MINISTRUL DE EXTERNE DE LA MOSCOVA: Rusia nu va face o pauză în operaţiunea militară, pentru negocierile de pace

V.R.
Ziarul BURSA #Internaţional / 12 aprilie 2022

Kiev: "Acest război nu ar fi avut loc dacă Ucraina era membră NATO"

Rusia nu va face o pauză în operaţiunea sa militară în Ucraina pentru rundele viitoare ale negocierilor de pace, a declarat ieri ministrul de Externe de la Moscova, Serghei Lavrov, într-un interviu acordat televiziunii de stat Rossia 24, transmite Reuters.

Oficiali ruşi afirmă că negocierile de pace nu progresează atât de rapid pe cât ar dori ei şi au acuzat Occidentul că încearcă să deraieze negocierile prin înmulţirea acuzaţiilor împotriva trupelor ruse din Ucraina, acuzaţii pe care Moscova le respinge.

Lavrov a afirmat că nu vede vreun motiv să nu continue discuţiile cu Ucraina, dar a insistat că Moscova nu va întrerupe operaţiunea militară atunci când părţile se vor întâlni din nou, conform Agerpres.

Ministrul de Externe a mai spus că preşedintele Vladimir Putin ordonase suspendarea acţiunii militare în timpul primei runde de negocieri ruso-ucrainene la sfârşitul lui februarie, însă poziţia Moscovei s-a schimbat între timp.

"După ce ne-am convins că ucrainenii nu au de gând să răspundă la fel, s-a luat o decizie că, pe parcursul viitoarelor runde de discuţii, nu va exista o pauză (în acţiunea militară) atât timp cât nu se ajunge la un acord final", a explicat Lavrov.

Săptămâna trecută, oficialul rus a acuzat Kievul că i-a prezentat Moscovei un proiect de acord de pace "inacceptabil" care deviază de la cele convenite anterior de părţi. Kievul a respins atunci afirmaţiile lui Lavrov drept o tactică de a submina Ucraina sau a distrage atenţia de la acuzaţiile de crime de război aduse trupelor ruse.

În interviul transmis ieri, Serghei Lavrov l-a criticat pe şeful diplomaţiei europene, Josep Borrell, pentru afirmaţia că "acest război se va câştiga pe câmpul de luptă", subliniind că aceasta implică o "schimbare semnificativă a regulilor jocului", notează EFE.

"Ceea ce a spus Josep Borrell, chiar şi în acest context agresiv şi fără precedent, schimbă semnificativ regulile jocului", a afirmat Lavrov pentru canalul Rossia 24.

Potrivit lui Lavrov, conflictul din Ucraina a fost conceput "pentru izolarea definitivă a Rusiei şi subordonarea ei faţă de sistemul global creat de Occident în ciuda sfârşitului Războiului Rece".

Lavrov a remarcat că, până acum, în pofida dispariţiei URSS şi a Pactului de la Varşovia, "UE nu s-a proiectat niciodată ca organizaţie militară".

Dmitro Kuleba, Ucraina: "Kievul propune o înţelegere cinstită NATO"

Ministrul Afacerilor Externe din Ucraina, Dmitro Kuleba, a declarat din nou că a fost o greşeală strategică faptul că Germania şi Franţa s-au opus aderării Ucrainei la Organizaţia Tratatului Atlanticului de Nord (NATO) în 2008, informează dpa.

Acum, susţine Kuleba, Ucraina plăteşte pentru această greşeală. "Dacă eram ţară membră NATO, acest război nu ar fi avut loc", a spus domnia sa în cadrul unei emisiuni la postul american de televiziune NBC, potrivit Agerpres.

Kuleba a acuzat, de asemenea, Germania că a eşuat în susţinerea ţării sale, din cauză că Berlinul continuă să gândească în termeni de arme defensive şi ofensive atunci când vine vorba de echipament militar.

"Dacă nu am pierde o mulţime de timp discutând despre defensiv contra ofensiv şi despre ce are nevoie şi ce nu are nevoie Ucraina, atunci am fi fost într-o poziţie diferită acum, într-o poziţie mult mai puternică", a spus Kuleba.

Diplomatul ucrainean a subliniat că ţara sa propune "o înţelegere cinstită" Alianţei Nord-Atlantice şi Occidentului. "Voi ne furnizaţi tot ce avem nevoie. Iar noi luptăm ca voi să nu trebuiască să intraţi în luptă atunci când Putin va decide să testeze Articolul 5 al Tratatului Atlanticului de Nord şi să atace una dintre ţările NATO", a spus Kuleba.

Şeful diplomaţiei ucrainene s-a referit la articolul conform căruia un atac asupra unei ţări membre a NATO constituie un atac asupra tuturor membrilor organizaţiei. În condiţiile în care Ucraina nu este ţară membră NATO, nu poate cere asistenţă în baza acestui articol.

Kuleba a subliniat că ucrainenii "ştiu cum să lupte", dar au nevoie de arme de toate felurile.

Zelenski: "Rusia nu poate să-şi recunoască greşelile comise de decenii faţă de Ucraina"

Preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski susţine că Rusia nu poate să-şi recunoască greşelile pe care le-a făcut în politica sa faţă de Ucraina de-a lungul anilor, informează dpa.

"Lor le este frică să recunoască faptul că, timp de decenii, au adoptat poziţii greşite şi au cheltuit resurse colosale pentru a susţine zerourile umane pe care doreau să le construiască drept viitori eroi ai prieteniei ucraineano-ruse", a afirmat duminică seară Zelenski în mesajul său video zilnic, potrivit Agerpres.

Încercarea Moscovei de a construi propriul popor în Ucraina nu a funcţionat, a continuat Zelenski, pentru că aceşti oameni "nu făceau altceva decât să-şi îndese banii din Rusia în propriile buzunare". Astfel că, pentru a acoperi aceste greşeli, au fost făcute noi greşeli, a explicat Zelenski. Însă, făcând acest lucru, Rusia s-a lipsit pe sine de toate instrumentele politice şi în final a început actualul război, a adăugat liderul de la Kiev.

De asemenea, a spus Zelenski, Rusia încearcă să arunce vina pentru tot pe Ucraina. "Ei au cotropit Crimeea, iar noi se presupune că am fi vinovaţi pentru aceasta. Ei au distrus orice viaţă normală în Donbas, iar noi am fi de vină pentru aceasta. Ucid oameni în ţara noastră de opt ani şi ei spun că acest lucru s-a întâmplat din vina noastră", a mai declarat preşedintele Ucrainei.

"În final, ei au declanşat un război la scară mare împotriva noastră şi, din nou, noi am fi de vină. Ei fac toate acestea din laşitate pură", a rezumat Zelenski.

Cancelarul austriac Karl Nehammer, citat de CNN: "Întâlnirea cu Vladimir Putin la Moscova nu a fost o vizită amicală. Tocmai am venit din Ucraina şi am văzut cu ochii mei suferinţele uriaşe cauzate de războiul rus de agresiune".

Karl Nehammer este primul lider din Uniunea Europeană cu care s-a întâlnit Putin după lansarea invaziei Ucrainei.

Opinia Cititorului ( 2 )

  1. Ucraina ar trebui sa discute despre pa ce cu bolsevici dupa ce va arata si moscova la fel cu mariopolul pt a discuta de la egalitate .

    1. Corect. Asa ca elenski, da-i tata cu capul in tancul rusesc, poate crapa.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
raobooks.com
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
chocoland.ro
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

20 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9764
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7908
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3538
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9910
Gram de aur (XAU)Gram de aur401.4137

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb