Ministerul Transporturilor intenţionează să revizuiască regulile de navigaţie pe lacul Snagov

G.B
Miscellanea / 2 august 2021

Ministerul Transporturilor intenţionează să revizuiască regulile de navigaţie pe lacul Snagov

Ministerul Transporturilor şi Infrastructurii intenţionează să revizuiască regulile de navigaţie pe lacul Snagov, analiza pe acest subiect urmând să debuteze în perioada următoare, se menţionează într-un comunicat al instituţiei potrivit Agerpres.

Procesul de revizuire a regulilor de navigaţie pe anumite lacuri a început deja, după cum o demonstrează modificarea regulilor de navigaţie pe lacurile Tarniţa şi Fântânele, se precizează în comunicat.

Reacţia Ministerului Transporturilor a survenit în contextul în care preşedintele Federaţiei Române de Canotaj, Elisabeta Lipă, a făcut duminică referire la situaţia de pe lacul Snagov.

"Mulţumesc ministrului de Interne Bode, pentru că prin Poliţia Transport Naval a reuşit înaintea plecării spre Tokyo să ne asigure linişte pe lac. Pentru că am văzut ce se întâmplă la Orşova, pe Dunăre şi la Snagov. Deci nu este tocmai o fericire să te poţi antrena, pentru că noi am avut în aceeaşi măsură multe antrenamente ratate. Îi mulţumesc şi ministrului (Transporturilor, n.r.) Drulă, care nu mi-a răspuns nici la mesaj, nici la telefon, dar asta nu înseamnă că el a scăpat. Pentru că e clar legislaţia este învechită şi trebuie modificată. Trebuie să convieţuim cu toţii pe acest lac, dar trebuie să respectăm regula bunului simţ şi legislaţia. Legislaţia care va fi, pentru că cea de acum sigur nu este respectată", a precizat preşedintele Federaţiei Române de Canotaj.

În comunicatul remis luni, Ministerul Transporturilor susţine că Autoritatea Navală Română a impus pe lacul Snagov măsurile solicitate de Federaţia Română de Canotaj.

"În data de 25.06.2021, Federaţia Română de Canotaj a trimis Autorităţii Navale Române (ANR) o adresă prin care solicită limitarea vitezei de deplasare a ambarcaţiunilor de agrement pe lacul Snagov, la limita producerii de valuri, până în data de 15 iulie. În data de 28.06.2021, adresa este înregistrată la ANR, iar în data de 30.06.2021 este emis un aviz către navigatori. Avizul conţine limitarea de viteză solicitată de Federaţie, interdicţia de traversare a culoarelor de antrenament şi obligaţia de respectare a indicaţiilor de la ambarcaţiunile care însoţesc sportivii. Tot pe data de 30.06.2021, ANR trimite Federaţiei Române de Canotaj un răspuns la adresa iniţială, prin care informează că cerinţele au fost rezolvate şi măsurile dorite, impuse. MTI doreşte să felicite echipa României de canotaj pentru rezultatele excelente obţinute la Jocurile Olimpice", se menţionează în comunicatul citat.

Lotul de canotaj al României a revenit duminică în ţară cu trei medalii olimpice, una de aur şi două de argint, obţinând astfel locul 4 în clasamentul pe naţiuni la canotaj, după Noua Zeelandă (3 aur, 2 argint), Australia (2 aur, 2 bronz) şi Olanda (1 aur, 2 argint, 2 bronz).

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
raobooks.com
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
chocoland.ro
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

20 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9764
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7908
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3538
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9910
Gram de aur (XAU)Gram de aur401.4137

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb