Ministrul Transporturilor, Radu Berceanu, a declarat, luni, la reuniunea miniştrilor transporturilor din UE, că, în forma în care este acum, contractul cu Bechtel pentru construcţia autostrăzii Transilvania nu poate să continue. Domnia sa a precizat, citat de Agerpres: "În felul în care este contractul, oricum n-avem cum să continuăm. Ar fi o soluţie de mijloc, ca Bechtel să facă jumătate din autostradă şi să ne lase liberi în cealaltă jumătate. Dacă o să se ambiţioneze pe alte variante, o să vedem atunci ce soluţii vom alege".. Ministrul Berceanu afirmă că Autostrada Transilvania are, din păcate, la bază un contract semnat în 2003-2004 foarte dezavantajos, în care Bechtel are toate drepturile, iar statul are obligaţia să îi dea mulţi bani. "Dacă rupem contractul, iarăşi pierdem foarte mult. Deci este greu de găsit o ieşire", a spus ministrul Transporturilor.
Radu Berceanu a amintit că a stabilit cu Bechtel un program pe anul 2009, un protocol adiţional contractului, prin care a fost clarificat graficul de execuţie şi de plăţi: "Am discutat cu ei să stabilim nişte lucruri până în 2012, ca să fie foarte clar ce avem noi de făcut şi să fim siguri că putem să terminăm porţiunea de la Câmpia Turzii până la Borş. O a treia problemă pe care o vom relua peste o lună şi jumătate este legată de renunţarea lor eventuală la porţiunea de la Braşov până la Câmpia Turzii, pe care să o scoatem la o concesiune". Domnia sa speră ca Bechtel să stabilească o soluţie în acest sens, în cursul acestui an. (