Miniştrii britanici vor să amâne Brexitul cu opt săptămâni

P.E.
Internaţional / 6 februarie 2019

Miniştrii britanici vor să amâne Brexitul cu opt săptămâni

Miniştri britanici au discutat în secret despre o amânare cu opt săptămâni a retragerii Regatului Unit din blocul european, prevăzutăla 29 martie, dezvăluie în ediţia de ieri seară cotidianul The Telegraph, o amânare care ar împinge Brexitul la 24 mai, relatează Reuters.

Potrivit ziarului, aceşti miniştri vor ca UE să accepte o "perioadă de graţie" de două luni, după 29 martie, pentru a avea timp să implementeze legislaţia necesară, în cazul în care acordul premierului Theresa May este aprobat în Parlament.

Pe de altă parte, preşedintele Comisiei Europene (CE) Jean-Claude Juncker urmează să o primească mâine, la Bruxelles, pe Theresa May, care vrea să obţină modificări constrângătoare juridic cu privire la clauza de salvgardare ("backstop") privind frontiera irlandeză.

Negociatorul-şef UE al Brexitului, Michel Barnier, a anunţat luni că Uniunea Europeană este pregătită să caute soluţii alternative la "backstop" în faza de tranziţie care urmează retragerii Regatului Unit din blocul european, prevăzută la 29 martie.

Tensiuni cu privire la această "plasă de siguranţă" menită să evite reimpunerea unei frontiere fizice între Republica Irlanda şi provincia britanică Irlanda de Nord se află la originea unor blocaje în Parlamentul britanic cu privire la acordul Brexitului - despre care Barnier a subliniat, din npu, luni, că nu va fi renegociat.

"Poziţia UE este clară", a subliniat ieri un purtător de cuvânt CE, Margaritis Schinas, într-o conferinţă de presă. "Vom asculta încă o dată ceea ce are să ne spună premierul" britanic Theresa May.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
boromir.ro
chocoland.ro
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

09 Ian. 2025
Euro (EUR)Euro4.9736
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.8269
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.2922
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9269
Gram de aur (XAU)Gram de aur414.0962

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb
PrevNext
LuMaMiJoViSaDu
  12345
6789101112
13141516171819
20212223242526
2728293031