Regia Naţională a Pădurilor (RNP) "Romsilva" va intra într-un amplu proces de reorganizare întrucât, la momentul actual, funcţionează în baza unei legislaţii "expirate" care nu-i permite, printre altele, să absoarbă fondurile europene şi să aplice unele prevederi ale noului cod silvic. Ministerul Agriculturii a pregătit un proiect de hotărâre de guvern care aprobă un nou regulament de organizare şi funcţionare a Regiei "Romsilva" dobândind, astfel, noi atribuţii în domeniul administrării şi custodierii ariilor naturale protejate prin intermediul cărora ar putea să acceseze fonduri europene prin proiecte pe care le derulează.
În cadrul regiei, care administrează circa 20% din suprafaţa ţării, vor fi înfiinţate două centre specializate în care se vor regăsi, pe de-o parte cele 41 de direcţii silvice ale regiei, şi, respectiv, un centru specializat în atragerea fondurilor europene, care va avea personalitate juridică, dar nu şi patrimoniu. "Propunerea de reorganizare a pornit de la trei idei, respectiv armonizarea structurii de organizare cu noua legislaţie internă şi cu prevederile europene, eficientizarea activităţii prin evidenţierea costurilor şi atragerea de fonduri europene pentru derularea unor activităţi care aduc pierderi Regiei", a explicat, ieri, Dan Ioan Aldea, directorul general al "Romsilva", în cadrul unei dezbateri intitulată "Eficientizarea şi reorganizarea unor activităţi din sectorul silvic".
Aldea a precizat că dacă reorganizarea RNP "Romsilva" nu va avea loc în scurt timp, regia este în pericol să piardă zece milioane de euro din fondurile europene. "Există deja 23 de proiecte pregătite pentru solicitarea fondurilor europene, dar există riscul să se piardă în jur de zece milioane de euro, dacă nu se va găsi o soluţie privind accesarea finanţării europene", a explicat directorul "Romsilva". Prin procesul de reorganizare, nu este exclus ca o parte din angajaţii RNP "Romsilva" să rămână "în codrul verde". "În Finlanda, care are o suprafaţă comparabilă cu cea a noastră, lucrează în acest domeniu doar 10% - 15% din numărul angajaţilor "Romsilva", iar numărul mare de angajaţi ai regiei a devenit o problemă", susţine Istvan Toke, secretarul de stat în cadrul Ministerului Agriculturii, prezent la eveniment.
La rândul său, ministrul Agriculturii, Dacian Cioloş, prezent la dezbatere, a precizat că nu este sigur că în urma procesului reorganizării s-ar pune punct şi tăierilor ilegale de păduri.
Dacian Cioloş a explicat procesul de reorganizare a RNP "Romsilva": "Nu mi s-a părut surprinzătoare propunerea Romsilva de a gândi o reorganizare. În prezent, în administrarea Romsilva intră 22 de parcuri naturale şi acestea pot obţine finanţare europeană. Problema e să găsim un cadru administrativ sau juridic prin care să ne asigurăm că aceste fonduri sunt cheltuite potrivit destinaţiei iniţiale. În primă fază vrem să rezolvăm problema parcurilor naturale, celelalte propuneri le vom analiza în continuare, pentru că nu avem suficiente elemente".
Însă, directorul general al "Romsilva" a dat asigurări că "nimeni nu are intenţia de a aduce o atingere a patrimoniului bunului public al statului". Precizăm că patrimoniul propriu al Romsilva înregistrat în evidenţele contabile la data de 30 iunie 2007 totalizează circa 92,3 milioane de lei, fiind constituit prin însumarea patrimoniilor unităţilor din structura sa.
1. fără titlu
(mesaj trimis de anonim în data de 16.07.2008, 16:36)
padurarul bosutar mihai de la ocolul silvic vama jud.suceava este un criminal
1.1. fără titlu (răspuns la opinia nr. 1)
(mesaj trimis de anonim în data de 23.07.2008, 14:40)
este adevarat.a furat ocolul vama cu 5 hectare de padure in valoare de 3 miliarde dar totusi detine mai departe aceasta functie de padurar.are o multime de dosare penale.