MINISTERUL APELOR ŞI PĂDURILOR:  "Protestele organizate fără o pregătire prealabilă pot produce confuzie în rândul opiniei publice"

Mina Irina
Politică / 12 martie 2017

"Protestele organizate fără o pregătire prealabilă pot produce confuzie în rândul opiniei publice"

Ministerul Apelor şi Pădurilor consideră că acţiunile de protest de genul celei organizate vineri, în judeţul Argeş, fără o minimă pregătire prealabilă, produc mai degrabă confuzie în rândul opiniei publice, chiar dacă au la bază intenţii nobile.

De asemenea, acestea pot aduce prejudicii grave personalului silvic care îşi desfăşoară meseria cu bună credinţă şi în litera legii, se arată într-un comunicat de presă al ministerului de resort, citat de Agerpres.

În comunicat se precizează: "Ministerul Apelor şi Pădurilor încurajează toate organizaţiile neguvernamentale să se implice în procesul de identificare a pădurilor virgine, dar recomandă ca acţiunea de identificare să fie una care să aibă în vedere strict criteriile prevăzute de legislaţia în vigoare".

Activiştii de mediu au organizat, vineri, pe Transfăgărăşan, un protest faţă de tăierile ilegale de arbori din zona montană a judeţului Argeş, în zonă fiind blocat şi un transport de material lemnos. Protestatarii au solicitat o anchetă cu privire la exploatările forestiere din zona lacului Vidraru şi stoparea exploatării pădurilor virgine din România. Acţiunea a fost iniţiată de organizaţia neguvernamentală Agent Green, care a transmis protestul pe pagina sa de socializare.

Ministerul Apelor şi Pădurilor a fost informat oficial despre organizarea acestei acţiuni de protest în dimineaţa zilei de 10 martie 2016. Imediat ce a primit informarea, ministrul Apelor şi Pădurilor, Adriana Petcu, i-a invitat pe reprezentanţii ONG-urilor la o discuţie săptămâna viitoare, la sediul Ministerului şi a dispus Gărzii Forestiere Ploieşti, Biroul Inspecţie Silvică Argeş, să verifice de urgenţă cele semnalate de asociaţia Agent Green.

În comunicat se arată: "Astfel, în jurul orei 11:00, la km 64 de pe DN 7C, reprezentanţii ONG-urilor au oprit în trafic autocamionul cu nr. de înmatriculare AG 95 SRV. În urma verificărilor în Sistemul informaţional integrat de urmărire a materialelor lemnoase - SUMAL, s-a constatat că transportul era unul legal. În avizul de însoţire seria AP nr. 2393420/10.03.2017, emis de Ocolul Silvic Vidraru, era consemnată cantitatea de 17,82 mc lemn de foc din specia fag, la un număr de 26 de piese transportate. Aceeaşi informaţie se regăseşte şi în aplicaţia mobilă «Inspectorul Pădurii»".

Din dispoziţia reprezentanţilor Poliţiei, în prezenţa reprezentanţilor ONG-urilor şi inspectorilor Gărzii Forestiere, autocamionul a fost descărcat şi măsurat conform prevederilor legale, piesă cu piesă. În urma măsurătorilor efectuate a celor 26 de piese existente, a rezultat cantitatea de 17,45 mc lemn de foc din specia fag, iar diferenţa de minus 0,37 mc se încadrează în toleranţele stabilite de actele normative.

În acelaşi timp, o altă echipă a Gărzii Forestiere, împreună cu reprezentanţi ai Ocolului Silvic Vidraru, au mers în teren să verifice dacă lemnul transportat provenea într-adevăr dintr-un corp de pădure virgină cuprinsă în studiul PIN MATRA, sau dacă există exploatări forestiere în acest trup de pădure, în zona Vidraru.

Inspectorii au constatat că în zonă se afla în lucru o exploatare forestieră legală, fiind vorba despre un volum brut de 2.085 mc, tăieri progresive racordare, amplasat în cadrul OS Vidraru, unitatea de producţie VI Limpedea. Acest trup de pădure nu face parte din categoria pădurilor virgine şi nu este inclus în studiul PIN MATRA.

MAP afirmă că în vecinătate există o suprafaţă de fond forestier care a fost inclusă în acest studiu, însă inspectorii au constatat că atât conform evidenţelor existente la sediul Ocolului Silvic Vidraru cât şi celor constatate în teren, în acel corp de pădure nu există tăieri. Cu toate acestea, în perioada imediat următoare, reprezentanţii Gărzii Forestiere Ploieşti vor efectua un control cu privire la situaţia actuală a suprafeţelor incluse în studiul PIN MATRA, zona Moliviş.

În concluzie, Ministerul Apelor şi Pădurilor înţelege că acţiunea din 10 martie a organizaţiilor neguvernamentale nu a vizat, punctual, acel transport, acest protest având mai degrabă obiectivul de a aduce în atenţia publicului subiectul legat de importanţa protejării pădurilor virgine din România.

În comunicatul ministerului de resort se mai arată: "Identificarea şi punerea sub protecţie a pădurilor virgine reprezintă o prioritate pentru Ministerul Apelor şi Pădurilor, tocmai de aceea, Guvernul României a prevăzut bugetul necesar pentru a demara, în cursul acestui an, un studiu ştiinţific amplu care va identifica toate suprafeţele de fond forestier care îndeplinesc criteriile de pădure virgină. Imediat ce acest studiu va fi finalizat, suprafeţele identificate vor fi incluse în Catalogul Naţional al Pădurilor Virgine, fiind astfel puse sub protecţie specială".

Regia Naţională a Pădurilor - Romsilva a reacţionat vineri faţă de transportul de materiale lemnos pe care reprezentanţii Agent Green l-au blocat, vineri, în zona comunei Arefu din judeţul Argeş, susţinând că era unul legal, iar lemnul a fost exploatat în condiţiile legii.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
raobooks.com
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
chocoland.ro
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

20 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9764
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7908
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3538
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9910
Gram de aur (XAU)Gram de aur401.4137

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb