Medic psihiatru din Constanţa, acuzat că elibera reţete false

Laura Boico
Anticorupţie / 21 iulie 2016

Un medic psihiatru din Constanţa este urmărit penal de procurorii Parchetului General, fiind acuzat că a eliberat 136 de reţete false pe numele mai multor persoane care în realitate nu sufereau de afecţiuni psihice sau erau decedate, potrivit unui comunicat al IGPR.

Medicul este cercetat sub control judiciar, pentru săvârşirea infracţiunilor de înşelăciune, abuz în serviciu, luare de mită şi dare de mită, fals material în înscrisuri oficiale, fals intelectual şi uz de fals.

Medicul are interdicţia de a-şi exercita profesia într-o unitate spitalicească de stat, iar procurorii au pus sechestru pe două imobile şi pe conturile bancare ale acestuia.

În urma cercetărilor efectuate de poliţiştii de investigare a criminalităţii economice şi procurorii Parchetului General, s-a stabilit că, în perioada 2008 - 2012, medicul ar fi eliberat peste 136 de reţete medicale, compensate integral, pe numele mai multor persoane care în realitate nu beneficiau de aceste servicii medicale, nefiind luate în evidenţele medicului.

Din cercetări a mai reieşit că persoanele respective nu sufereau de afecţiuni psihice sau erau decedate chiar şi cu 10 ani înainte de eliberarea prescripţiei pe numele lor. După emiterea prescripţiilor respective, acestea au fost înmânate reprezentanţilor farmaciilor de pe raza judeţului Constanţa, cu care medicul colabora, direct sau prin intermediul altor persoane.

Reprezentanţii farmaciilor au înaintat, ulterior, prescripţiile medicale nelegal întocmite la CJAS Constanţa, alături de documentaţia aferentă, solicitând decontarea acestora.

Prejudiciul în acest caz se ridică la 124.000 de lei.

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
raobooks.com
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
chocoland.ro
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

20 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9764
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7908
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3538
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9910
Gram de aur (XAU)Gram de aur401.4137

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb