Ministerul Educaţiei anunţă încheierea a peste 2.500 de contracte care au în vedere investiţii în infrastructura şcolară

F.D.
Miscellanea / 30 decembrie 2023

Ministerul Educaţiei anunţă încheierea a peste 2.500 de contracte care au în vedere investiţii în infrastructura şcolară

Ministerul Educaţiei anunţă, în raportul de activitate pentru perioada octombrie 2022-decembie 2023, că peste 2.500 de contracte care au în vedere investiţii în infrastructura şcolară din fonduri asigurate prin Planul Naţional de Redresare şi Rezilienţă (PNRR) au fost încheiate. De dotări pentru sălile de clasă, laboratoare, cabinete şi ateliere de practică vor beneficia peste 5.800 de şcoli şi unităţi conexe, relatează Agerpres.

Conform datelor prezentate în raportul de final de an făcut public, sâmbătă, de Ministerul Educaţiei, peste 3,3 miliarde de euro sunt în curs de contractare în cadrul investiţiilor deja lansate din PNRR.

Proiectele de investiţii din fondurile europene alocate prin Planul de Redresare vizează reducerea abandonului şcolar, digitalizarea universităţilor, învăţământul dual, dezvoltarea unei reţele de "şcoli verzi", achiziţionarea de microbuze electrice, servicii complementare, asigurarea dotărilor pentru sălile de clasă din învăţământul preuniversitar, precum şi pentru laboratoare, cabinete, ateliere de practică, dar şi dotarea cu mobilier, echipamente IT şi materiale didactice şi dotarea cu laboratoare inteligente.

"Una dintre cele mai mari investiţii din PNRR o reprezintă dotarea unităţilor de învăţământ preuniversitar şi a unităţilor conexe. Pentru prima dată în istoria sistemului de învăţământ românesc, a fost alocată o sumă de peste 1 miliard de euro pentru dotarea acestora, în concordanţă cu viziunea proiectului «România Educată». Peste 2.500 de contracte au fost deja încheiate în cadrul acestei investiţii, pentru peste 5.800 de şcoli şi unităţi conexe", se arată în documentul citat.

Prin PNRR, România şi-a asumat şapte tipuri de reforme, unele dintre jaloane fiind îndeplinite, atele în curs de îndeplinire. Reformele vizează: elaborarea şi adoptarea pachetului legislativ pentru implementarea proiectului "România Educată", dezvoltarea unui sistem de servicii de educaţie timpurie unitar, incluziv şi de calitate, reforma sistemului de învăţământ obligatoriu pentru prevenirea şi reducerea părăsirii timpurii a şcolii, reforma sistemului de învăţământ obligatoriu pentru prevenirea şi reducerea părăsirii timpurii a şcolii, crearea unei rute profesionale complete pentru învăţământul tehnic superior, adoptarea cadrului legislativ pentru digitalizarea educaţiei, actualizarea cadrului legislativ pentru a asigura standarde ecologice de proiectare, construcţie şi dotare în sistemul de învăţământ preuniversitar, reforma guvernanţei sistemului de învăţământ preuniversitar şi profesionalizarea managementului.

Printre contractele deja încheiate de Minister don fonduri prin PNRR se numără cel privind achiziţionarea de microbuze electrice pentru transportul elevilor; dotarea cu mobilier, materiale didactice şi echipamente digitale a unităţilor de învăţământ preuniversitar; programul-pilot pentru dezvoltarea consorţiilor regionale pentru învăţământ dual care are în vedere dezvoltarea şi dotarea a minimum 10 campusuri profesionale integrate care să contribuie la dezvoltarea învăţământului profesional, atât prin creşterea numărului de domenii, de calificări şi de absolvenţi, cât şi prin asigurarea unui parcurs educaţional pentru elevii înscrişi în învăţământul dual.

Opinia Cititorului ( 3 )

  1. Vede cineva ca a explodat numarul de cersetori si boschetari in orase?!

    s c c r e t 

    Vrem triplarea salariilor,vrem sporuri,vrem.meditații la negru,vrem.mașini,vrem vile....altfel ieșim.iar în stradă și blocăm tot proștilor

    1. la munca nu la intins mana...

      s c c r e t 

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
veolia.ro
Apanova
digi.ro
aages.ro
danescu.ro
librarie.net
Mozart
Schlumberger
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

21 Noi. 2024
Euro (EUR)Euro4.9766
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7317
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3535
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9743
Gram de aur (XAU)Gram de aur405.9099

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
Mirosul Crăciunului
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
petreceriperfecte.ro
targuldeturism.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb