Ministrul economiei: Pericolul deficitului excesiv a fost înlăturat

Andreea Arcereanu
Ziarul BURSA #Macroeconomie / 31 august 2007

Ministrul economiei: Pericolul deficitului excesiv a fost înlăturat

În primele şapte luni ale acestui an, am avut un excedent al bugetului general consolidat de 0,5% din PIB, iar în administraţiile locale a fost de 1% din PIB. Ministrul economiei şi finanţelor, Varujan Vosganian, a declarat ieri că am avut un excedent de 0,9% din PIB pentru bugetul de stat şi bugetul asigurărilor sociale de stat, iar pentru sănătate - excedent de 0,8%. Deficitul în soldul creditelor externe a fost de 0,3%. În primele şase luni, investiţiile străine au fost în valoare de 3 miliarde lei, iar ţinta pentru acest an este 7 miliarde de lei.

"În urma acestor rezultate am eliminat pericolul intrării României în deficit excesiv, pericol asupra căruia ne-a avertizat Comisia Europeană", a precizat ieri Varujan Vosganian, care a fost însoţit de Ion Ghizdeanu, preşedintele Institutului Naţional de Prognoză. Dragoş Cabat, Vicepreşedintele Asociaţiei Analiştilor Financiari din România, consideră că excedentul bugetar se datorează lipsei cheltuielilor pentru infrastructură şi că o mare parte din venituri provine din colectarea de impozite şi taxe.

Dragoş Cabat nu este foarte optimist cu privire la evoluţia investiţiilor străine şi în ceea ce priveşte deficitul bugetar. Conjunctura internaţională nefavorabilă va conduce la încetinirea creşterii plasamentelor internaţionale din ţara noastră, opinează domnia sa.

Despre politica bugetară, Varujan Vosganian a declarat că se bazează pe prudenţă atât anul acesta, cât şi în 2008, întrucât "nu vrem să expunem România la riscuri".

Vosganian a înaintat un memorandum primului ministru prin care cere efectuarea auditului la principalii ordonatori de credite în perioada 5-21 septembrie. Pe baza rezultatului obţinut se va întocmi bugetul pentru 2008.

A doua rectificare din 2007

A doua rectificare de buget din acest an va avea loc în luna septembrie şi va presupune acordarea de fonduri suplimentare Ministerului Muncii şi mai multor localităţi din zona rurală, care au avut deficit în bugetele locale, a declarat ieri, în cadrul unei conferinţe de presă, Varujan Vosganian.

În urma rectificării, primarii şi preoţii de la sate vor primi salarii mai mari. Varujan Vosganian a spus că discută cu reprezentanţii conducerii bisericii ortodoxe modalitatea de suplimentare a veniturilor preoţilor.

Domnia sa a menţionat că majorarea salariilor primarilor se va face în urma unei recomandări venite din partea premierului.

Modificările Codului Fiscal nu presupun o majorare de impozite

Ministrul economiei şi finanţelor a mai explicat ieri că modificările în actualul Cod Fiscal presupun îmbunătăţirea legislaţiei pentru acţionari. Astfel, dacă firma înregistrează profit pe parcursul anului acesta poate fi distribuit sub formă de dividende, regularizarea urmând să aibă loc la sfârşitul anului.

După cum şi-a informat cititorii ziarul "BURSA" în urmă cu o săptămână, Codul de Procedură Fiscală va fi modificat: două ordine de plată vor fi suficiente pentru achitarea obligaţiilor fiscale ale societăţilor comerciale, unul pentru bugetul de stat şi unul pentru bugetul asigurărilor sociale de stat. De această facilitate vor beneficia numai agenţii economici fără restanţe, urmând ca din ianuarie 2008 să beneficieze de ea toţi contribuabilii. De asemenea în cazul unei întârzieri la plată, cuantumul valoric al bunurilor sechestrate nu va depăşi de acum înainte 50% din valoarea creanţei fiscale.

Ministrul economiei şi finanţelor a stabilit şi o ordine a priorităţii bunurilor care vor face obiectul sechestrului. Primele active mobile si imobile confiscate vor fi din categoria celor care nu au nici o legătură directă cu domeniul de activitate, apoi cele închiriate si în ultimă instantă bunurile necesare activitătii curente.

Cazierul Fiscal va fi emis pe loc, iar taxa s-a redus de la 50 de lei la 20 de lei.

Pentru combaterea evaziunii fiscale, se vor desecretiza dosarele societăţilor care au avut probleme cu legea din acest punct de vedere.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
raobooks.com
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
chocoland.ro
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

20 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9764
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7908
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3538
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9910
Gram de aur (XAU)Gram de aur401.4137

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb