Mexicul lansează naţionalizarea zăcămintelor de litiu

G.U.
Internaţional / 19 aprilie 2022

Sursă foto: Andres Manuel Lopez Obrador/Twitter

Sursă foto: Andres Manuel Lopez Obrador/Twitter

Mexicul a făcut ieri un pas către naţionalizarea litiului, un metal esenţial pentru fabricarea bateriilor electrice care trebuie să înlocuiască motoarele termice ale automobilelor pentru a lupta împotriva schimbărilor climatice, notează AFP, potrivit Agerpres.

Litiul face parte din patrimoniul Mexicului, ceea ce exclude orice noi concesiuni către companii private, conform unei reforme a legii mineritului adoptată de deputaţii majoritari ai preşedintelui de stânga Andres Manuel Lopez Obrador.

Mexicul ar dispune de rezerve importante în statul Sonora (nord), a raportat în 20019 site-ul specializat Mining Technology. Proiectele se află deocamdată în faza de explorare.

Guvernele anterioare au acordat opt concesiuni, care vor rămâne în vigoare.

Aprobată cu 298 de voturi din totalul celor 500 de deputaţi, legea mai trebuie să fie votată în Senat, unde partidul la putere, Morena, deţine, de asemenea, majoritatea.

Transmisă cu o zi înainte Camerei, legea a fost adoptată într-o singură zi de dezbatere, după respingerea, duminică, a unei reforme a Constituţiei care viza întărirea rolului statului pe piaţa energiei electrice.

Legea privind litiul a fost adoptată cu majoritate simplă, în timp ce reforma Constituţiei necesita o majoritate de două treimi de care preşedintele mexican nu dispune printre deputaţi.

Acest proiect de reformă a pieţei energiei electrice au îngrijorat Statele Unite care au avertizat împotriva "disputelor nesfârşite" în cadrul acordului de liber schimb Mexic-Statele Unite-Canada.

Preşedintele Lopez Obrador a declarat că deputaţii opoziţiei care au votat împotriva reformei sale au comis un "act de trădare a Mexicului".

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
raobooks.com
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
chocoland.ro
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

24 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9748
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7860
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3158
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.0002
Gram de aur (XAU)Gram de aur402.6698

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb