Ministrul Mediului şi Pădurilor, Laszlo Borbely, participă azi, la Bruxelles, la Reuniunea Consiliului de Mediu al Uniunii Europene (UE), potrivit unui comunicat remis redacţiei.
Principalele teme ale reuniunii, care reuneşte miniştri ai mediului din Statele Membre, sunt propunerea de Directivă reformată privind deşeurile de echipamente electrice şi electronice, precum şi propunerea de Regulament privind posibilitatea Statelor Membre de a restricţiona sau de a interzice cultivarea de OMG-uri pe teritoriul lor.
Totodată, în cadrul Reuniunii Consiliului de Mediu, Comisia Europeană va prezenta o Comunicare privind Foaia de parcurs către o economie cu emisii scăzute de bioxid de carbon până în 2050.