Ministrul Polonez: Frontierele dintre Belarus şi UE pot fi închise în cazul unor incidente cu grupul Wagner

T.B.
Internaţional / 28 iulie 2023

Ministrul Polonez: Frontierele dintre Belarus şi UE pot fi închise în cazul unor incidente cu grupul Wagner

Polonia, Lituania şi Letonia ar putea decide împreună să îşi închidă graniţele cu Belarus, aliat apropiat al Rusiei, dacă vor avea loc incidente grave cu grupul Wagner de-a lungul frontierelor lor cu această ţară, a declarat joi ministrul polonez de interne, citat de Reuters, conform news.ro.

Polonia, membră NATO, a decis la 19 iulie să mute unităţi militare în estul ţării după ce mercenarii companiei private ruse Wagner au început să antreneze forţele speciale belaruse la câţiva kilometri de graniţa sa.

Două zile mai târziu, preşedintele Vladimir Putin a acuzat Polonia că are ambiţii teritoriale în fosta Uniune Sovietică şi a declarat că orice agresiune împotriva Belarusului va fi considerată un atac împotriva Rusiei.

"Fără îndoială, în cazul în care vor exista incidente grave în care va fi implicat grupul Wagner la graniţele ţărilor NATO şi UE, cum ar fi Polonia, Lituania sau Letonia, vom lua o măsură împreună", a declarat ministrul Mariusz Kaminski. "Nu exclud că, dacă vom decide că acesta este răspunsul potrivit în acel moment, vom proceda la izolarea completă a Belarusului", a adăugat el.

Polonia, care neagă orice ambiţii teritoriale în Belarus, a fost un refugiu important pentru opozanţii preşedintelui belarus Aleksandr Lukaşenko, iar Varşovia a devenit unul dintre cei mai fermi susţinători ai Kievului de când Rusia a invadat Ucraina în 2022.

Traficul rutier între Polonia şi Belarus a fost restricţionat din februarie, pe fondul deteriorării relaţiilor dintre cele două ţări.

Polonia a acuzat, de asemenea, Belarusul că a creat în mod artificial o criză a migranţilor la graniţă, aducând cu avionul persoane din Orientul Mijlociu şi Africa şi încercând să le împingă peste graniţă. Belarusul a negat în mod repetat acest lucru.

Opinia Cititorului ( 1 )

  1. "grupul Wagner" nu mai e preocupat sa de jos pe Putin ??

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
raobooks.com
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
chocoland.ro
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

20 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9764
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7908
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3538
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9910
Gram de aur (XAU)Gram de aur401.4137

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb