Ministerul Sănătăţii a repartizat Direcţiilor de sănătate publică 4.175 de flacoane de Tocilizumab

G.B
Miscellanea / 20 octombrie 2021

Ministerul Sănătăţii a repartizat Direcţiilor de sănătate publică 4.175 de flacoane de Tocilizumab

Ministerul Sănătăţii a anunţat că a repartizat, astăzi, 4.175 de flacoane de Tocilizumab de diferite volume la Direcţiile de sănătate publică, în cadrul contractului subsecvent încheiat cu firma producătoare, potrivit Agerpres.

Potrivit ministerului, repartiţia a fost realizată la nivel judeţean, în funcţie de pacienţii raportaţi de spitale ca fiind confirmaţi cu COVID-19 şi internaţi în ATI la data de 20 octombrie, de pacienţii confirmaţi cu ventilaţie invazivă şi noninvazivă, de pacienţii confirmaţi cu COVID-19 care au nevoie de flux oxigen, precum şi de stocul de Tocilizumab existent la nivel de spital, în conformitate cu recomandările comisiei de boli infecţioase.

"Medicamentele vor fi ridicate de către Direcţiile de sănătate publică de la Compania UNIFARM SA în vederea distribuţiei către spitale, în condiţiile procedurilor existente", se precizează într-un comunicat de presă al Ministerului Sănătăţii.

Tocilizumab este un medicament folosit pentru pacienţi cu forme severe de COVID-19, la care există o activare excesivă a inflamaţiei - "furtună de citokine".

Opinia Cititorului ( 1 )

  1. Dupa ce a murit atata lume ,degeaba

Comanda carte
danescu.ro
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

22 Ian. 2025
Euro (EUR)Euro4.9768
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7609
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.2692
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.8894
Gram de aur (XAU)Gram de aur422.4014

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

oaer.ro
greenenergyexpo-romenvirotec.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
solarenergy-expo.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb