de optimizare fiscală.

    Dincolo de ceea ce i-au replicat, deja, cititorii noştri, îi punctez lui Orlando Nicoară câteva erori, pe care le-a comis.

    Nu este conform cu realitatea că "întreg articolul [meu] se bazează pe afirmaţia că Mediafax Group nu-şi plăteşte taxele".

    Subiectul articolului nu este comportamentul Mediafax Group SA, ci discreţia nepotrivită a ministrului finanţelor Ioana Petrescu în privinţa datelor sale biografice şi abia apoi inconsistenţa îndemnurilor sale la disciplină fiscală, lansate prin vehicule media înregistrate cu datorii restante.

    În realitate, în această a doua privinţă, mă refer la indisciplina fiscală caracteristică, pe care Adrian Sîrbu o imprimă firmelor unde deţine frâiele, fie ca proprietar, fie ca director (iar Mediafax Group S.A. este doar una dintre ele).

    Asupra subiectului sunt lămurit încă din anii 2001-2002, când am scris peste 70 de articole despre malversaţiunile sale fiscale (la acea dată, şapte ani de neplată aTVA şi a altor obligaţii fiscale, de către PRO TV, ştergeri repetate de datorii, care au culminat cu acordarea unui ajutor de stat de 276 de miliarde de lei "pentru cultură"), tolerate de puterea politică, la schimb cu influenţa mediatică.

    Domnule Orlando Nicoară, de ce credeţi că a fost răsplătit Adrian Sîrbu cu atâtea grămezi de bani de la stat?!; adică, inclusiv, din banii plătiţi la buget, conştiincios, de BURSA...

    Când am ridicat problema în Consiliul de Onoare al Clubului Român de Presă, răspunsul celor mai importanţi directori din mass-media a fost: "Păi cum să fii atât de prost să-ţi plăteşti taxele?!"; după un timp, m-au exclus din "organizaţie".

    Pentru detalii, îmi declar absoluta disponibilitate, de care a profitat, inclusiv Departamentul de Stat al SUA (în documentele sale de pe internet veţi regăsi informaţii despre comportamentul fiscal al PRO-TV-ului condus de Adrian Sîrbu, în care sunt nominalizat drept sursă) şi Securities and Exchange Commission, care a declanşat o cercetare asupra Central European Media Enterprises, la Washington, în urma articolelor din România, apărute în BURSA.

    Da, aici se cuvine să precizez că Adrian Sîrbu nu mai conduce PRO TV de aproape un an, când a fost înlocuit cu Cristoph Mainusch (de la postul de televiziune german RTL), de către noul proprietar al Central European Media Enterprises, Time Warner, cumpărătorul reţelei de televiziuni est-europene a lui Ronald Lauder.

    Ceea ce coincide şi cu declanşarea controlului fiscal asupra firmelor din proprietatea lui Adrian Sîrbu, personaj devenit relativ mărunt ca influenţă mediatică, prin comparaţie cu imperiul pe care îl condusese.

    Pe de altă parte, Orlando Nicoară afirmă, în intervenţiile sale de pe site-ul BURSA, că "PRO TV nu are nici o legătură cu Mediafax Group şi nici nu a avut", în timp ce, pe blogul său (http://www.orlando.ro/2011/11/14/scurt-istoric-grupul-pro/#comments ), la 14 noiembrie 2011, scria că firmele se "înrudesc": "Deşi ne "înrudim" prin Adrian Sîrbu, cele 4 firme au management independent şi acţionariat diferit, Adrian Sîrbu este CEO-ul CME, firmă care deţine 100% ProTv SA + MPE şi este acţionar majoritar în Mediafax Group şi Alerria".

    Deci, Mediafax şi PRO TV au avut ceva în comun, dar nu mai au nimic şi pe măsură ce Cristoph Mainusch dă afară protevişti de-ai lui Sîrbu (întâi "cadrele de conducere" şi apoi cu zecile dintre cei de rând) şi mută PRO TV-ul din sediul în care îi plătea chirie lui Sîrbu, va avea în comun cu Mediafax din ce în ce mai nimic, către nimicul absolut, numit "zero", sau chiar "anti".

    Astfel că ne aşteptăm ca PRO TV să o cârmească şi în comportamentul fiscal către corectitudine.

    În altă ordine de idei, regret, domnule Orlando Nicoară, să vă dezamăgesc, neputând să precizez, cum îmi cereţi, că "Mediafax Group îşi plăteşte taxele la zi, taxele curente cât şi eşalonarea de care beneficiază", pentru că atunci când, la 7 mai 2014, am solicitat la Direcţia Generală a Finanţelor Publice a Municipiului Bucureşti să ne informeze dacă Mediafax Group îşi respectă obligaţiile de plată, după o lună, la 10 iunie, am primit răspunsul ANAF, care ne-a trimis pe site-ul său, unde nu există informaţia solicitată.

    Totuşi, prin mijloace gazetăreşti, putem afişa evoluţia obligaţiilor restante ale Mediafax Group S.A., de la constituirea sa, în august 2010, până în primul trimestru al acestui an (o reproduc în continuare, cu menţiunea că, neparvenindu-ne pe cale oficială, nu bag mâna-n foc pentru ea). (vezi tabel)

    De aici par să rezulte trei lucruri:

    - că da, există o acumulare progresivă a obligaţiilor neplătite, de la înfiinţarea societăţii, timp de trei ani, după care, la două trimestre după acordul de principiu nr. 326741/12.03.2013, au urmat două trimestre de uşoare diminuări ale cuantumului obligaţiilor restante declarate, ceea ce poate fi un semn că Mediafax Group S.A. a început să plătească ceva (dar nu am de unde să ştiu dacă plăţile sunt, într-adevăr, în grafic);

    - că banuiesc că afacerea a beneficiat de un business-plan şi că, prin urmare, va fi fost prevăzut să fie finanţată din banii neplătiţi la buget;

    - că, deşi Mediafax Group S.A. este înfiinţată în 2010, organele media pe care le editează sunt cu mult mai vechi şi, prin urmare, apare drept inexplicabilă acumularea de datorii, aproape continuă, timp de trei ani, dacă ele erau solvabile mai înainte.

    Ajunşi în acest punct, este potrivit să menţionez că datoriile totale ale Mediafax Group S.A. nu se limitează la obligaţiile restante la bugetele de stat, ci sunt de 15 ori mai mari: 68.374.578 lei (vezi vezi http://www.mfinante.ro/infocodfiscal.html).

    Pe de altă parte, în spiritul corectitudinii, mai precizez că împrumutul contractat de Adrian Sîrbu şi firmele sale la ING Bank, la 12 noiembrie 2001, de 21,6 milioane de dolari, plus 3 milioane de euro, a fost mereu rostogolit (probabil, din cinci în cinci ani), ajungând acum la 28 de milioane de dolari, plus 4 milioane de euro, pentru care Sârbu a garantat cu acţiunile companiilor sale, inclusiv cu cele de la Mediafax Group S.A.

    De aceea, zvonurile că Adrian Sîrbu îşi caută cumpărător pentru companiile sale de media pare verosimil, dar precizez că sunt doar zvonuri, poate, răuvoitoare.

    Pe fondul acestei situaţii, cercetările fiscale care suspectează de evaziune fiscală şi spălare de bani persoane care au conexiuni cu Sîrbu, controale care s-au lăsat cu zece arestări, par să justifice îndemnul pe care premierul Victor Ponta zice că i l-a adresat lui Adrian Sîrbu, să-şi plătească taxele, deşi Sîrbu zice că Ponta minte.

    Până una-alta, m-am achitat de datoria să-i răspund lui Orlando Nicoară, chiar dacă nu cred că ăsta a fost răspunsul pe care şi l-a dorit.

    În realitate, Sîrbu şi manevrele lui nu mă mai preocupă de mulţi ani şi nu m-aş fi apucat să scriu ce-am scris, dacă nu mi-ar fi cerut-o Nicoară.

    Acum, mă preocupă Ioana-Maria Petrescu, nu Adrian Sîrbu.

    Opinia Cititorului ( 3 )

    1. Unde traim ?

      Traim intr-o societate care ar trebui guvernata de legi echitabile pentru toti membrii ei. Ceea ce ar trebui sa uneasca membrii societatii sunt legile pentru ca ele ar trebui sa fie pentru toti. In realitate totul este o sarada in care unii respecta legile iar altii isi fac legi doar pentru ei. Aceasta esalonare sau amanare de a impozitelor nu ar trebui sa existe in forma in care este aplicata de FISC. Ce sa intamplat cu datoria Petromidia ? A ramas o alta gaura la buget. De curiozitate am dat o cautare pe net si am vazut esalonari facute de primarii etc...Ce am constatat !!! Daca ai o datorie mica intre 500 si 2500 de lei nu beneficiezi de esalonare si urmeaza daca nu ai banii sa platesti penalizari si dobanzi . Apoi cu cat ai o datorie mai mare de la cu atat esti mai avantajat de FISC si ajungi la datorii de milioane esalonate pe 5 ani ca mandatul prezidential probabil ! E incredibil cata hotie este cu aceste esalonari. 

      Aceste esalonari pentru a fi echitabile ar trebui sa fie pentru orice contribuabil persoana fizica pana la o suma egala cu salariul minim iar pentru persoane juridice pana la o suma egala cu 25.000 de EURO . Orice marja peste aceste sume este o hotie organizata sub patronajul FISCULUI din buzunarul celorlati contribuabili. 

      Nu poti trai pe datorie decat daca iti permite creditorul ! Exista insolventa exista faliment etc. 

      Daca au datorii aceste firme trebuiesc scoase de pe piata pentru a nu mai otravi mediul de afaceri si FISCUL sa isi faca treaba pentru a recupera datoriile ! 

      Primul ministru ii cere DATORNICULUI sa-si plateasca datoriile la STAT, acesta spune ca victor viorel ponta minte iar sefa FISCULUI nu spune nimic !

      Probabil este ceva secret de stat si nu poate spune !  

      N-ar fi oarecum nimerit sa vezi oaresce austeritate la entitatile restante, care invoca imposibilitatea achitarii datoriilor legiuite si solicita clementa din partea Statului, favoruri si chiar compasiune?

      Luxul desantat si triumfalismul corporatist n-ar trebui moderate, macar din pudoare? 

      Cum poti sa te lauzi si sa te vaiti in acelasi timp? Cresus cerea pasuiri?

      Si treaba cu esalonarea e alta poveste... Adica: am avut bani gramada, era bunastare, i-am cheltuit si sint dator. Vreau sa esalonez datoriile, e criza, mi-e greu sa platesc oricum. Esalonarea presupune in fapt intinderea de un debit pe vecie, pina se uita, se prescrie, moate sultanul sau crapa magarul... Experienta arata ca datoria creste, in loc sa scada. Ce esalonare e asta, care e sensul, definitia? E un eufemism pentru "nu-ti face griji, n-o sa dai niciodata toti banii!" Nu sint prea multi patroni si manageri bogati de firme sarace? 

      1. ce fituica de [...] care ingroapa cai morti in timp ce sofistul buhait cu editoriale onaniste [...] [...] lui basescu cu lacomia ascetului...

    Cotaţii Internaţionale

    vezi aici mai multe cotaţii

    Bursa Construcţiilor

    www.constructiibursa.ro

    Comanda carte
    fngcimm.ro
    danescu.ro
    boromir.ro
    Mozart
    Schlumberger
    arsc.ro
    domeniileostrov.ro
    leonidas-universitate.ro
    Stiri Locale

    Curs valutar BNR

    19 Dec. 2024
    Euro (EUR)Euro4.9749
    Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7790
    Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3324
    Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.0430
    Gram de aur (XAU)Gram de aur402.9466

    convertor valutar

    »=
    ?

    mai multe cotaţii valutare

    erfi.ro
    Cotaţii Emitenţi BVB
    Cotaţii fonduri mutuale
    petreceriperfecte.ro
    novaplus.ro
    Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
    The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
    BURSA
    BURSA
    Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
    The Kingdom of God on Earth
    Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
    Carte - The crisis solution terminus a quo
    www.agerpres.ro
    www.dreptonline.ro
    www.hipo.ro

    adb