MedLife, cea mai mare reţea de servicii medicale private din România, prezintă rezultatele financiare aferente celui de-al treilea trimestru al anului în curs, conform unui comunicat remis redacţiei.
Conform comunicatului, astfel, în primele nouă luni ale anului, compania a înregistrat o cifră de afaceri pro-forma de 1,66 miliarde RON, în creştere cu 25,4% faţă de aceeaşi perioadă a anului precedent. Această creştere consistentă demonstrează capacitatea Grupului de a rămâne unul dintre cei mai importanţi jucători de pe piaţă şi de a se adapta în orice context.
Performanţă solidă pe majoritatea liniilor de business
Prin oferirea unor servicii de calitate şi a unui portofoliu de medici buni, de înaltă performanţă, MedLife a reuşit menţinerea unei cote de piaţă cu o creştere constantă în toate zonele din ţară. În ciuda inflaţiei ridicate şi a costurilor de consum crescute, compania românească a înregistrat în T3 2023 o creştere de două cifre în majoritatea sectoarelor de activitate. Astfel, principalele divizii ale Grupului care au înregistrat creşteri semnificative, în perioada ianuarie - septembrie 2023, în comparaţie cu aceeaşi perioadă a anului trecut, sunt clinicile, cu un avans de 36%, spitalele, cu un avans de 28%, divizia corporate, cu un avans de 16% şi laboratoarele, cu un avans de 12%. Orientarea graduală a companiei din ultimii ani de la servicii de prevenţie către servicii medicale spitaliceşti şi oncologie a dus la o rezilienţă mai mare a grupului indiferent de situaţia macroeconomică.
În ceea ce priveşte performanţa financiară, MedLife înregistrează o îmbunătăţire a marjei EBITDA în T3, comparativ cu T2 din acest an, evidenţiind astfel stabilitatea şi direcţia pozitivă a companiei, în ciuda noilor unităţi care exercită presiune asupra profitabilităţii grupului, dar care, în acelaşi timp, stabilesc fundamentul pentru creşteri viitoare.
Aceste rezultate bune au fost determinate de profesionalismul medicilor foarte buni care activează în cadrul Grupului şi de decizia de consolidare a celei mai mari reţele de servicii medicale private din România prin dezvoltarea proiectelor organice.
Astfel, la nivel de Grup, trimestrul 3 s-a remarcat prin inaugurarea a două noi centre de radioterapie în Brăila şi Vâlcea, sub umbrela Neolife. Această extindere a fost însoţită şi de alte investiţii semnificative ale Grupului în domeniul oncologiei, incluzând achiziţia unui echipament de radioterapie şi modernizarea unui alt echipament, în centrele existente din Braşov şi Sibiu.
De asemenea, compania a continuat consolidarea diviziei de spitale, prin investiţii considerabile în unităţi, precum Spitalul Nord din Pipera, programat să fie inaugurat la sfârşitul lunii noiembrie. Cu o infrastructură impresionantă, noul spital va avea o suprafaţă de 20.000 mp şi se va concentra pe chirurgie cardiacă, intervenţională şi cardiologie de top cu accent deosebit pe domeniul oncologic.
Pe lângă dezvoltarea infrastructurii oncologice, MedLife a investit şi în echipamente de ultimă generaţie în numeroase spitale din ţară, cum ar fi MedLife Medical Park din Bucureşti, Humanitas din Cluj, Spitalul MedLife din Braşov sau Polisano din Sibiu, îmbunătăţind astfel capacităţile medicale în aceste unităţi.
"Evoluţia Grupului MedLife reflectă o creştere continuă şi durabilă în timp a performanţei financiare şi a activităţilor noastre operaţionale. Evaluând atent piaţa, observăm un consum susţinut al serviciilor medicale MedLife, chiar dacă piaţa locală nu mai înregistrează creşteri precum în anii precedenţi. Decizia noastră strategică de a investi în oncologie şi în spitale, sectoare mai puţin afectate de fluctuaţiile economice, stă la baza optimismului nostru că vom culege pe deplin roadele investiţiilor noastre în anii următori. Rămânem, aşadar, constanţi în angajamentul nostru faţă de performanţă şi nevoile pacienţilor, îndeplinind cerinţele în continuă schimbare ale pieţei", a declarat Mihai Marcu, preşedinte şi CEO MedLife Group.
Perspective pentru perioada următoare: finalizarea investiţiilor începute în zona de dezvoltare organică şi tehnologizare
În ceea ce priveşte perspectivele pentru viitorul apropiat, compania continuă să pună accent pe consolidarea marjelor de profitabilitate după investiţii mari în proiecte organice. Referitor la achiziţii, MedLife are o abordare mai prudentă, dar acţionează în funcţie de circumstanţele şi tendinţele actuale de pe piaţă.
Priorităţile strategice ale reprezentanţiilor Grupului includ inaugurarea Spitalului Nord în perioada imediat următoare, apoi continuarea dezvoltării proiectului MedLife Medical Park şi deschiderea unor noi unităţi medicale în regiunea Olteniei şi în Vestul ţării.
Totodată, compania îşi reafirmă angajamentul de a oferi pieţei cei mai buni medici, de a continua să investească în tehnologie şi digitalizare din convingerea că viitorul medicinei constă în adoptarea celor mai recente inovaţii, îmbunătăţirea platformei medicale şi furnizarea de tratamente personalizate.
Din perspectivă operaţională, obiectivele esenţiale includ extinderea portofoliului de medici de calitate şi investiţii susţinute în furnizarea de servicii medicale de înaltă calitate, având ca prioritate satisfacţia şi sănătatea pacienţilor.
În prezent, Grupul MedLife deţine cea mai mare reţea de diagnostic şi tratament din România. Peste 6 milioane pacienţi unici au apelat până acum la servicii de prevenţie, wellness, tratament şi spitalizare în unităţile MedLife, iar peste 800.000 de angajaţi beneficiază de abonamente de servicii medicale prin intermediul abonamentelor MedLife.
1. fără titlu
(mesaj trimis de anonim în data de 10.11.2023, 10:18)
Rezultate catastrofale!Inca un trimestru cu pierdere dupa T2.Lichiditate curenta subunitara,aia imediata e prabusita de-a dreptul.
Gradul de indatorare a scapat complet de sub control 260% dupa ce oricum era pe la 230% trimestrele trecute.
De trimestre intregi ne ameninta ca se focuseaza pe profitabilitate si rezultalele e ca fac pirdere de atunci in foecare trimestru.
Pe rezultate individuale pierderea e chiar foarte mare.Si-au ascuns ineficienta prin achizitii cu zecile facute printr-o indatorare nesustenabila.
Dupa ce incep sa inglobeze achizitiile,cu un lag de cateva trimestre se duce tot grupul pe pierdere.
1.1. fără titlu (răspuns la opinia nr. 1)
(mesaj trimis de anonim în data de 10.11.2023, 20:45)
Ca de obicei
1.2. fără titlu (răspuns la opinia nr. 1.1)
(mesaj trimis de anonim în data de 10.11.2023, 20:48)
Capitalizare? Jumademiliardeeuro
1.3. fără titlu (răspuns la opinia nr. 1.2)
(mesaj trimis de anonim în data de 10.11.2023, 22:56)
alta grenada fara cui in mana fondurilor de pensii
pe masura ce se tot aduna din astea, ei tot ii trag ca ce randame te fac pe ultimii 15 ani
2. il stii
(mesaj trimis de anonim în data de 10.11.2023, 22:01)
pe marcu?
2.1. fără titlu (răspuns la opinia nr. 2)
(mesaj trimis de anonim în data de 10.11.2023, 22:04)
Care?