"Metalexportimport": Desfiinţarea contractului de privatizare a "Fortus" Iaşi nu are temei legal

N.I.
Ziarul BURSA #Piaţa de Capital / 8 octombrie 2008

"Metalexportimport": Desfiinţarea contractului de privatizare a "Fortus" Iaşi nu are temei legal

Decizia AVAS de a desfiinţa contractul de privatizare a Fortus Iaşi SA pentru nerealizarea de către cumpărător, Metalexportimport, a obligaţiilor contractuale nu are niciun temei legal, a declarat preşedintele Consiliului de Administraţie al Metalexportimport, Aleksandar Sekulovski, citat de NewsIn.

Potrivit acestuia, Metalexportimport a trimis adrese atât către Autoritatea pentru Valorificarea Activelor Statului (AVAS) cât şi ministrului Economiei şi Finanţelor, Varujan Vosganian, în care a arătat piedicile întâmpinate în realizarea investiţiilor. "Am solicitat o întrevedere domnului Atanasiu (preşedintele AVAS, n.r.), am solicitat şi sprijinul ministrului Vosganian, dar nu am primit niciun răspuns", a spus Sekulovski.

Conform datelor societăţii, Consiliul Concurenţei, prin decizia nr. 122 din 22 mai 2006, a aprobat ajutorul de stat notificat de AVAS pentru Fortus SA Iaşi. În cadrul programului de restructurare financiară, Consiliul Concurenţei a stabilit ca termen de finalizare a acordării înlesnirilor la plată a obligaţiilor restante către AVAS, Bugetul de stat şi Bugetul local trimestrul IV din 2006.

Deşi AVAS a elaborat, aprobat şi transmis pentru semnare Ordinul Comun constând în scutirea la plată a unor obligaţii datorate şi neachitate la Bugetul consolidat al statului, la Bugetul local şi AVAS, ANAF nu l-a aprobat.

Aleksandar Sekulovski a mai declarat că ANAF a iniţiat în perioada în care s-a schimbat acţionarul majoritar al Metalexportimport două proceduri de vânzare de active la Fortus Iaşi, care sunt inexplicabile de vreme ce Consiliul Concurenţei a apobat ajutorul de stat.

Preşedintele CA al Metalexportimport consideră că datoriile istorice bugetare ale Fortus, care prin ajutorul de stat ar fi fost şterse, sunt folosite pentru falimentarea societăţii. "Autorităţile statului nu aplică un ajutor egal pentru toţi investitorii", a mai spus Sekulovski.

În adresa către AVAS se arată că "în raport de obligaţiile contractuale statul este obligat să anuleze aceste datorii iar această obligaţie a fost deja scadentă la 30 septembrie 2007".

Cu toate acestea, potrivit reprezentantului Metalexportimport, creditorii au solicitat în toamna lui 2007 procedura de insolvenţă iar pe 11 martie 2008 Tribunalul Iaşi a dispus deschiderea procedurii insolvenţei împotriva Fortus pentru o creanţă comercială de 280.000 euro, procedură care a fost pusă în aplicare la un termen nejustificat de scurt - două zile de la publicarea sentinţei.

De asemenea, în 13 iunie 2008, AVAS şi-a dat acordul pentru declanşarea procedurii falimentului la Fortus. Preşedintele CA al Metalexportimport consideră că autorităţile statului nu susţin viabilizarea activităţii societăţii.

Acesta a subliniat că, dacă Tribunalul Iaşi va definitiva tabelele creditorilor Metalexportimport, va cere strămutarea procesului în orice alt oraş în afara Iaşiului.

"S-au făcut presiuni pe AVAS legate de contactul de privatizare al Fortus. Ne vom judeca cu ei, iar AVAS, în condiţiile date, nu are şanse de câştig nici de 10%", a mai spus Aleksandar Sekulovski.

Pe 13 august 2008, AVAS a anunţat că a decis desfiinţarea contractului de privatizare a Fortus Iaşi SA pentru nerealizarea de către cumpărător, Metalexportimport SA Bucureşti, a obligaţiilor contractuale asumate.

Potrivit contractului, în situaţia nerealizării angajamentelor investiţionale asumate de cumpărător cu scadenţă la 30 iunie 2008, AVAS va proceda la executarea gajului pe pachetul de acţiuni şi va acţiona în instanţă cumpărătorul pentru desfiinţarea pe cale judiciară a contractului de vânzare-cumpărare de acţiuni cu reţinerea tuturor sumelor achitate de către cumpărător în contul contractului, în conformitate cu prevederilor contractuale.

Astfel, AVAS va trece la punerea în aplicare a executării gajului constituit în favoarea AVAS asupra pachetului de 22.808.542 acţiuni emise de Fortus Iaşi şi gajate pentru garantarea realizării angajamentelor investiţionale asumate prin contract.

De asemenea, va cere plata penalităţilor datorate cu titlu de daune interese calculate, până la data de 11 august 2008, în conformitate cu prevederile contractului, în valoarea totală de 713.013,56 euro, din care 136.815,84 euro pentru neîndeplinirea la scadenţa din 30 iunie 2008 a angajamentului privind capitalul de lucru în valoare de 977.256 euro, 212.309,72 euro pentru neîndeplinirea la scadenţa din 30 iunie 2008, a angajamentului investiţional asumat în valoare de 1.516.496 euro şi 363.888 euro datorate pentru nerespectarea obligaţiei privind vânzarea de active.

Totodată, AVAS va solicita şi alte daune interese decât cele precizate anterior care vor fi stabilite în faţa instanţelor de judecată în baza unui raport de expertiză întocmit de persoane fizice sau juridice abilitate prin lege pentru astfel de operaţiuni conform prevederilor din contract.

Contractul de privatizare a Fortus Iaşi a fost semnat la data de 28 iunie 2003, iar trans­ferul dreptului de proprietate asupra acţiunilor a fost realizat la 25 septembrie 2003. De la data realizării transferului dreptului de proprietate şi până în prezent contractul a fost în monitorizarea postprivatizare a AVAS care a notificat permanent cumpărătorul pentru nerealizarea clauzelor contractuale asumate.

Opinia Cititorului ( 1 )

  1. Cine sunteti Dvs., dle. Sekulovski ? Sunteti cumva un investitor important si noi nu il cunoastem? Sau reprezentati un investitor puternic pe care Romania , Guvernul, etc. nu l-a cunoscut inca? Reprezentati cumva Rosatomstroy sau un offshore Rivalion din Insulele Virgine ?

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
raobooks.com
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
chocoland.ro
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

24 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9748
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7860
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3158
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.0002
Gram de aur (XAU)Gram de aur402.6698

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb