Captarea carbonului din aer este un exerciţiu inutil şi extrem de scump

Călin Rechea
Ziarul BURSA #Companii / 18 octombrie

Sursa foto: https://climeworks.com/plant-orca

Sursa foto: https://climeworks.com/plant-orca

Călin Rechea

Captarea emisiilor de CO2 este unul dintre "pilonii" de bază ai tranziţiei energetice. Inclusiv autorităţile noastre au adoptat tot felul de planuri în acest sens, în special pe fondul presiunilor europene.

Autorităţile europene consideră că niciun cetăţean onest nu poate contesta această metodă de reducerea a concentraţiei gazelor cu efect de seră în atmosferă. Propaganda agresivă prezentă pe toate canalele de comunicare în masă şi în programele şcolare arată că astfel de metode nu trebuie puse sub semnul întrebării, deoarece alternativa este moartea iminentă de pe urma încălzirii globale sau, după "reorientarea" discursului, a schimbărilor climatice.

Din păcate pentru promotorii apocalipsei climatice, încă mai există persoane pentru care analfabetismul ştiinţific sau economic reprezintă noţiuni străine, deoarece doar un astfel de analfabet ar putea susţine "capturarea" carbonului sau cineva care va beneficia extrem de mult de pe urma unor astfel de programe guvernamentale.

Pe măsura "progresului" în această direcţie, au început să apară tot felul de calcule incomode, cum sunt şi cele prezentate de Recharge News, privind costurile unui sistem global de captare a emisiilor de CO2 prin metoda captării directe în aer (DAC).

"Captarea emisiilor de CO2 cu ajutorul tehnologiei de captare directă în aer (DAC) implică un consum de energie apropiat de nivelul energiei obţinute din combustibilii fosili care au produs dioxidul de carbon", scrie Recharge News, pe baza calculelor prezentate de compania australiană Keynumbers.

Conform informaţiilor oficiale, lumea a utilizat 462 de Exajouli (EJ) de energie din combustibili fosili în 2020, cu emisii de CO2 de circa 32 de miliarde de tone.

Pentru captarea acestor emisii prin metoda DAC, necesarul energetic ar fi de 448 EJ, conform estimărilor de la Keynumbers, echivalentul a 124.444 TWh, de peste cinci ori mai mare decât consumul global de energie electrică din 2020, care a fost de 23.177 TWh. Recharge News mai subliniază că acest necesar energetic nu include energia necesară transportului şi stocării dioxidului de carbon capturat.

"Lumea ar avea nevoie de energie la fel de multă pentru a scăpa de efectele generate de producţia de energie din combustibili fosili", a declarat John Poljak, fondatorul Keynumbers, iar apoi a precizat că "nu este chiar ceea ce a avut în vedere economia circulară".

Recharge News scrie că tehnologia DAC funcţionează prin utilizarea unor ventilatoare uriaşe pentru aspirarea aerului, iar dioxidul de carbon, cu o concentraţie atmosferică de 0,04%, este legat apoi cu ajutorul substanţelor chimice numite sorbenţi. Când se ajunge la saturarea sorbentului, acesta este încălzit la 80 - 100°C pentru a elibera dioxidul de carbon capturat.

Cea mai mare instalaţie DAC din lume, instalaţia Orca a companiei Climeworks, a fost inaugurată recent în Islanda şi are o capacitate de capturare anuală de 4.000 de tone de CO2, echivalentul emisiilor de la 870 de maşini.

"Teoretic ar fi nevoie de opt milioane de astfel de instalaţii pentru a capta emisiile anuale de carbon ale lumii, la un cost de 80 - 120 de trilioane de dolari", după cum subliniază Recharge News, care prezintă şi estimări mai optimiste.

Compania americană Carbon Engineering arată că ar fi nevoie de 8,8 GJ pentru captarea unei tone de CO2, semnificativ sub valoarea utilizată în calculele de la Keynumbers, de 14 GJ. În aceste condiţii, necesarul anual de energie pentru capturarea emisiilor de CO2 la nivel global ar fi de 284 EJ (78.888 TWh).

Dacă se ia în considerare şi capturarea CO2 de plante, soluri şi oceane, atunci necesarul energetic ar fi de numai 142 EJ (39.444 TWh), un nivel aproape dublu faţă de producţia anuală de electricitate.

Calculele care dovedesc ineficienţa procesului de captare a CO2 direct din aer sunt, din păcate, ignorate de autorităţile occidentale, aşa cum arată şi o decizie recentă a guvernului britanic.

"Sistemul de captare a carbonului de 22 de miliarde de lire sterline, care nu a fost testat, chiar va funcţiona de data aceasta", a declarat premierul Keir Starmer cu ocazia prezentării proiectului.

Cotidianul The Telegraph accentuează faptul că este pentru a patra oară când un proiect major de captare şi stocare a carbonului este încercat în Marea Britanie, pe fondul îndoielilor privind viabilitatea tehnologiei şi a costurilor implicate.

Aceasta nu reprezintă, însă, o piedică pentru premierul Starmer, care a primis că "de data aceasta va fi absolut diferit", iar tehnologia este necesară pentru industriile care nu pot fi electrificate, cum sunt producţia de sticlă sau de ciment.

Experienţa din ultimii ani a unor mari companii petroliere arată că nu va fi deloc diferit. În urmă cu un an, Bloomberg scria că Occidental Petroleum, una dintre cele mai mari companii petroliere americane, a renunţat discret la cea mai mare instalaţie de captare a carbonului din lume. Decizia a fost susţinută chiar şi de cel mai mare acţionar, Warren Buffett.

O altă mare companie petrolieră, Chevron, nu a reuşit să pună în funcţiune instalaţia de capturare şi stocare a carbonului din Australia, după investiţii care au depăşit 2 miliarde de dolari.

Un proiect similar, cu o valoare de peste 2,4 miliarde de dolari, a fost abandonat şi de producătorul canadian de energie electrică Capital Power, deoarece s-a ajuns la concluzia că proiectul nu este fezabil din punct de vedere economic, chiar şi cu subvenţii guvernamentale.

Încă nu este prea târziu ca autorităţile guvernamentale din toată lumea să renunţe la aceste exerciţiu inutil şi extrem de scump, mai ales când există alternativa extinderii suprafeţelor împădurite, chiar dacă această soluţie nu aduce atâtea "beneficii" luptătorilor împotriva schimbărilor climatice.

Opinia Cititorului ( 10 )

  1. Si, evident, sa renuntam la razboaiele care produc incendii, polueaza apele dulci si marile, distrug solurile prin minare si raspi dire de chimicale si implica o cursa nebuneasca a inarmarilor care consuma resursele limitate pe scopul de distrugere a civilizatiei. Irationalitatea politicii globale distruge planeta, daca nu se schimba cursul politicii ne ducem glibal spre extinctie.

    1. Razboiul are o amprenta de carbon majora, cat intreaga omenire pe 5 ani si nu conduce la nimic bun decat la amplificarea despotismului imperialist care sfideaza oamenii liberi.

      Dincolo de asta, progresismul in sine e un factor de poluare - AI consuma curent enorm din resurse neregenerabile si nu produce absolut nimic de mancare in schimb ci scumpeste curentu si hrana la saraci, care devin astfel si mai saraci.  

    "mai ales când există alternativa extinderii suprafeţelor împădurite"...corect, dar mai exista si alternativa "renuntarii" la utilizarea combustibililor fosili care sunt chiar cauza emisiilor de CO2...dar evident "această soluţie nu aduce atâtea "beneficii" luptătorilor împotriva schimbărilor climatice" si mai ales "luptatorilor" care incearca sa invadeze tari vecine si "neprietenoase":-)

    Politrucii, si "specialistii" care sustin astfel de ticalosii plus idiotii care se uita in gura lor, sunt cel mai mare pericol pentru planeta.

    1. Prezent si propagandistul mujic cu indicativ care bifeaza comentariile zilnice pentru masa de zi cu zi:-)

      ...

    OK, poate e costisitor acum, dar trolicilor, de ce sa nu incercam sa dezvoltam? Ce e rau sa dezvoltam tehnologia asta? Totul a fost scump si greu la inceput.

    Plantati, mai dragilor, fasii forestiere in nisipurile din Oltenia si in Baraganul parjolit de soare :).

    Este inutil. Aceasta actiune nu va avea niciun efect asupra climei, asa cum nu au avut efecte nici inchiderea termocentralelor si a marilor "poluatori", instalarea catalizatorilor la masini, extinderea autovehiculelor electrice, energia verde si alte actiuni care s-au dovedit a fi cu certitudine inutile, fara implicatii benefice in clima de pe Tera si care au presupus eforturi si au dereglat economiile si viata populatiei Europei si lumii.

    Anul acesta, secetele s-au produs pe arii mai extinse, au fost mai indelungate, temperaturile au fost mai mari decat altadata, arsita a fost mai puternica, inundatiile eu fost mai devastatoare si a fost cumplit pentru multi oameni. 

    In viitor, daca nu se iau masuri eficiente si utile, temperaturile pe Tera vor creste prin extinderea suprafetelor aride, uscate, expuse intens radiatiei solare ca urmare a lipsei vaporilor de apa, a norilor, a precipitatriilor, lipsa cauzata de dereglarea formarii norilor si circulatiei naturale, istorice a apei in natura. Iar lucrurile se vor agrava, incendiile se vor extinde iar ce am vazut anul acesta in privinta caderilor masive de apa pe arii restranse va devenii o regula.

    Cat de curand se va dovedi ca decarbonificarea, captarea carbonului sunt fara importanta climatica si reprezinta o risipa de bani si energie si, mai ales, o pierdere de timp util, timp in care se mai poate face ceva cu adevarat important in domeniul climei pe Tera.  

    Din păcate pentru promotorii apocalipsei climatice, încă mai există persoane pentru care analfabetismul ştiinţific sau economic reprezintă noţiuni străine, deoarece doar un astfel de analfabet ar putea susţine "capturarea" carbonului sau cineva care va beneficia extrem de mult de pe urma unor astfel de programe guvernamentale.

    Dvs.spuneti că britanicii și cei de la Chevron sunt analfabeți ?

    Tehnologia poate fi folosită acolo unde se poluiaza static pentru filtrare noxe,cum spunea Starmer ;(Aceasta nu reprezintă, însă, o piedică pentru premierul Starmer, care a primis că "de data aceasta va fi absolut diferit", iar tehnologia este necesară pentru industriile care nu pot fi electrificate, cum sunt producţia de sticlă sau de ciment.)[acolo e a (promis)] Și așa ar rămâne 142 Ej care cu alte metode:mai mici sau mai mari ( exemplu,toate fermele de vaci să fie înconjurate de pădure cu copaci care absorb cel mai mult în cantitate CO2.) ar scădea cantitatea. 

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
raobooks.com
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
chocoland.ro
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

20 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9764
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7908
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3538
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9910
Gram de aur (XAU)Gram de aur401.4137

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb