Ministrul francez al Finanţelor susţine acordarea de vouchere pentru achiziţionarea de carburanţi

G.U.
Internaţional / 18 octombrie 2021

Ministrul francez al Finanţelor susţine acordarea de vouchere pentru achiziţionarea de carburanţi

Ministrul francez al Finanţelor, Bruno Le Maire, a declarat astăzi că preferă varianta acordării de vouchere pentru achiziţionarea de carburanţi, în ideea de a ajuta gospodăriile cu venituri reduse să facă faţă creşterii preţurilor la energie, mai degrabă decât cea a reducerii taxelor pe carburanţi, informează Reuters, conform Agerpres.

Pentru un litru de motorină care costă 1,55 euro, TVA şi taxa internă pentru consumul de produse energetice reprezintă 60% din preţ, adică aproape 90 de eurocenţi, a detaliat Bruno Le Maire. Însă o scădere a taxelor "nu este cea mai bună opţiune" pentru că este o variantă care costă foarte mult, în condiţiile în care o diminuare cu un singur eurocent costă bugetul statului aproximativ 500 milioane de euro, a declarat Le Maire pentru postul de radio Europe 1.

Pe de altă parte, o scădere generalizată a taxelor este una "injustă" în opinia lui Bruno Le Maire, pentru că nu vizează în mod concret gospodăriile care au cea mai mare nevoie de ajutor. De asemenea, o scădere a taxelor pe carburanţi este echivalentă cu "o subvenţie pentru carburanţi fosili", de care Guvernul francez vrea să devină mai puţin dependent, a mai spus Bruno Le Maire.

Separat, ministrul francez al Mediului, Barbara Pompili, a declarat şi ea pentru postul de televiziune France 2 că Guvernul încearcă să pună la punct aceste vouchere pentru achiziţionarea de carburanţi, dar a adăugat că mai sunt multe lucruri de făcut pentru punerea la punct a acestui dispozitiv.

Guvernul francez a anunţat luna trecută un plan care prevede extinderea beneficiarilor de vouchere pentru reducerea facturilor la energie. Aproximativ 5,5 milioane de gospodării cu venituri modeste din Franţa beneficiază deja de aceste vouchere cu o valoare de 100 de euro pe lună.

Potrivit lui Bruno Le Maire, extinderea beneficiarilor de vouchere pentru reducerea facturilor la energie va costa statul aproximativ 600 milioane de euro iar plafonarea preţului la electricitate şi gaze naturale, măsură preconizată să intre în vigoare în luna februarie a anului următor, va costa statul alte cinci miliarde de euro.

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
raobooks.com
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
chocoland.ro
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

20 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9764
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7908
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3538
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9910
Gram de aur (XAU)Gram de aur401.4137

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb