MIRCEA CĂRTĂRESCU:  "Autorii contemporani ar trebui să fie consultaţi sau să indice ce texte ar dori să fie în manuale"

Adi Iacob
Cultură / 8 mai 2017

Mircea Cărtărescu (Sursa foto: captură Youtube)

Mircea Cărtărescu (Sursa foto: captură Youtube)

Scriitorul Mircea Cărtărescu consideră că autorii de manuale trebuie să consulte scriitorii contemporani în privinţa textelor care apar deoarece poate fragmentele alese nu se potrivesc cu vârsta copiilor sau psihologia lor, precizând şi că multe manuale sunt conservatoare şi că textele propuse din literatura clasică nu au legătură cu lumea copiilor, spunând că ar trebui realizată o combinaţie între textele clasice şi cele ale unor autori contemporani.

Mircea Cărtărescu a declarat, luni, într-o conferinţă de presă susţinută la Constanţa, că nu i s-a cerut părerea în privinţa textelor sale care intră în manuale, dar crede că ar fi putut fi consultat.

Mircea Cărtărescu a afirmat, citat de News.ro: "Nimeni nu mi-a cerut vreodată, dintre cei care alcătuiesc manuale, să-mi dau cu părerea în privinţa textelor care intră. Sigur că acordul mi l-au cerut. Au ales ce au vrut ei şi cu unele dintre textele care sunt în manualele şcolare, din ce am scris eu, sincer vă spun, nu mă mândresc, puteau fi alese texte mai bune. Unele dintre ele au fost, de fapt, bucăţi din scrieri mai lungi şi aici ar fi trebuit să fiu consultat pentru că dacă se ia o bucată din Levantul, de pildă, cum există în unele manuale de liceu, în afara unui anume context, dacă nu îi dai, dacă nu decupezi un fragment cu o anumită rotunjime, vă spun sincer că nu se înţelege nimic şi de multe ori se întâmplă acest lucru".

El consideră că toţi autorii contemporani care au texte în manuale trebuie consultaţi.

"Autorii contemporani ar trebui să fie consultaţi sau să indice ei ce texte ar dori să fie în manuale pentru că sunt texte care nu se potrivesc cu vârsta copiilor câteodată, nu se potrivesc cu psihologia lor, nu sunt cele mai interesante pentru vârstele respective", a precizat scriitorul.

El a mai spus că multe manuale sunt conservatoare şi că multe texte propuse copiilor din literatură clasică nu au legătură cu lumea acestora.

"Cele mai multe manuale sunt extrem de conservatoare în sensul că multe dintre textele propuse copiilor nu mai au o legătură evidentă cu lumea lor. Copiii nu mai înţeleg cu uşurinţă ce se întâmplă în aceste zone rurale pe care le descrie literatura mai clasică, zone rurale, lumi ciudate, obiecte care nu mai există, mentalităţi care nu mai există. Dar asta nu înseamnă că nu trebuie să apelăm cu măsură, cu bun simţ la clasici pentru că clasicii de asta sunt clasici, că au rezistat de-a lungul timpului",a spus Mircea Cărtărescu.

El consideră că nu toată opera lui Mihail Sadoveanu, de exemplu, poate fi prezentată astăzi copiilor, sau că toată opera lui Mihai Eminescu le poate spune ceva elevilor, dar de aceşti autori pot fi selectate texte minunate.

"Nu tot Sadoveanu se mai poate prezenta copiilor de astăzi, dar anumite texte din Sadoveanu, inteligent alese ar fi minunate. Nu tot Eminescu poate să le spună ceva elevilor, dar anumite texte, tot aşa, nu neapărat cele mai cunoscute, pot fi alese de un profesor sau de un alcătuitor de manuale, care ştie într-adevăr despre ce e vorba", a afirmat scriitorul.

Mircea Cărtărescu spune că aceste texte clasice trebuie mixate cu cele moderne.

"Aceste texte clasice trebuie mixate cu texte moderne, după părerea mea, cu texte contemporane, de scriitori contemporani. Câţi scriitori sub 50 de ani, mă întreb, există în aceste manuale? Cred că nici nu există sub 50 de ani", a afirmat Mircea Cărtărescu, precizând că sunt mulţi autori români în jurul vârstei de 40 de ani care au texte minunate şi care le-ar plăcea copiilor.

El a fost întrebat şi de ce copiii din zilele noastre nu mai sunt atât de mult atraşi de lectură, oferind ca răspuns ceea ce i-a spus fiul său legat de cărţi.

"Fiul meu, de 14 ani, spune întotdeauna: «tată, încerc să citesc cărţi, dar sunt mult prea lente, sunt extraordinar de lente, eu sunt obişnuit cu filmele, cu jocurile pe computer, tot ce are un ritm mult mai susţinut»., a declarat Mircea Cărtărescu.

El crede că tinerii din zilele noastre sunt copiii ecranelor, dacă citesc o fac pe diverse device-uri şi că este mai dificil pentru ei să asimileze texte literare.

"Pentru tinerii din acest moment este mai dificil să asimileze texte literate, nu vreau să-i condamn, cei mai mulţi sunt foarte inteligenţi şi foarte drăguţi, am lucrat toată viaţa mea cu oameni tineri şi astăzi fac acelaşi lucru însă percep altfel şi timpul şi textele şi tot ce ţine de formarea de sine. (...) Copiii de azi sunt copiii ecranelor. Pentru ei pagina nu mai semnifică foarte mult fiindcă nu seamănă cu un ecran. Dacă sunt tentaţi să citească, citesc tot pe device-uri, citesc pe telefon sau pe tabletă. E foarte bine şi aşa, numai să o facă", a afirmat Mircea Cărtărescu.

El a mai spus că aceste cărţi reprezintă o alergare la maraton, nu la 100 de metri, cer răsuflare, iar imaginile trebuie create din mintea cititorului, pe baza cuvintelor.

"Cărţile cer răsuflare. Este ca o alergare la maraton, nu la 100 de metri. Ele îţi cer participare, sunt interactive, nu stai şi te uiţi la nişte imagini, ci le creezi tu din mintea ta. Tu vezi nişte cuvinte, dar totul se recompune de cititor", a mai spus Cărtărescu.

El a primit luni, titlul de Doctor Honorius Causa al Universităţii Ovidius din Constanţa, apoi a susţinut în faţa studenţilor conferinţa cu titlul "Liniile de forţă ale poeziei de azi", după care a dat autografe cititorilor săi.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
raobooks.com
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
chocoland.ro
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

20 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9764
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7908
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3538
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9910
Gram de aur (XAU)Gram de aur401.4137

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb