Ministrul Finanţelor Publice, Ionuţ Popescu, consideră că îmbunătăţirea efortului de colectare la buget trebuie însoţită de o reducere a nivelului contribuţiei la asigurările sociale. "Este necesară îmbunătăţirea efortului de colectare, în acelaşi timp cu diminuarea contribuţiilor la asigurările sociale. De asemenea, este necesar să fie implementate şi măsuri de lărgire a bazei de impozitare pentru creşterea ponderei în PIB a veniturilor şi cheltuielilor", a precizat Ionuţ Popescu, într-o conferinţă consacrată Programului economic de preaderare al României.
Programul Economic de Preaderare reprezintă cel mai important document de politică economică a României în ceea ce priveşte Uniunea Europeană, a spus Ionuţ Popescu, reamintind că acest program va cuprinde şi primii doi ani de după aderare. Ministrul Finanţelor Publice a arătat că valoarea cheltuielilor publice în România, prognozate pentru 2005, se ridică la o pondere de 30% din PIB, fiind mai mici decît ponderea de 45% din PIB în ţările Uniunii Europene. Nivelul cumulat al cofinanţărilor şi contribuţiilor României la Bugetul Uniunii Europene se va situa, începînd cu 2007, la 2,3 - 2,5% din PIB, a atras atenţia Ionuţ Popescu. De asemenea, România trebuie să îşi îmbunătăţească capacitatea administrativă de implementare a acquis-ului comunitar. Ministrul Finanţelor a mai precizat că reforma în sistemul de pensii şi introducerea Pilonului doi în 2007 vor aduce costuri tranzitorii suplimentare la buget, care trebuie controlate astfel încît să nu afecteze alte cheltuieli, precum cele cu educaţia sau sănătatea şi, în acelaşi timp, care să fie compatibile cu reducerea inflaţiei şi menţinerea deficitului de cont curent în limite sustenabile.
Ionuţ Popescu a subliniat că mutarea accentului de pe impozitarea directă pe impozitarea indirectă, în ianuarie, a dus la o colectare mult mai bună la bugetul statului.