Metro Group şi diviziile sale de vânzări Metro Cash & Carry, Real, Media Markt / Saturn, precum şi Galeria Kaufhof au lansat una dintre cele mai ample campanii de ajutorare din istoria companiei. La aeroportul din Düsseldorf, Dr. Eckhard Cordes, Directorul Executiv al Metro Group, a asistat la decolarea primului avion de marfă cu produse de primă necesitate pentru ajutorarea victimelor cutremurului din Haiti. Valoarea totală a încărcăturii, care cântăreşte peste 125 tone, este de un milion de euro.
"Am fost profund mişcaţi de imaginile cu distrugerile şi suferinţa oamenilor din Haiti", a afirmat Dr. Cordes. "În calitate de companie care ia în serios răspunderea socială, am dorit imediat să ajutăm oamenii din zona în care s-a produs dezastrul. Dorim să contribuim eficient la reconstrucţie."
Pentru a pune la punct transportul, cea mai mare companie de retail din Germania a colaborat îndeaproape cu asociaţia germană Welthungerhilf, care se va ocupa de distribuţia produselor de primă necesitate, la faţa locului, în Haiti. Toate diviziile de vânzări din cadrul Metro Group au contribuit la strângerea proviziilor pentru ajutorare.