Aproape 13 milioane de lei sunt destinaţi pentru educaţie şi consolidarea poziţiei pe piaţă a unor firme, după ce astăzi au fost semnate 15 noi contracte de finanţare, în valoare totală nerambursabilă de 12.839.705,60 lei, prin Programul Operaţional Regional (POR) 2014-2020, coordonat de Ministerul Dezvoltării, Lucrărilor Publice şi Administraţiei, relatează Agerpres.
Dintre acestea, patru proiecte vizează modernizarea infrastructurii sociale şi recreative, precum şi eficientizarea energetică.
Astfel, municipiul Sibiu, pentru creşterea calităţii vieţii copiilor din Centrul de Plasament Orlat şi prevenirea separării copilului de familia sa, prin înfiinţarea unei căsuţe de tip familial, va beneficia de 3.537.931,38 lei.
Municipiul Moineşti, judeţul Bacău, va beneficia de 372.517,57 lei pentru două proiecte care vizează amenajarea unor spaţii de joacă pentru copii în străzile Dezbenzinării şi 1 Mai.
Municipiul Galaţi, pentru creşterea performanţei energetice a blocului de locuinţe G9, aferent Asociaţiei de proprietari nr. 360, va beneficia de 984.984,91 lei.
Alte 11 proiecte au ca obiectiv promovarea spiritului antreprenorial, prin dezvoltarea activităţii şi achiziţia de echipamente moderne, a precizat un comunicat al MDLPA.