MINISTRUL ECONOMIEI: "Prin PNRR sunt rezervate 500 milioane euro pentru dezvoltarea microelectronicii în ţara noastră"

G.B
Politică / 5 ianuarie 2022

Florin Spătaru (Sursa foto: gov.ro)

Florin Spătaru (Sursa foto: gov.ro)

Programul Naţional de Redresare şi Rezilienţă prevede 500 de milioane de euro pentru dezvoltarea microelectronicii în ţara noastră, iar ecosistemul care va fi sprijinit pentru realizarea acestui tip de investiţie include întreprinderi mari, IMM-uri, cercetarea instituţională, cercetarea academică şi sistemul educaţional la toate nivelele, susţine ministrul Economiei, Florin Spătaru, potrivit Agerpres.

"Este evident interesul european, dar şi potenţialul naţional având rezervate 500 milioane euro pentru dezvoltarea microelectronicii în România prin PNRR. Ecosistemul care va fi sprijinit pentru realizarea acestui tip de investiţie include întreprinderi mari, IMM-uri, cercetarea instituţională, cercetarea academică şi sistemul educaţional la toate nivelele. În acest sens, sunt sprijinite două paliere importante: pe de o parte cercetarea aplicată şi de cealaltă parte, transpunerea rezultatelor cercetării în piaţă prin facilitarea "first industrial deployment", a declarat Florin Spătaru, ministrul Economiei, potrivit unui comunicat al ministerului.

Ministerul Economiei pregăteşte primul apel de depunere proiecte pentru procesoare cu consum redus de energie şi cipuri semiconductoare - IPCEI ME-CT, finanţate prin Programul Naţional de Redresare şi Rezilienţă (PNRR), estimat în perioada 10 ianuarie 2022 - 4 februarie 2022.

Aplicaţiile, redactate în limba engleză, se vor transmite în perioada 17 ianuarie - 4 februarie 2022 la Ministerul Economiei (conform Metodologiei), urmând ca după recepţionare, până la data de 10 februarie 2022, să fie solicitate clarificări.

Desemnarea proiectelor naţionale şi alocarea fondurilor rezervate în Planul Naţional de Redresare şi Rezilienţă, ţinând seama de mijloacele financiare disponibile, va fi definitivată în urma deciziei Comisiei Europene şi printr-o Hotărâre de Guvern privind participarea României în IPCEI ME/CT.

Potrivit comunicatului citat, Uniunea Europeană a definit componentele şi sistemele microelectronice ca fiind condiţia esenţială a unei digitalizări sustenabile. Investiţiile prevăzute vor fi implementate, în principal, prin participarea sau asocierea într-un proiect important de interes comun european (IPCEI-ME), la care şi-au manifestat intenţia de a participa 19 state Membre ale Uniunii Europene, inclusiv România, pentru a răspunde provocărilor tehnologice, societale şi de securitate în Europa.

Prin finanţările prevăzute în PNRR, România are posibilitatea să contribuie la eforturile europene, bazându-se pe tradiţia sa în domeniu, pe existenţa unor centre de excelenţă şi pe unităţile industriale ale căror activităţi contribuie la lanţul valoric al microelectronicii şi tehnologiei comunicaţiilor, se mai arată în documentul citat.

Vor beneficia de sprijin financiar proiectele cu o puternică componentă inovatoare, care pot include şi investiţii necesare pentru realizarea primei aplicări industriale. Acestea trebuie să se integreze în obiectivele definite la nivel european pentru IPCEI ME/CT şi să poată fi incluse într-una din cele patru teme ale acestuia: anume Sense, Think, Act şi Communicate.

Opinia Cititorului ( 3 )

  1. de intreprinderea Microelectronica Baneasa se mai aude ceva ?

    se mai aude o laie .... a fost facuta bucati si terenul dat la smecheri cu dezvoltari imobiliare.... ce nevoie aveam noi de microelectronica cand niste borfasi puteau cu niste mita face ceafa si mai groasa!??!?!  

    daca ar reveni din morti Ceausescu s-ar ingrozi si si-ar sapa la loc groapa cu unghiile vazand ce distrusi ne conduc!  

    Cu banii astia poate cumparam ceva laptop-uri...

    Ce credeti, ca o sa ne apucam sa facem cipuri cu banii astia? :))))))))))))))))))))))) 

    1. E buna si o linie de tiristori. Si diode.

      Facea tovarasu si tovarasa la Baneasa. Era productie destul de buna la hectar. 3-4000 de kilograme. 

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
raobooks.com
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

20 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9764
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7908
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3538
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9910
Gram de aur (XAU)Gram de aur401.4137

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb