Fondul Suveran de Dezvoltare şi Investiţii (FSDI) va fi concretizat până în septembrie în proiect de lege şi trimis spre Parlament, a anunţat ieri premierul Mihai Tudose.
"Astăzi (ieri, n.r.) vom avea în primă lectură Fondul Suveran de Dezvoltare şi Investiţii, urmând ca el să fie supus dezbaterii publice, trimis către Eurostat şi concretizat, până în septembrie, în proiect de lege, trimis spre Parlament", a declarat Tudose, la începutul şedinţei de Guvern, potrivit Agerpres.
La rândul său, ministrul Economiei, Mihai Fifor, a spus că FSDI este "elementul central" al Programului de guvernare 2017 - 2020.
Fifor a arătat: "Acest fond este o măsură de stimulare economică prin care, în urma atragerii de capital din piaţa financiară internă şi internaţională, vor putea fi constituite surse de finanţare pentru proiecte de investiţii profitabile şi sustenabile, ce vor antrena un efect de multiplicare în economie, conducând la dezvoltare, în paralel cu creşterea veniturilor bugetare. Ideea creării Fondului Suveran de Investiţii a fost agreată şi de instituţiile europene şi internaţionale".
Potrivit ministrului Economiei, FSDI va avea forma unei societăţi pe acţiuni cu unic acţionar - statul român, pe întreaga durată de funcţionare.
Fifor a precizat: "Scopul Fondului Suveran de Dezvoltare şi Investiţii este să finanţeze din surse proprii şi din fonduri atrase proiecte de investiţii rentabile şi sustenabile în diverse sectoare economice. Finanţarea se face din venituri obţinute din dividende încasate de la societăţile din portofoliul acestuia, din cele rezultate din operaţiuni cu instrumente financiare proprii şi din cele emise de alte entităţi, din venituri din vânzarea de pachete de acţiuni din portofoliu, din împrumuturi, inclusiv prin emiterea de obligaţiuni şi din alte surse".
1. fără titlu
(mesaj trimis de zaza în data de 01.07.2017, 13:46)
.....FSDI ???? Dupa ce Guvernul a RAS totul financiar...A facut ca societatile sa distribuie dividentele pentru anul 2016 pana la nivel de m90 % din profit ...Nu a fost de ajuns si au apelat si la REZERVE....Cu alte cuvinte au ...ras...totul...au decapitalizat societatile....Desi in Programul de Guvernare au spus ca Dividentele raman la societate ca si capital de lucru.... Totul este o MINCIUNA...o sa centralizeze profiturile si le vor folosi in cheltuieli curente si nu in investitii....
1.1. fără titlu (răspuns la opinia nr. 1)
(mesaj trimis de anonim în data de 01.07.2017, 14:07)
......asa cum se preconizeaza si cu Fondul De Pensii ....
2. SIF no 6
(mesaj trimis de Anonim în data de 02.07.2017, 10:58)
Mai facem un Sif?? Sa înceapă delapidările atunci.. !!
cine îl va administra?? Specialiștii PSD făcuți peste noapte administratori?!