Meleşcanu a vorbit la New York despre schimbările climatice

L.A.
Politică / 30 martie 2019

Sursă foto: Twitter

Sursă foto: Twitter

Ministrul Afacerilor Externe, Teodor Meleşcanu, a participat, joi, la reuniunea la nivel înalt privind clima şi dezvoltarea durabilă pentru toţi, organizată de preşedintele Adunării Generale a ONU, Maria Fernanda Espinosa Garces, informează un comunicat al MAE transmis astăzi.

Şeful diplomaţiei române a subliniat, în discursul său, că Organizaţia Naţiunilor Unite joacă cel mai important rol în lupta împotriva schimbărilor climatice şi promovarea protecţiei climei la nivel global pentru generaţiile actuale şi viitoare.

"Ne aflăm într-un moment crucial pentru sănătatea şi supravieţuirea planetei", a arătat el, amintind Raportul special privind încălzirea globală 1.5 grade C al Panelului pentru Schimbări Climatice.

Potrivit ministrului de Externe, atingerea Obiectivelor de Dezvoltare Durabilă, Acordul de la Paris privind schimbările climatice şi obiectivele acordurilor multilaterale de mediu implică "un management durabil al resurselor naturale şi evoluţia la economie circulară".

"Schimbările climatice sunt mai prezente ca niciodată şi au devenit o problemă de interes naţional şi de securitate naţională, fie că este vorba de ţări mici sau mari, bogate sau sărace, insule sau fără ieşire la mare. Cu toţii trebuie să ne angajăm în această luptă", a transmis şeful diplomaţiei române.

Salutând Summitul ONU 2019 privind clima care va avea loc la New York în luna septembrie, Meleşcanu a evidenţiat angajamentul ferm al României faţă de cadrul internaţional legal dezvoltat de Naţiunile Unite - Agenda 2030 pentru Dezvoltare Durabilă, Acordul de la Paris şi Convenţia Cadru a ONU privind Schimbările Climatice (UNFCCC) - care pun schimbările climatice pe primele locuri ale agendei organizaţiei.

Printre eforturile României de susţinere a luptei împotriva schimbărilor climatice, Teodor Meleşcanu a menţionat şi conferinţa "Building resilience to natural disasters" organizată de Preşedinţia română a Consiliului UE la Bucureşti, la 12 martie.

Ministrul român al Afacerilor Externe a mai avut joi o serie de întrevederi bilaterale în marja participării la reuniunile la nivel înalt de la sediul Organizaţiei Naţiunilor Unite.

El s-a întâlnit cu prim-ministrul din Dominica, Roosevelt Skerrit, cu care a trecut în revistă obiectivele de politică externă ale României, subliniind importanţa continuităţii angajamentului asumat de ţara noastră în domeniile pace, justiţie şi dezvoltare, cu accent pe sinergia dintre consolidarea păcii şi schimbările climatice, precum şi impactul acestora în contextul securităţii internaţionale.

Ministrul Teodor Meleşcanu a reiterat sprijinul României în identificarea de proiecte de dezvoltare durabilă pentru Dominica, inclusiv din perspectiva oportunităţilor oferite de exercitarea de către România a Preşedinţiei Consiliului UE, în primul semestru al acestui an.

Ambele părţi au salutat dinamizarea dialogului bilateral din ultima perioadă şi au exprimat voinţa de a intensifica cooperarea dintre cele două state în domeniile culturii şi educaţiei, rezilienţa la dezastre şi consolidarea păcii.

Ministrul a participat şi la recepţia oferită de Chrystia Freeland, ministrul de Externe al Canadei, pentru inaugurarea noului sediu al Misiunii Permanente a acestei ţări la ONU. Meleşcanu şi Freeland au avut o discuţie, principalele teme abordate fiind participarea în operaţiuni de menţinere a păcii, cooperarea bilaterală şi relaţiile UE - Canada în contextul Preşedinţiei României la Consiliul UE.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
Gala BURSA 2024
veolia.ro
Apanova
digi.ro
aages.ro
danescu.ro
librarie.net
Mozart
Schlumberger
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

25 Noi. 2024
Euro (EUR)Euro4.9767
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7456
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3349
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9683
Gram de aur (XAU)Gram de aur407.8725

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
Mirosul Crăciunului
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
petreceriperfecte.ro
thediplomat.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb