Ministrul Laszlo Borbely a semnat azi, la sediul Ministerului Mediului şi Pădurilor, contractele de finanţare pentru proiectele de management integrat al deşeurilor în judeţele Călăraşi şi Olt, precum şi contractul de finanţare a proiectului "Reabilitarea Sitului Poluat Istoric - Amplasament fosta fabrică chimică" în comuna Crângurile, judeţul Dâmboviţa, informează un comunicat transmis redacţiei.
Ministrul Laszlo Borbely a atras atenţia că "În momentul de faţă, România este pe locul întâi la semnarea şi aprobarea proiectelor mari de infrastructură şi putem să ne mândrim cu acest lucru. În acest moment avem proiecte semnate în valoare de 5 miliarde euro, numai de la începutul anului fiind semnate contracte în valoare de 1,5 miliarde de euro. Deja, din punct de vedere al agendei pe 2007-2011, ne încadrăm în graficul convenit cu Uniunea Eropeană, şi chiar vom depăşi previziunile în ceea ce priveşte semnarea contractelor. Cu toate acestea, cea de-a doua fază, a implementării şi a absorbţiei fondurilor, ce intră în responsabilitatea autorităţilor locale, lasă de dorit. Ne preocupă ce se întâmplă în acest domeniu unde nu suntem mulţumiţi. Pentru acest lucru, fac un apel la responsabilii din rândul autorităţile locale de a se informa şi colabora pentru a nu repeta greşelile celor care au licitat în perioada trecută şi să înceapă investiţiile cât mai repede."