Mike Pompeo va prelua funcţia de şef al CIA

M.I.
Internaţional / 18 noiembrie 2016

Mike Pompeo va prelua funcţia de şef al CIA

Mike Pompeo este susţinut de Tea Party, o mişcarea radical conservatoare

Donald Trump l-a desemnat astăzi pe congressmanul de Kansas, Mike Pompeo, drept viitorul şef al CIA, iar acesta a acceptat deja nominalizarea, relatează agenţia Reuters, citată de ştiripesurse.ro.

Născut în California, într-o comunitate de americani originari din Italia, Pompeo este un membru al Tea Party, o mişcarea radical conservatoare în interiorul Partidului Republican. Opiniile acestuia sunt ferme pe subiectele-cheie, total diferite de cele ale administraţiei Obama.

Iniţial, Pompeo l-a susţinut în alegerile primare republicane pe senatorul de Florida Marco Rubio. Ulterior, când a devenit clar că Trump va obţine nominalizarea republicană, Pompeo l-a susţinut fără entuziasm. În schimb, Pompeo este apropiat de vicepreşedintele lui Trump, Mike Pence. Luna trecută, Pompeo l-a ajutat pe Pence să se pregătească pentru dezbaterea cu Tim Kaine, propunerea lui Hillary Clinton pentru funcţia de vicepreşedinte.

Mike Pompeo este membru al Comisiei de Informaţii din Camera Reprezentanţilor şi unul dintre cei mai vocali critici ai administraţiei Obama în chestiunea acordului nuclear cu Iranul. Noul şef al CIA este un susţinător al controversatului program de colectare de date al Agenţiei Naţionale de Securitate şi a căutat să redea accesul Agenţiei la datele pe care le-ar fi adunat prin Patriot Act. Pompeo chiar a susţinut recent că Edward Snowden, cel care a dezvăluit amplarea spionajului NSA asupra cetăţenilor americani, ar trebui condamnat la moarte.

Absolvent al Academiei Militare a SUA şi al Şcolii de Drept de la Harvard, Pompeo este şi membru al Comisiei de Energie şi Comerţ din Camera Reprezentanţilor. A fondat Thayer Aerospace, o companie care produce piese pentru aeronave militare şi civile. După ce a vândut compania, a devenit preşedinte al Sentry International, o companie care produce şi vinde echipamente folosite în extracţia petrolului. A fost ales în Congres în 2010, fiind susţinut de Tea Patry şi de comitetul de acţiune politică al Koch Industries.

Pompeo este membru al National Rifle Association, un ONG care susţine dreptul civililor de a folosi arme de foc. Congressmanul s-a opus reglementării emisiilor de gaze de seră şi a făcut apel la eliminarea subvenţiilor pentru energia eoliană. Noul şef CIA s-a opus de asemenea închiderii centrului de detenţie de la Guantanamo Bay.

Pompeo a făcut câteva declaraţii controversate şi despre musulmani. După atacurile cu bombă de la maratonul din Boston, din 2013, a susţinut un discurs în Camera Reprezentanţilor în care i-a acuzat pe liderii musulmani că nu fac destul pentru a condamna atacurile teroriste şi chiar îi încurajează pe terorişti.

Mike Pompeo este împotriva avorturilor. În opinia sa, avortul ar trebui permis doar dacă viaţa mamei este în pericol, nu şi în caz de viol sau incest. Pompeo s-a opus şi reglementării care obligă producătorii de alimente să menţioneze pe etichetă dacă produsele provin din organisme moodificate genetic.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
danescu.ro
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
arsc.ro
domeniileostrov.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

18 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9755
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7397
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3041
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.0232
Gram de aur (XAU)Gram de aur403.6495

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb