Ministrul de Interne, îngrijorat din cauza "balenei albastre"

O.D.
Ziarul BURSA #Miscellanea / 29 martie 2017

Ministrul de Interne, îngrijorat din cauza "balenei albastre"

Sinistrul fenomen, numit impropriu joc, "balena albastră" provoacă tot mai multă îngrijorare şi în ţara noastră.

Ministrul Afacerilor Interne, Carmen Dan, a declarat în Parlament, că este îngrijorată de fenomenul "balena albastră" recomandând părinţilor şi profesorilor să fie cât mai atenţi la comportamentul copiilor: "Pe mine în mod sigur şi sunt convinsă că nu numai pe mine, mă îngrijorează extraordinar de tare acest fenomen. Nu am stabilit o legătură între acest joc şi cazurile cu care ne-am confruntat. Recomandarea mea foarte fermă e ca împreună, părinţi şi educatori, pentru că vorbim şi de mediul educaţional, să se concentreze şi să supravegheze foarte atent comportamentul elevilor şi copiilor noştri pentru că, iată, e un fenomen care deja ne îngrijorează. Rog insistent părinţii să urmărească cu foarte mare atenţie ce se întâmplă, pentru că este evident, astăzi toţi sunt conectaţi virtual, dar este bine să ştim ce se întâmplă. Nu cred că închiderea Facebook-ului este o soluţie, dar cred că o supraveghere foarte atentă se impune. Noi încercăm să stabilim o legătură între acest joc şi cazuistica cu care ne-am confruntat. Sper să fie fenomene izolate".

În ultimele ore a făcut vâlvă o ştire legată de un copil de 11 ani, din localitatea dâmboviţeană Cazaci, găsit spânzurat în podul casei. Poliţiştii au confirmat că elevul care s-a sinucis le spunea colegilor că joacă "balena albastră". Poliţiştii au ridicat telefoanele şi calculatorul pe care le-a avut copilul pentru a face o expertiză tehnică, la o primă verificare neexistând indicii că ar fi intrat în acest "joc" . Preşedintele Consiliului Judeţean Dâmboviţa, Alexandru Oprea a vorbit pe larg despre acest fenomen: "Există indicii, din ce am discutat cu organele de Poliţie, temeinice că respectivul copil ar fi accesat acel joc care se numeşte "balena albastră'. Eu solicit public Inspectoratului Şcolar Judeţean să intensifice activitatea de conştientizare a părinţilor asupra efectelor negative a unor astfel de preocupări şi, pe de altă parte, să facă un program de consiliere sau de aducere la cunoştinţa părinţilor a acestor lucruri. Mai fac un apel la cabinetele de consiliere psihologică din şcoli şi o să solicit şi în scris domnului inspector general şcolar să se implice, dar cu profesionalismul de rigoare. Pentru că, nu ştiu, aşa, dacă facem o anume publicitate, să nu creăm curiozităţi în situaţia în care sunt adolescenţi la 13, 14 ani, copilul de ieri avea 11 ani, la care caracterul este în formare, au o afectivitate crescută, simt nevoia de un alt gen de discuţie între părinte şi copil. Cred că trebuie tras un semnal de alarmă, dar în mod responsabil pe ceea ce înseamnă această situaţie".

Poliţia a făcut un apel către tinerii care observă că persoane, din cercul lor de prieteni, şi-au schimbat comportamentul în ultima perioadă, inclusiv în mediul online, să nu ezite şi să anunţe autorităţile.

Opinia Cititorului ( 3 )

  1. Tot aparatul de urmarire si supraveghere al serviciilor politienesti si speciale, inclusiv de supraveghere antiterorista nu pot fi activate sau folosite pentru a apara viitorul acestei tari - pentru ca nu exista cu adevarat interes in toata aceasta tevatura si impotenta din toate punctee de vedere inclusiv la comandantii acestor structuri, care mai degraba ar incepe urmarirea celui care a postat acest comentariu decit sa-l gaseasca pe dobitocul/dobitocii care mentin in viata acest joc idiot cu urmarile lui nefaste in rindul tinerilor necopti la cap, care se lauda cu posibilitatile de blocare a unor surse de informare incomod politice sau contrabalanseaza "propaganda" rusa dar nu-s in stare sa faca o treaba cit se poate de utila - trebuie sa aprobe "plenara largita a congrsului al XIII" al parlamentului, sa-si asume raspunderea guvernul ca-n cincinalul urmator nu va mai colabora cu CIA si cu NSA cei "im" si nu "omni" potenti si ca va atribui acestui fenomen din retelele sociale atributul de terorism cibernetic impotriva generatiei tinere.

    1. "Poliţia a făcut un apel către tinerii care observă că persoane, din cercul lor de prieteni, şi-au schimbat comportamentul în ultima perioadă, inclusiv în mediul online, să nu ezite şi să anunţe autorităţile." - daca ma apuc si-i injur pe politisti ma gasesc dupa postare, cum au mai facut si cu inregistrarea din trafic - si ma amendeaza, dar pe teroristii care raspindesc si mentin viabil "jocul" nu-s in stare, trebuie sa fie fiecare psiholog sa-l "citesca" pe cel de alaturi si apoi sa faca o DELATIUNE ca altfel nu se poate SESIZA AUTORITATILE .

      TOATA CONDUCEREA ACESTEI TARI, A STRUCTURILOR SPECIALE, ESTE FORMATA DIN BALENE ALBASTRE ESUATE, IMPOTENTE IN FATA PROVOCARILOR REALITATII.

Comanda carte
danescu.ro
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
arsc.ro
domeniileostrov.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

18 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9755
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7397
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3041
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.0232
Gram de aur (XAU)Gram de aur403.6495

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb