Ministerul Finanţelor a tăiat la jumătate garanţiile de stat pentru programul "Prima Maşină"

Jose Fierro
Politică / 27 ianuarie 2017

Ministerul Finanţelor a tăiat la jumătate garanţiile de stat pentru programul "Prima Maşină"

Plafonul de garanţii acordat pentru programul guvernamental "Prima Maşină" a scăzut la jumătate în acest an faţă de 2016, de la 100 la 50 milioane lei, potrivit unui proiect de Hotărâre de Guvern, după ce anul trecut doar 75 de maşini au fost achiziţionate prin intermediul acestui program, informează Hotnews.ro.

Programul, introdus de Executivul condus de Victor Ponta în aprilie 2015, la propunerea fostului ministru Constantin Niţă, în scopul stimulării cumpărării de autoturisme noi, a rămas neatractiv şi în al doilea an de la lansare.

În 2016, valoarea garanţiilor emise a fost de 1,4 milioane lei, doar 1,41% din plafonul de 100 milioane lei alocat, potrivit Ministerului Finanţelor.

Plafonul de garanţii din acest an reprezintă, de altfel, o parte din garanţiile nefolosite în 2016.

"Pentru anul 2017, plafonul garanţiilor (...) este de 50 milioane lei, din diferenţa neutilizată din plafonul alocat pentru anul 2016", se arată în proiectul de Hotărâre de Guvern.

În 2015, în primul an de funcţionare, programul a avut alocat un plafon de 350 milioane lei, din care au fost emise garanţii de 3,26 milioane lei, adică 0,93% din total.

În 2015 au fost cumpărate 193 de maşini prin intermediul programului, iar în 2016 - 75 de maşini, astfel că, în total, doar 268 de maşini au fost cumpărate, în aproape doi ani, prin acest program guvernamental.

Până la finalul anului trecut, nu a fost solicitată nicio executare a garanţiilor emise, potrivit reprezentanţilor ministerului.

Prin programul "Prima Maşină", persoanele fizice pot achiziţiona, prin credit garantat de stat în proporţie de 50%, o maşină al cărei preţ de achiziţie nu depăşeşte 50.000 de lei, la care se adaugă TVA.

Cumpărătorul este obligat să asigure maşină printr-o poliţă full Casco fără franciză, care va acoperi cel puţin riscurile totale şi parţiale de furt şi dauna.

Pentru finanţare este necesar un avans de cel puţin 5% din preţul de achiziţie, iar creditul este acordat pe maximum cinci ani.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
raobooks.com
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
chocoland.ro
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

23 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9759
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7871
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3453
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.0070
Gram de aur (XAU)Gram de aur403.2660

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb