Ministrul Economiei: "Ar trebui să fim în prima linie a reconstrucţiei Ucrainei"

F.D.
Miscellanea / 13 decembrie 2023

Ministrul Economiei: "Ar trebui să fim în prima linie a reconstrucţiei Ucrainei"

Ministrul Economiei, Radu Oprea, consideră că România ar trebui să se afle "în prima linie" a procesului de reconstrucţie a Ucrainei, relatează Agerpres.

"Trebuie să vorbim şi despre ziua de mâine, iar mâine înseamnă (...) pasul următor, reconstrucţia Ucrainei. Cred că astăzi România este binecuvântată, geografia ne este aliat. Pe vremuri eram la graniţa Uniunii Europene, ultima frontieră. Astăzi suntem în prima linie şi tot noi ar trebui să fim în prima linie a reconstrucţiei Ucrainei", a spus ministrul Economiei la conferinţa internaţională "Reconstrucţia Ucrainei şi rolul strategic al României", organizată la Sinaia.

El a adăugat că, în timpul vizitelor pe care le-a efectuat în Statele Unite şi Germania, a transmis companiilor occidentale că ar putea participa la reconstrucţia Ucrainei cu subsidiarele pe care le au sau le pot deschide în România.

"Mai mult, este vorba şi de ce vor face companiile din România şi România, asta pentru că vrem să facem parte din acest efort. Avem un rol important în construcţii, pentru că vrem să participăm şi cu materiale de construcţii, cu ingineri, cu personal calificat, singuri sau alături de alte companii. (...) Cred că România are astăzi această oportunitate de a deveni cel mai bun centru logistic pentru reconstrucţia Ucrainei, care înseamnă beneficii şi pentru poporul român", a mai spus Radu Oprea.

Oficiali din ţară şi străinătate participă, miercuri şi joi, la conferinţa internaţională "Reconstrucţia Ucrainei şi rolul strategic al României", organizată de New Strategy Center la Sinaia.

Potrivit organizatorilor, conferinţa, la care sunt prezenţi şi experţi independenţi, reprezentanţi ai mediului de afaceri, academic şi ai corpului diplomatic, abordează subiecte de maximă importanţă pentru procesul de reconstrucţie a Ucrainei, precum rolul Dunării, provocările pentru libertatea de navigaţie, securitatea energetică, potenţialul energiei verzi, securitatea alimentară, domeniul telecomunicaţiilor şi cel cyber, infrastructura critică, domeniul sănătăţii, provocările pentru sectorul privat în procesul de reconstrucţie, conectivitatea dintre România, Republica Moldova şi Ucraina sau rolul SUA în regiunea Mării Negre.

Opinia Cititorului ( 4 )

  1. Au terminat de cosntruit Romania, nu mai aunde sa construiasca asa ca in mod natural trebuis sa treaca granita si sa Reconstruiasca Ukraina. Imi amintesc de bancul cu puricele si elefantul care mergeau impreuna pe o punte si puricele il intreaba pe elefact: Vezi ce tropaim impreuna?.

    La reconstructia Ukrainei cum mergeti? 10% la lansarea comenzii, 5% la acceptarea facturii si 10% pentru plata? 

    imi place ca avem oameni tineri pe posturi de ministri. asta ne trebuie, oameni tineri, cu chef si putere de munca, nu fosile, ca si in ... nu zic unde.

    1. "oameni tineri pe posturi de ministri"

      cat mai nepregatiti,cat mai saraci (sa fie usor de corupti/mituiti), 

      si foarte ascultatori la comenzile ce vin de "sus"

      e portretul politicienilor "ideali,politic corecti si democratici" ai zilelor noastre 

    A inceput campania electorala. Toti fac si dreg, doar pentru ei si neamurile lor. Bagam la greu bani in Ucraina sa le sustinem razboiul. Pentru asta avem preturile mai mari ca in Germania si salarii de mizerie.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
danescu.ro
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
arsc.ro
domeniileostrov.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

19 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9749
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7790
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3324
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.0430
Gram de aur (XAU)Gram de aur402.9466

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb