Vânzările de automobile premium vor creşte, în acest an faţă de 2010, cu 10-15%, întrucât segmentul de clienţi vizat este mai puţin afectat de scăderea puterii de cumpărare, estimează directorul de vânzări şi marketing al "Mercedes-Benz" România, Valeriu Zaharia, citat de Mediafax: "În ceea ce priveşte piaţa auto în general, mă aştept la o stagnare faţă de anul trecut sau la o uşoară creştere, de două procente, dat fiind că în primele cinci luni ale acestui an vânzările sunt în scădere. Însă, în cazul maşinilor premium, vorbim de creşteri de până la 60%, în primele luni. Până la sfârşitul anului, vom asista la o temperare a creşterii, care va duce în final la un avans al pieţei de 10-15% pentru segmentul premium".
În primele cinci luni ale acestui an, cele mai vândute mărci premium au înregistrat creşteri semnificative ale vânzărilor faţă de aceeaşi perioadă din 2010. Astfel, vânzările "Mercedes" au urcat cu peste 50%, BMW a livrat cu 12,5% mai multe maşini, iar Audi a comercializat cu 23% mai multe unităţi. Vânzări în creştere au înregistrat şi mărcile "Porsche" (38%), "Lexus" (21%) şi "Volvo" (40%).
În perioada ianuarie-mai, în ţara noastră au fost înmatriculate 23.152 autoturisme, cu 12% mai puţine faţă de perioada similară a anului trecut.