Metoda Cîţu de detonare

Sorin Rosca Stanescu
Politică / 15 ianuarie 2021

Sorin Rosca Stanescu

Categoric, Florin Cîţu vrea să rămână în istorie. El iniţiază o nouă metodă de privatizare a marilor proprietăţi ale statului în economie. Sau cel puţin aşa crede. Până una alta, rezultatul acestui demers pare imprevizibil. Pentru că de fapt nu se ştie în ce constă el. Dar oare Cîţu însuşi ştie?

Primul ministru al României nu este capabil să ne ofere un proiect de lege a bugetului. În decembrie, atunci când preşedintele Klaus Iohannis se căznea să formeze o majoritate în jurul lui Florin Cîţu, acesta din urmă a făcut mai multe declaraţii publice, prin care, în esenţă, ne-a comunicat că bugetul pentru o guvernare PNL este gata redactat. Şi că îi va lua doar foarte puţin timp, cel mult câteva zile, pentru a-i face cuvenitele modificări, impuse de programul comun al noii coaliţii. Nu a putut. Sau pur şi simplu a minţit. Fapt este că România a intrat în 2021 şi suntem deja la mijlocul lunii ianuarie, fără a avea o lege a bugetului. Şi este imposibil să existe un buget pe anul în curs până pe la mijlocul lunii februarie. Asta în cel mai bun caz. Prima consecinţă este că România va funcţiona după bugetul din 2020. În luna ianuarie sau în luna februarie nu se vor putea face cheltuieli de niciun fel, nici în materie de investiţii, nici legate de pandemie, nici legate de şcoli, nici legate de uriaşele provocări sociale. Întregul program de guvernare, bun sau rău, rămâne închis între nişte dramatice paranteze. Aceasta este doar o primă consecinţă, cu un caracter relativ general.

Până când voi pune în discuţie proiectul lui Cîţu, cel de privatizare prin vânzare de acţiuni ale unor mari societăţi deţinute de stat, să mai consemnăm un fapt deosebit de grav, generat de absenţa unei legi a bugetului. Astăzi, 15 ianuarie, începe oficial cea de-a doua etapă de vaccinare. Cea destinată în principal persoanelor vulnerabile. Întâiul vaccinat din câte a anunţat, va fi preşeidntele Klaus Iohannis. Deci domnia sa sparge valul. Care val? Prima etapă de fapt nu s-a încheiat. Dintre cele 300.000 de cadre sanitare, până în prezent s-au vaccinat doar 170.000. Ritmul care trebuia să fie de 20.000 de vaccinuri pe zi, conform angajamentului ferm al colonelului doctor Valeriu Gheorghiţă, nu a putut fi respectat. Nici pe departe. Ca să nu mai vorbim că premierul Cîţu a promis cât de curând că vom putea imuniza 100.000 de persoane pe zi. Este de două ori o minciună mare cât România. Pentru că 100.000 de vaccinuri dacă ar fi, nu reprezintă de fapt decât 50.000 de viitoare imunizări, întrucât fiecare persoană trebuie să se vacineze de două ori. A doua minciună este că nu ai cum să injectezi 100.000 de oameni pe zi, atâta timp cât nu facem faţă nici la un ritm de 20.000 pe zi. Asta se întâmplă pentru că numai o treime dintre centrele de vaccinare sunt funcţionale. Şi asta dacă nu care cumva şi această statistică e umflată de Guvern. Cele nefuncţionale nu pot deveni funcţionale, decât dacă autorităţile locale primesc în acest scop bani. Pentru a le dota cu echipamente şi cu personal calificat plătit. Iar bani nu pot veni de la Guvern fără o ordonanţă de urgenţă în acest sens.

Şi acum faceţi vă rog ochii mari. O ordonanţă de urgenţă prin care alocă fonduri diferite de cele din luna ianuarie a anului trecut, Guvernul nu poate da. Pentru că nu există o lege a bugetului pe 2021. Acest cerc vicios se poate transforma rapid într-un cerc al morţii. Şi, în subsidiar, într-un cerc vicios al guvernării Cîţu. Şi în paranteză fie spus, la fel se întâmplă cu absolut toate celelalte cheltuieli din faimosul program de guvernare al coaliţiei. Pur şi simplu nu pot fi operate.

Şi acum să ne întoarcem la ceea ce am denumit "metoda Cîţu de detonare". Acesta, după cum ştie toată lume, a împrumutat sume exorbitante de bani, şi din ţară şi din străinătate, la dobânzi mari. Miliardele împrumutate, circa 18 miliarde de euro, nu se ştie unde au ajuns, pentru că domnul Cîţu a refuzat cu obstinaţie, cât a fost ministru al Finanţelor şi acum, cât este premier, să prezinte un raport corect şi complet în faţa comisiilor de specialitate ale Parlamentului. Cert este că premierul României e în panică. Trebuie să mai facă rost de bani cumva. Şi atunci ce s-a gândit? Să vândă marile societăţi deţinute de statul român.

Când un om este plin de datorii şi simte că nu mai are cum să le achite din veniturile lunare, ce face? Încearcă să mai împrumute. Şi când şi acest demers începe să se împotmolească, cum rezolvă probema? Începe să vândă din casă. Şi când nu mai are ce vinde din casă sau constată că nu are cumpărători, la ce soluţie mai recurge? Scoate pur şi simplu casa la vânzare. Mai întâi pe bucăţi, dacă e împărţită în mai multe apartamente. Şi apoi întreagă. În această situaţie se află domnul Cîţu. Scoate România la vânzare. Mai întâi pe bucăţi.

Metoda Cîţu a fost enunţată chiar de către autor. Ne-a comunicat că a decis să scoată la vânzare pachete de acţiuni ale societăţilor mari deţinute de stat. Şi ne amăgeşte cu angajamentul cum că banii obţinuţi astfel de la cumpărătorii de acţiuni vor reprezenta o infuzie de capital în respectivele societăţi, care vor putea genera investiţii. Numele acestor societăţi, cel puţin în parte, sunt deja vehiculate de presa de specialitate, după ce ziariştii economişti s-au informat, care cum au putut, de la Guvern. În esenţă, aceste câteva societăţi aflate pe tapet au anual la bugetul statului un aport de 1-2 miliarde de euro. Cu aceşti bani, Guvernul, dacă vrea să dezvolte societăţile, nu are altceva de făcut decât să facă investiţii. Cîţu ne spune însă altceva. Că, vezi Doamne, prin simpla vânzare de acţiuni, rezultă o infuzie de capital, care automat generează dezvoltarea respectivelor societăţi. Numai că nu explică prin ce mecanism miraculos se va întâmpla acest lucru. Dacă statul este acţionar şi îşi vinde o parte a propriilor acţiuni, atunci sumele rezultate merg direct la Trezorerie. La Ministerul Finanţelor. În niciun caz aceste sume nu măresc bugetul de investiţii al societăţilor respective. Prin ce miracol face altfel domnul Cîţu, nu ştim.

În schimb, am înţeles ce înseamnă metoda Cîţu de detonare. Zilele trecute, Guvernul Franţei a interzis cu desăvârşire ca o mare companie, atenţie, nu de stat, ci privată, să fie vândută cu un preţ de mai multe miliarde de euro, întrucât prin obiectul ei de activitate face parte din infrastructura vitală a statului, căreia nu i se poate aduce atingere în niciun fel în această perioadă de pandemie şi de criză economică. Şi asta se întâmplă chiar în vreme ce premierul României decide să vândă asemenea active aparţinând statului român.

Şi după ce le vindem, cu ce mai rămânem? Pe ce se va mai susţine din punct de vedere economic statul român? Şi dacă stâlpii acestuia de susţinere ni-i tăiem singuri, cum va mai putea fi vreodată România un stat independent şi suveran?

Niciun stat nu renunţă la infrastructura vitală. Nici în timp de pace şi cu atât mai puţin în timp de război generat de o dublă criză. Metoda de detonare a lui Florin Cîţu constă în contrariul. El vrea să cedeze controlul infrastructurii vitale unor investitori din străinătate. De mult timp, Olanda vrea să pună mâna pe Portul Constanţa. O va face acum?

Opinia Cititorului ( 33 )

  1. Ati zis-o maestre, l-ati facut praf.

    Parca am fi asteptat sa ne spuneti dvs cum ar fi mai bine, ca nu e foarte clar, desi se poate intelege. 

    1. Dle Rosca Stanescu, sunt convins ca stiti mecanismul la care se refera dl Catu! Vinde 10% din TGN pe milioane bune de euro, dupa care cu banii obtinuti statul face majorare de capital social. Haideti sa nu-mi spuneti ca nu stiti ca este in vigoare OUG prin care statul poate sa participe la majorari de capital social la societatile la care doreste!:))

    SCOATE ROMANIA LA VANZARE ??? SI STATUL CU CE MAI RAMANE ??? ASTA TE DOARE PE TINE ??? CEAUSISTULE !!! T-I SE RUPE SUFLETUL DE SUTELE DE MII DE OMIDE SMECHERE , CARE UMPLU BIROURILE COMPANIILOR DE STAT , FARA SA AIBE NICI CEA MAI MICA CALIFICARE , S-AU LEGATURA CU DOMENIUL RESPECTIV ??? PARASUTATI ACOLO , NUMAI PENTRU CA SANT PILELE LUI '''''' ALA SI ALA ''''''' ??? SI CARE IAU CU ADEVARAT , SALARII NESIMTITE , IN COMPARATIE CU CEI CARE MUNCESC CU ADEVARAT , SI AI TIN IN SPATE ??? DA , EVENTUALA PRIVATIZARE , AR INSEMNA MOARTE PENTRU ACESTI AFONI , SI NECALIFICATI !!! DACA V-OR PLECA DIN ACESTE LOCURI CALDUTE , POATE ARANJAM SA-I TRIMITEM LA PAZA , SINGURUL LOC , CARE L-I SE POTRIVESTE !!! S-AU LA MATURAT PE STRADA , SA NU SE MAI CHINUIASCA NOPTILE , SARACII !!! IA UITE , CE-L DOARE PE ROSCA !!! SA NU PATEASCA NIMIC , PLOSNITELE DIN BIROURI !!!

    1. Esti de-a dreptul IDIOT !!!

      stanescu e un pupinkurist al lui voiculescu de la latrina3, a avut grije pesedeu lui sa ne vanda PETROM sa inchida ARO,AUTOCAMIOANE ROMAN BRASOV,care avea comenzi inca in Africa.....si alte fabrici romanesti inchise cu buna stiinta de pesedeu' lui nastase,pt ca asa cum au tinut in viata societati falimentare gen CFR Marfa si TAROM asa puteau sa mentina si fabricile ARO si AUTOCAMIOANE BRASOV,am dat doar doua exemple,cu siguranta,multi dintre dvs mai aveti in minte si alte fabricii,inchise de regimul pesede in per anilor90-2000

      Are dreptate infractorul SRS, vorba lui Mălin Bot; de ce să le vândă liberalii acum, trebuie păstrate să le vândă psd-ul peste 8 sau 12 ani, că numai ei se pricep să vândă prost și să-și umple buzunarele de șpăgi

      atit autorul articolului cit cei care isi spun opinia, nu sunt

      capabili sa faca diferenta intre a lista o societate la bursa sau

      a o privatiza 

      ai pus un mare punct pe "i" ...si mie mi-a trecut prin cap asta

    Dar, oare Stanescu stie sau doar scrie?

    1. Poate stie, poate nu stie. Cert este ca, probabil intentionat, foloseste informatii false! "Maestrul" ne informeaza (mintind, nu cum o facea cand turna la Secu) ca guvernul s-a imprumutat la dobanzi mari - dobanzile la care s-a imprumutat guvernul au scazut in 2020 atat la lei cat si la valute -, ne reaminteste ca actualul premier a declarat in decembrie ca schita de buget e facuta si legea bugetului va fi trimisa la Parlament la inceputul lunii ianuarie, dar tot el, turnatorul SRS, scrie ca era vorba de bugetul unui guvern PNL. Sa nu fi aflat "maestrul" ca Romania are un guvern de coalitie acum, nu un guvern PNL?! Adica alte cerinte privind constructia bugetului? Stie! Doar ca el, la fel ca multi alti "maestri", are niste obligatii fata de ceva paiatari, care le misca sforile dupa interesele personale, nu dupa cele ale romanilor!

      dar nu stie...

    Redactia Bursa, va rugam solicitati primului ministru o replica.

    Nu o va da? foarte bine, se va face de rusine. 

    1. ...

      e diferenta de nivel... ce replica sa ii dea?

      de sus in jos?  

      niciodata nu am citit un singur editorial SRS total unbiased , fara pic de PSD-ism inclus

      nu mai am nici o asteptare de obiectivitate de la SRS - de-a lungul timpului s-a situat intotdeauna pe pozitia de stanga, in stransa legatura cu PSD si viziunile de acest gen  

    Mi se pare inoportun sa publicati aici opinii ale dl.rosca

    toti analistii si jurnalistii de la noi fac aceiasi greseala , de a nu pomeni de adevaratii autori a tot ce se intampla in Romania si de a vorbi de papusile dezlanate puse in fata . din pacate si dvs vorbiti de proiectul lui catu care nu stiu ce face si ce nu face . eu nu cred ca acest limbric mediocru face ceva din capul lui . eu nu cred ca acest , repet , mediocru ar avea tupeul pe care il are , daca nu ar fi sustinut si impins , de cei care ii fac temele . banuiesc ca nu intrebati cine il comanda . sint cei carora le face avantaje . bancile sint cele mai vizibile . tot asa cred ca johanis ar fi un om onest daca nu ar fi fost con vertit de niste generali straini de interesele Romaniei .

    Dute maestre si munceste ceva, esti cam subtire cu generalitatile astea. Aia sunt rai noi suntem buni ala e prost si vrea sa fure, noi stim cel mai bine etc.

    Va este frica ca va trebui sa dovediti ca sunteti buni pe piata muncii sa fiti profesionisti si sa va luptati ? Ce bine e la caldurica unde vine banul si nu prea trebuie sa muncesti nu ? De ce sa nu lasam lucrurile asa cum sunt? Sa nu vindem nimic sa putem noi fura .

    Exact. 

    1. Stay.Esti bolnav.Norocul nostru ca boala ta nu e transmisibila.Am obsrevat ca totusi sunt indivizi infectati deja.

      Anonimule, boala lui "Frica" e destul de comuna si-i aproape inofensiva: un usor agramatism. Doar ca tu, probabil neatent si fara masca la ochi si tastatura, te-ai contagiat deja! Sau te-ai nascut gata contagiat?

      Anonimule, revin cu o mea culpa! Daca te-ai referit la comentul lui STATY, atunci trebuie sa recunosc: e bolnav! Doar ca nu-i prea contagios, chiar si doua-trei clase de scoala dandu-ti anticorpii necesari!

    .Omul e nostalgic după Patriciu .Atunci vanzari de acțiuni. Pare incredibil dar așa a fost : Patriciu s-a hotărât să spliteze acțiunea RRC(Petromidia,luată de la stat pe nimic,încă statul l-a si împrumutat cu 700 mil $ ! din care până azi n-a văzut nimic!) splitarea însemnând reducerea valorii nominale a acțiunii ,pentru a o face accesibilă si pentru cei cu putini bani. Imi aduc aminte că m-am pus la cumpărare la mișto, pe la vreo 0.33 lei acțiunea, preț f.mic. Ce credeți? Când a început tranzacționarea, acțiunile s-au vândut pentru toți, la 0.117 lei!

    După vreo 15 minute, tranzacționarea s-a blocat din cauza numeroaselor ordine. Evident că și Stănescu a cumparat,era un privilegiat ! După 4 zile acțiunea era pe la 0,5 lei de 4 ori peste prețul inițial. Eu am câștigat dar nici azi nu mi-e clar ce-a fost! Poate ne explică azi !

    Cum să vrei acțiuni la un preț de 0,33 si ei să zică, nu dle ti le dăm de trei ori mai ieftin la 0,117 ! Incredibil! 

    Austeritatea ne bate la ușă. Trăim pe datorii (unii zic cu dobânzi mici, alții cu mari, de parcă ar conta). Autorul zice foarte bine ce zice: ne vindem din casă.

    Acțiunile guvernanților trădează o oarecare panică.  

    Vin și vă întreb: acesta o fi un stil bun de organizare a țării? O ținem din bulă în bulă și când ne prinde criza cu pantalonii în vine la fiecare 10 ani vindem ce mai avem prin casă. Peste 10 ani vom mai avea ce vinde? 

    Pietele bursiere sunt acum pe maxime

    cand e bine sa vinzi pachete minoritare in vederea capitalizarii ? Nu cand e piata SUS?  

    Citu stie ce face.  

    Indiferent cat s-ar agita trompetele PSD.  

    In pana la 2-3 ani o sa vina un super-top bursier asa cum nu s-a mai vazut din 1987 sau 1929.  

    Cum e mai bine?  

    Nu e mai bine sa marchezi banul pe varful pietei ?  

    SI apoi sa recumperi sau sa nationalizezi?  

    Ganditi cu mintea, nu cu apartenenta la un partid sau altul.  

    Eu il sustin pe Citu, e jucator real!

    Si eu as fi facut la fel - vindeam pe varf sau in zona varfului... momente de rascumparare/reimproprietarire exista, sa fiti siguri de asta!  

    1. ai tras ceva la masea de vezi varfuri ! varfuri la ce , la minim ? cand toata lumea vorbeste de criza , tu vezi varfuri ! uita-te maine la ce-ai postat ,si poate te lasi de beutura !

      fii simpatic nu mai insulta aiurea

      priveste orice indice bursier (acolo este exprimata valoarea si capitalizarea unei companii) 

      nu te mai face de rusine cu mesaje aiurea. 

      toate bursele sunt pe maxime amigo

      daca esti tampit , macar fa-o part time!  

      incultule!

      BET la 10210 puncte in aria de top all time high ... iti zice ceva?

      nesimtitule! insulti fara sa ai cifrele la purtator!  

      Vali are dreptate, se referă la cotatiile bursiere! Nu stiu ce cauți pe aici,n-ai GPS?

      Dacă n-ai mergi tot la stânga...si ajungi ! 

    Laturi marca RSR de la un capat la altul. Spune ca s-au vaccinat jumatate din cadrele sanitare, dar in realitate procentul e de 70%. Compara vanzarea unei companii private strategice cu vanzarea unui pachet minoritar de actiuni, afirmand ca statul va pierde administarea acestora. Orice economist incepator poate afirma ca vanzarea unui pachet de actiuni aduce lichiditati pentru societate, obliga managementul societatii la transparenta, responsabilitate si dezvoltare. Cei din gasca lui SRS ar vrea sa nu se privatizeze nimic pentru a mulge ei, netransparent profitul acelor fime.

    1. "Orice economist incepator poate afirma ca vanzarea unui pachet de actiuni aduce lichiditati pentru societate".

      Gica, esti repetent. Ce lichiditati pentru societate aduc tranzactiile la bursa, netotule?! Nu ti-e rusine de locul asta in care scrii, retardatule? 

      Ai o societate x care valorează 1mld lei. Scoți la vânzare 10% ,ai obținut 100 mil. Acuma statul poate hotărî ca banii să rămână la societate pentru investiții, sau sa-i păstreze pentru plata pensiilor speciale,etc. Ai înțeles?

    LISTARE LA BURSA = VIZIBILITATE MAI MARE , COMBINATII MAI PUTINE , CORUPTIE MAI MICA!

    Oricand voi fi pro-listare la bursa locala (a unui pachet minoritar sau majoritar - aici depinde de la sector la sector, de la ramura la ramura). 

    Daca as fi pentru o zi președinte,

    V-aș amaneta pe toți și nu m-ați prinde. 

    Sa vindem tot !!!!!!! O viață avem!!!!!

    1. De-aia n-o sa fii vreodata presedinte! Pentru ca plagiezi manelele!

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
arsc.ro
domeniileostrov.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

19 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9749
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7790
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3324
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.0430
Gram de aur (XAU)Gram de aur402.9466

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb