Meta Estate Trust anunţă noi investiţii şi un exit de 2,7 milioane de euro, cu un profit brut de 740.000 Euro

A.F.
Piaţa de Capital / 21 septembrie 2023

Alexandru Bonea, Director General MET

Alexandru Bonea, Director General MET

Meta Estate Trust, (simbol bursier MET), companie de tip holding care activează în sectorul imobiliar, anunţă vânzarea celor 40% din părţile sociale deţinute în Redport Properties SRL, dezvoltatorul proiectului The Level Apartments, conform unui comunicat remis redacţiei.

Conform comunicatului, compania a încasat peste 2,7 milioane de euro din închiderea tranzacţiei. Cu aceasta investiţie compania a obţinut un randament de 37%, după o investiţie totală de 2 milioane de euro.

Alexandru Bonea, Director General MET : "Aceste tranzacţii dovedesc potenţialul de performanţă a strategiei investiţionale MET. Parteneriatele cu dezvoltatorii de proiecte imobiliare reprezintă un pilon strategic fundamental prin care vom putea obţine randamentele promise acţionarilor noştri."

Totodată, compania a decis să reinvestească treptat 2 milioane de euro prin achiziţia a 10% din Redport Capital SRL, unul dintre cei mai importanţi jucători rezidenţiali autohtoni, activi în nordul Bucureştiului, ce deţine terenuri strategice în zona istorică Dămăroaia - Străuleşti pe care în următorii 7 ani vor dezvolta peste 1600 de apartamente şi spaţii comerciale.

Pornind de la o viziune pe termen lung asupra zonei, în care sustenabilitatea şi integrarea facilităţilor tehnologice sunt aliniate la standardele internaţionale, dezvoltatorul urmează să demareze construcţia pentru fazele 3 şi 4 ale proiectului The Level Apartments, cât şi lucrările la Infinity Nord, unul dintre cele mai mari proiecte de regenerare urbană din Bucureşti.

În virtutea colaborării de succes pe care a avut-o încă de la început cu Redport Capital, şi de această dată, Meta Estate Trust aloca o investiţie de 2 milioane de euro pentru proiectele viitoare de dezvoltare imobiliara ale Redport Capital.

De asemenea, Meta Estate Trust a acordat un împrumut asociat filialei Montserrat Assets SRL în valoare de 420.000 de euro pentru a achiziţiona două apartamente şi patru locuri de parcare în zona de Nord. Cele două apartamente sunt închiriate pentru o perioadă minimă de 3 ani, cu un randament de peste 7%, prima investiţie din linia de afaceri de închiriere.

Montserrat Assets SRL este o companie înfiinţată în noiembrie 2022 cu scopul desfăşurării unor proiecte specifice de investiţii imobiliare şi este deţinută 100% de Meta Estate Trust.

Opinia Cititorului ( 12 )

  1. ma bucur ca asta nu e una dintre ele, ma refer strict la fundamente, rezultate, totusi cotatia doar in jos....pe mine ma intereseaza sa faca doar bani, sa nu fie probleme cu auditurile...deci n-am de ce sa nu investesc in ea. totusi recunosc ca e f mare presiune la vanzare, probabil din cauza schimbarilor de oameni nu stiu...un business in transformare...ce ma intereseaza e sa isi respecte planul de la IPO si anume sa faca pasul spre liga principala bvb, sa nu stea in aero

    Așteptăm prețul acțiunii la 0,30lei

    Multă sănătate.Dont trust Meta Trust. 

    1. si daca vine la 0,30 cumperi? cat?

    Au reușit cei de la MET să convingă Goldring să le dea o analiză fundamentală pe 1,30lei....săracii cei care s au încrezut.

    1. devina dobanda din piata si capraturile compresate!

      s c c r e t 

    Companie slabă.Ar vinde ăia din mgmt.tone de acțiuni și la 0,50lei,dar nu prea sunt fraierii cumpărători încă.Posibil în 10ani prețul acțiunii să ajungă la 1leu.Pănă atunci vor mai face majorări de capital,SOP uri etc.

    1. nimic, improsti cu noroi aiurea, mai documenteaza-te despre companie, nu vine managementu fiindca ar trb sa raporteze, vand cei care nu au rabdare, pana acum oamenii au livrat ce s-a promis. pierderea cea mai mare de fapt e a celor care se uita in gura celor ca tine care le bagati pe toate de pe aero in aceeasi oala. din pmdvd sunt 2 tipuri - cele care livreaza si cele care nu, iar met nu e printre ultimele

      rectificare… au vandut insideri in trepte in anticipare dobanzi saltate / costuri!

      e bine sa mai iei cipurile de pe masa de joc din cand in can si sa astepti cateva maini. 

      s c c r e t 

      vind in trepte tre sa raporteze omule, au vandut neinitiatii, cei care au vrut sa faca un ban rapid si nu au fost antreprenori in viata lor, nu stiu ce inseamna growing pains, ce inseamna sa cresti o firma pana ajunge COMPANIE si se listeaza pe piata principala....mereu vrei sa pari tu foarte destept cu semnatura ta

    Dacă tot are strategie investiționala? Licenta AIFMD in ce strategie intra ?

    1. ai mai aparut coane? la ce licenta te referi? vezi ca au business pe crowdfunding..

      HAI CA , A INTRAT PESTE VOI , 1 TROL !!!! CARE STITI .... LAMURITI-MA ... AM CITIT DE LA INCEPUTURI , IN PROSPECTUL LOR DE LISTARE , 1 LUCRU CARE NU MI-A PLACUT DELOC !!!!!!!!! CE ANUME ??? FAPTUL CA , ( SE ACORDA DIVIDENDE - PRIORITARE .... ACTIONARILOR INITIALI !!!! ) .... ADICA , MAJORITARILOR , DE INCEPUT ... ADICA , LOR ..... ATUNCI CAND EXISTA PROFIT !!!!!! SI RESTUL ???? ADICA , CEI CARE AU AVUT INCREDERE IN PROGRAMUL LOR , CEI MICI , SI AU CUMPARAT ACTIUNI LA '''''''''' META ''''''''' !!!!!!!! DUPA LISTARE ........ EI .... CU CE SE ALEG ????? DACA LAPTELE SI CAIMACUL , V-A AJUNGE IN MANA MAJORITARILOR ........ CEILALTI ???? SANT BUNI , NUMAI LA SUBSCRIERI EVENTUALE DE CAPITAL SOCIAL , CARE AU ANUNTAT CA V-OR FI FACUTE IN VIITOR ???????? S-AU CE ??? S-AU RAZGANDIT INTRE TIMP ???? ALTCEVA ????? MAI POATE ADAUGA CINEVA , VREO NOUTATE ????? CINEVA , CARE STIE MAI MULT ?????????? MULTUMESC ..............

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
danescu.ro
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
arsc.ro
domeniileostrov.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

18 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9755
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7397
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3041
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.0232
Gram de aur (XAU)Gram de aur403.6495

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb