MIHAI TUDOSE: "Săptămâna viitoare, vom aproba planul privind achiziţia rachetelor Patriot"

Ziarul BURSA #Companii / 27 iulie 2017

Ţuţuianu: În noiembrie facem prima plată pentru achiziţionarea rachetelor Patriot

Premierul Mihai Tudose a declarat, ieri, că planul propus de ministrul Apărării privind achiziţia rachetelor Patriot va fi aprobat săptămâna viitoare "într-o structură mai restrânsă": "Domnia sa (ministrul Apărării - n.r.) are un plan, săptămâna viitoare îl vom aproba cumva într-o structură mai restrânsă. Şi da, e un angajament ferm pentru care am pus 2% în bugetul MApN, dar nu am pus 2% ca să îi avem acolo, ci ca să ne onorăm angajamentele pentru partenerii strategici, pentru NATO, de a face achiziţii de banii aceia pentru întărirea capacităţii de apărare a României şi, evident, a flancului estic al NATO. Da, banii vor fi cheltuiţi pe ceea ce dispune şi solicită MApN".

Ministrul Apărării, Adrian Ţuţuianu, a declarat ieri, într-o conferinţă de presă, referitor la achiziţia rachetelor Patriot, că va exista un acord între Guvernul României şi cel al SUA, fiind necesar totodată să se adopte o lege specială în Parlament, urmând ca în luna noiembrie să se efectueze prima plată în contul acestei achiziţii.

Ministrul a spus: "Aceste achiziţii se fac în interesul asigurării nevoii de securitate a României, dar şi respectării angajamentelor guvernamentale asumate în relaţia cu structurile NATO. Vom urmări achiziţia unor echipamente moderne, care să satisfacă pe deplin nevoile de securitate. Programul este încă în stadiul de analiză şi la momentul când vom avea toate detaliile o să le aducem la cunoştinţă public. Programul Patriot are şi o componentă de comuniune a tuturor ţărilor implicate şi suntem interesaţi pentru dezvoltarea în România a unor facilităţi de producţie a unor componente ale acestui sistem atât pentru nevoile noastre, cât şi pentru export, însă suntem prea devreme pentru a intra în detalii".

Adrian Ţuţuianu a explicat că este necesară achiziţia sistemului de rachete Patriot, în condiţiile în care rachetele sol-aer aflate în prezent în dotarea României sunt în mare parte depăşite fizic şi moral.

Ministrul a susţinut că "România se alătură în acest fel altor cinci ţări NATO care deţin sisteme Patriot - SUA, Germania, Spania, Grecia şi Olanda - şi într-un efort comun menit să îmbunătăţească securitatea europeană".

Întrebat când ar putea ajunge în România rachetele Patriot, ministrul Apărării a afirmat: "Un prim sistem anul viitor, mai departe contractul va avea o eşalonare în timp şi pe partea de intrări de componente, şi pe partea financiară. Mai departe implică negocieri, acestea se pot face după ce Congresul SUA aprobă acest transfer. Noi am estimat luna octombrie pentru că am luat în calcul termenele prevăzute de legislaţia din SUA, şi cât ne e nouă necesar să pregătim proiectul de lege. Textul e gata, apoi Camera Deputaţilor, Senat, promulgare, de acolo să ajungem la semnare şi o plată în acest an".

Achiziţia de rachete Patriot va oferi protecţie în cazul atacurilor aeriene agresive nu doar pentru România, ci indirect va contribui şi la apărarea ţărilor vecine şi a întregii Alianţe Nord-Atlantice, a declarat ambasadorul Statelor Unite, Hans Klemm, într-un interviu pentru TVR, potrivit News.ro. Întrebat "dacă există vreun risc ca acest lucru să crească tensiunile cu Rusia", diplomatul american a spus că "nu există absolut niciun motiv ca acest lucru să se întâmple", întrucât capacităţile pe care România le achiziţionează sunt "strict defensive".

Preşedintele Klaus Iohannis a declarat, în 15 iulie, că achiziţionarea rachetelor Patriot se face pentru ca România să aibă o armată dotată mai bine şi mai eficient, în scop defensiv, şi pentru a garanta securitatea românilor.

Opinia Cititorului ( 1 )

  1. Are Romania dusmani? Romania are dusmani pe principiul "dusmanii inchipuiti" ai SUA trebuie sa fie dusmanii nostrii reali pentru care trebuie sa facem "eforturi" bugetare aberante si orientari de cheltuieli anormale - cumparam armament depasit iar directiile principale ale societatii cum ar fi sanatatea, educatia si sistemul de pensii, ramin deficitare,ca intotdeauna, caci "conducerea" tarii este in genunchi in fata ambasadorilor dar in "turnul de fildes" fata de poporul care este stapin in aceasta tara! Votati in continuare la fel, credeti ce vi se da ca informare in media romaneasca si va "raiul" in Romania.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
raobooks.com
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
chocoland.ro
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

20 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9764
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7908
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3538
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9910
Gram de aur (XAU)Gram de aur401.4137

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb