Rusia urmează să controleze cea mai mare parte a oraşului minier Soledar

MINISTERUL BRITANIC AL APĂRĂRII: Rusia urmează să controleze cea mai mare parte a oraşului minier Soledar

V.G.
Internaţional #Adevărul - prima victimă / 10 ianuarie 2023

Rusia "probabil" că urmează să preia controlul celei mai mari părţi a oraşului minier Soledar, în urma unei bătălii de mai multe luni cu armata ucraineană, estimează Ministerul britanic al Apărării, relatează News.ro.

Armata rusă şi mercenarii din cadrul grupării paramilitare ruse Wagner au avansat în ultimele patru zile, potrivit ministerului britanic.

Oraşul Soledar se învecineză cu oraşul Bahmut, teatrul unei bătălii sângeroase.

Preşedintele ucrainean Violodimir Zelenski declara că în Soledar "aproape că nu există viaţă" şi nici "ziduri întregi".

"Întregul pământ de lângă Soledar este acoperit de cadavrele ocupanţilor", a subliniat el.

"Aşa arată nebunia", a denunţat Zelenski.

Oraşul Soledar, care avea o populaţie de aproximativ 10.000 de locuitori înainte de război, poate fi considerat o trambulină în vederea cuceririi Bahmutului, iar valoarea sa strategică este discutabilă, scrie BBC.

Însă un oficial american estima săptămâna trecută că şeful Wagner, Evgheni Prigojin vrea să cucerească minele de gips şi sare din zonă.

Potrivit ministerului britanic al Apărării, confruntările armate s-au concentrat asupra intrării în nişte tuneluri dezafectate, lungi de 200 de kilometri, iar atât Rusia, cât şi Ucraina "probabil se tem că ele pot fi folosite în vederea infiltrării în spatele liniilor inamice".

Prigojin şi-a confirmat interesul faţă de mine, pe care le-a catalogat drept "cireaşa de pe tort" în importanţa strategică a zonei Bahmut.

El le-a prezentat drept o "reţea de oraşe subterane în care poate încăpea un grup mare de oameni, la o adâncime de 80-100 de metri şi prin care se pot deplasa tancuri şi alte vehicule militare".

Însă Ministerul britanic al Apărării consideră că este puţin probabil ca Rusia să cucerească Bahmutul "imediat", din cauza liniilor de apărare stabile ale Ucranei.

Un oficial militar american de rang înalt de la Departamentul Apărării anunţa ieri că o bună parte a Soledar se află pe mâinile ruşilor.

Confruntările armate continuă la Bahmut de mai multe luni, însă oficialul american le-a catalogat pe cele din ultima perioadă drept "sălbatice".

Doi cetăţeni britanici, Andrew Bagshaw şi Christopher Parry, voluntari potrivit poliţiei, care au văzuţi ultima oară îndreptându-se către Soledar, au fost daţi dispăruţi în regiune.

Preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski le-a mulţumit militarilor care apără oraşul Soledar, subliniind că rezistenţa lor "a făcut Ucraina să câştige timp şi putere în plus".

Statul Major ucrainean a anunţat pe Facebook că armata ucraienană a respins ieri atacuri vizând 13 centre populate, inclusiv la Soledar şi Bahmut.

Un analist militar ucrainean, Oleg Jdanov, consideră că nici Soledarul şi nici Bahmutul nu sunt importante din punct de vedere operaţional, în pofida îndelungatei şi intensei bătălii de la Bahmut.

"Rusia încearcă să demonstreze întregii lumi că armata rusă este capabilă să învingă", a declarat el ziarului ucrainean "Gazeta".

Rusia a suferit o serie de înfrângeri în Ucraina şi a pierdut singura capitală regională ucraineană pe care o cucerise la începutul invaziei, la 24 februarie.

Un think-tank american, Institute for the Study of War, estimează că Prigojin "va continua să folosească atât succese confirmate, cât şi fabricate ale grupului Wagner, drept singura forţă rusească în Ucraina capabilă să obţină câştiguri tangibile".

Opinia Cititorului ( 4 )

  1. Contrar deontologilor, Rusia deține obuze de artilerie și rachete Grad (Katiușa) fără număr, din vremea URSS.

    Și nici nu-i pasa de civili sau proprii soldați...deci e vremea unei păci juste sau război de 100 de ani! 

    1. Te inseli intr-o privinta. Ii pasa de civili si de proprii soldati. Mai informeaza-te.

    Din pacate extrem de putin oameni

    se pricep la geopolitica-militara,

    si sustin un conflict INUTIL ptr. Ucraina 

    Daca nu ar fi tragic, comunicatele lui Zele..... ar fi distractie curata.

    Britanicii zic "rusii cuceresc Soledarul".... Zele replica "pamantul este acoperit de corpurile rusilor".... Bataie de joc.... Este evident ca ucrainienii sunt macelariti de-a dreptul. 

Comanda carte
danescu.ro
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
arsc.ro
domeniileostrov.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

19 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9749
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7790
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3324
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.0430
Gram de aur (XAU)Gram de aur402.9466

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb