Mici mărunţişuri

În timp ce, pe pluta noastră politică, nebunii îşi iau în serios joaca de-a hoţii şi vardiştii, în jurul nostru, marea devine tot mai învolburată. Nu că ar fi careva în stare să facă ceva, dar poate e bine de ştiut!

Politica internaţională promovată de "Ţarul Putin", de cînd a primit din mîinile tremurînde, de boală şi de spaimă, ale lui Yelţîn, însemnele şi frîiele puterii la Kremlin, are un singur obiectiv strategic, urmărit cu tenacitate, chiar dacă nu în toate cazurile cu cele mai bune, ori cele mai eficiente mijloace: revizuirea (drastică) a ordinii mondiale post-război rece conturată de moştenirea Gorbaciov-Yelţîn. În datele ei cele mai generale, această "ordine" se bazează pe cîteva premise-principii care leagă Rusia de dinamica şi interesele occidentalo-americane:

Continuarea şi dezvoltarea parteneriatului strategic cu SUA cel puţin pe dimensiunea nucleară şi geopolitică;

Acceptarea ca ireversibilă a restructurării politice survenită în spaţiul adiacent Rusiei - Europa-centrală, Europa de sud-est, Ucraina, Caucazul şi Ţările Baltice;

Dezvoltarea parteneriatului Rusia - UE pe temeiul creşterii dependenţei europene faţă de resursele energetice ale Rusiei, al relaţiei sale speciale cu Germania, respectiv al creşterii disponibilităţii Rusiei pentru cooperare politico-militară în sistemul parteneriatului cu NATO, al tratatelor şi convenţiilor relevante privind echilibrul şi dinamica forţelor militare convenţionale din Europa, încheiate în anii "90, contribuind astfel la creşterea securităţii colective;

Menţinerea angajamentelor cu privire de gestiunea crizelor internaţionale exclusiv prin mijloacele puse la dispoziţie de dreptul internaţional şi instituţiile relevante; evitarea utilizării forţei (militare) şi a ameninţării cu forţa; responsabilitate şi acţiune comună pentru menţinerea şi promovarea securităţii colective, cu utilizarea principiilor şi a mecanismelor ONU şi OSCE.

Unde suntem, acum, după trei mandate Putin?

Tensiunile în relaţia Rusia-SUA s-au succedat val după val, la intervale tot mai scurte, fiecare dintre ele cu cote mai înalte faţă de cel precedent. După ce s-au amăgit, o vreme, cu termene şi propuneri de "resetare" a relaţiilor bilaterale, Rusia şi SUA au astăzi o relaţie în care vectorii de confruntare şi concurenţă au sufocat aproape total spaţiul de cooperare. Aproape tot ceea ce este semnificativ în relaţiile bilaterale a devenit obiect de controversă, ba chiar de ameninţare, inclusiv aceea de recurs la acţiuni militare pe scară largă, ori privind posibila angajare a forţelor nucleare. Suntem pe drumul celor mai tensionate momente ale "războiului rece".

Mai mult decît oricare alt aspect, politica putiniană s-a concentrat pe atacarea în forţă a schimbărilor intervenite în spaţiul său adiacent. Un atac purtat cu toate mijloacele disponibile, de la cele pur politice, la cele economice, iar de aici la "războaiele invizibile" pe frontul spionajului şi al operaţiunilor speciale, respectiv la războaiele hibride, cu angajarea semnificativă, pe teren, a componentei militare, pentru obţinerea unor efecte şi atingerea unor obiective politice majore. "Repetiţia cu costume", foarte reuşită de altfel, Georgia, a fost urmată de prima stagiune cu spectacolul de gală "Răpirea Crimeei din Ucraina". Stagiunea a rămas deschisă, după cum se ştie, acţiunile din regiunile estice continuă, astfel încît, încet-încet, dar tot mai sigur, se pun bazele descompunerii şi restructurării statului Ucraina, aşa cum a fost el întemeiat şi recunoscut internaţional, după desprinderea din componenţa URSS. În ciuda schimbărilor semnificative, de postură geo-politică, intervenite prin includerea în NATO şi UE a spaţiului central-european, a celui sud-est european şi a celui desemnat de Ţările Baltice, politica Rusiei putiniene a făcut şi face eforturi consistente, (nu doar de propagandă!), pentru a acredita ideea că situaţia ţărilor din aceste zone nu este "bătută în cuie", că pot avea loc repoziţionări semnificative, fie pe baza unor înţelegeri bilaterale - Ungaria a fost folosită recent pentru acest exerciţiu, fie prin presiuni politice şi militare, cum este cazul celor fluturate asupra spaţiului baltic şi asupra României.

Parteneriatul Rusia-UE a fost pur şi simplu aruncat la coş. Mai exact, a fost înlocuit printr-o ciudată şi specială relaţie Rusia-Germania, în care rolurile sunt împărţite după următoarea schemă: Rusia face ceea ce vrea, după care telefonează doamnei Merkel să-i explice ce şi de ce a făcut, după care doamna Merkel se întîlneşte, ori vorbeşte la telefon, cu partenerii europeni şi americani pentru a le explica ce a făcut Putin şi de ce, după care Rusia este admonestată şi eventual sancţionată economic, după care sunt pregătite şi se semnează documente care ar trebui să oprească acţiunile Rusiei, dar nu să repare şi daunele, ori să întoarcă situaţia la momentul dinainte de producerea răului, după care Rusia face ce vrea şi ciclul se reia netulburat!!! Consecinţa acestui mod de relaţionare Rusia-Europa este faptul că "Răpirea Crimeei" rămîne în vigoare, iar montarea spectacolului "Demantelarea Ucrainei" are toate şansele să se joace într-o stagiune apropiată. Pe termen lung, lucrurile pot rămîne aşa cum le-a croit Rusia putiniană, de acum şi pînă cînd o vrea Cel de Sus altfel, cu sau fără recunoaşterea de jure a europenilor, ori a oricui altcuiva! Cine s-ar putea opune Rusiei, în Europa, şi cu ce mijloace? Poate doar domnul Jean-Claude Juncker, jalnica pastişă a lui Don Qhixote de la Mancha, aburcată în scaunul de Preşedinte al Comisiei Europene, care s-a trezit visîndu-şi o "armată europeană", numai bună să se ia la luptă cu morile de vînt!

În sfîrşit, odată cu aşternerea realităţii şi a consecinţelor "războaielor hibride" ale Rusiei, s-a ales praful de regimul internaţional al soluţionării pe cale paşnică a conflictelor, de iluzia că ONU, OSCE ori alt tratat sau organism colectiv de control asupra comportamentului internaţional al statelor valoarează mai mult pentru Rusia, decît hîrtia pe care este scris. De la tratatele privind controlul asupra forţelor convenţionale în Europa şi pînă la OSCE şi ONU, regimul de control şi limitare a folosirii forţei în relaţiile internaţionale, de respect absolut al frontierelor recunoscute internaţional ori de control asupra strîmtorilor care leagă Marea Neagră de Mediterana şi regimul tranzitului navelor comerciale şi de război reprezentat de "ante-diluviana" Convenţie de la Montreaux, orice "petec de hîrtie" negociat de URSS-Rusia ante-putiniană este privit doar ca un "ciot" de care Putin nu are nici cea mai mică intenţie să se lase împiedicat în realizarea obiectivelor sale.

Este România ameninţată de aceste valuri şi de furtuna care le ridică? Da, direct şi indirect! Direct, pentru că de la Moscova se aud repetat declaraţii politice şi militaro-politice, la nivele de responsabilitate dintre cele mai semnificative, nu mai spun de documentul oficial numit Strategia de securitate a Rusiei, care identifică România, explicit şi fără nici o umbră de dubiu, ca ţintă pentru acţiunile ostile ale Rusiei, fie ele politice, economice, de informaţii şi acţiuni speciale, hibride ori pur militare. Indirect, România poate fi "rostogolită" într-o nedorită şi fără de ieşire situaţie de confruntare cu Rusia, atît pe dimensiunea "R.Moldova-Transnistria", cît şi pe cea a evoluţiilor din Ucraina, ca să nu mai vorbesc de scenariul în care Rusia ar sprijini direct, cel puţin politic, dacă nu şi militar, acţiuni menite să destabilizeze România şi, în cele din urmă, să o "croiască" după un alt tipar, cel mai probabil o variantă revizitată şi îmbunătăţită a destructurării Iugoslaviei.

Două întrebări ar trebui să-i chinuie pe oamenii politici şi pe ceilalţi responsabili instituţionali de securitatea României, dacă s-ar putea trezi cumva din turpitudinea "marelui joc" al politici interne:

Care este desenul final al proiectului de restructurare politico-teritorială a Europei, în care Rusia s-a angajat atît de decis şi trecînd peste orice limite ale "normalităţii"?

Este Rusia singurul actor-constructor-realizator al acestui proiect sau "distribuţia" mai cuprinde şi alte vedete? Care şi, mai ales, cu ce roluri fiecare?

Dacă am găsi răspunsurile corecte, nu înseamnă neapărat că am putea schimba ceva din cele ce ne vor fi aşternute înainte de Istorie. Am avea, în schimb, şansa să ştim măcar "cu o oră mai devreme" ceea ce ni se pregăteşte şi am putea evita, dacă nu ceea ce este mai rău, măcar situaţia tragico-ridicolă în care, datorită orbirii noastre, suntem mereu gata să cumpărăm, cu metrul ster, iluzii pe post de poliţe de asigurare în aur, aşa cum s-a întîmplat la sfîrşitul celui de al doilea război mondial, ori la sfîrşitul războiului rece.