Merkel se distanţează de Macron în privinţa Europei

I.V.
Internaţional / 12 martie 2019

Sursa foto: Twitter

Sursa foto: Twitter

Angela Merkel şi Emmanuel Macron îşi afişează divergenţele pe tema viitorului Europei, odată cu apropierea alegerilor europene din mai, la doar o lună şi jumătate după ce şi-au sărbătorit cu fast cooperarea printr-un nou tratat franco-german, relatează AFP.

Cancelarul german şi-a exprimat în mod public, luni, susţinerea faţă de propuneri ale partidului său conservator cu privire la Europa, care se delimitează de cele ale preşedintelui francez şi promovează un mandat european unic la Consiliul de Securitate al ONU.

"Cred că este vorba despre un concept foarte bun în viitor", a declarat cancelarul german la Berlin despre planuri cu privire la Uniunea Europeană (UE) publicate în acest weekend de cea care a înlocuit-o, în decembrie, la conducerea partidului democrat-creştin german CDU, Annegret Kramp-Karrenbauer - supranumită AKK - şi care este favorită în a-i succeda la putere mai târziu, în 2021.

Între acest propuneri - care se vor un răspuns ideilor cu privire la Europa prezentate recent de către Emmanuel Macron - se află crearea unui singur mandat european în Consiliul de Securitate al ONU.

Merkel a subliniat că acest mandat are vocaţia "să reunească vocile europenilor în Consiliul de Securitate al ONU" şi, astfel, să conducă la dispariţia mandatului pe care-l deţine Franţa singură de la sfârşitul celui de-al Doilea Război Mondial.

Această perspectiv riscă să fie dificil acceptată la Paris.

"Faptul că Franţa este sceptică pe tema unui mandat european la ONU este cunoscut", s-a limitat să spună cancelarul, întrebat în acest sens într-o conferinţă de presă comună cu omologul său leton.

Promovând o asemenea evoluţie, Merkel şi CDU se raliază unei idei deja apărate de către partenerul său minoritar de coaliţie, Partidul Social Democrat (SPD).

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
raobooks.com
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
chocoland.ro
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

20 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9764
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7908
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3538
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9910
Gram de aur (XAU)Gram de aur401.4137

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb