Ministrul Mediului, Apelor şi Pădurilor, Mircea Fechet, a declarat azi că România a început să progreseze în domeniul reciclării, dar este timpul să ne gândim serios şi la reutilizarea deşeurilor, deoarece impactul asupra mediului este mai redus în comparaţie cu reciclarea, informează news.ro.
Declaraţiile au fost făcute la la sediul Asociaţiei Ateliere Fără Frontiere (AFF), care colectează deşeuri electrice şi electronice, le recondiţionează şi le donează copiilor din familii defavorizate. Asociaţia precizează că până la sfârşitul anului mai are nevoie de cel puţin 850 de calculatoare pentru elevii din mediul rural.
Ministrul Mediului, Apelor şi Pădurilor, Mircea Fechet, a făcut joi o vizită de lucru la sediul Asociaţiei Ateliere Fără Frontiere (AFF). Asociaţia colectează deşeuri electrice şi electronice, le recondiţionează şi le donează copiilor din familii defavorizate. Până la finalul lunii octombrie, în atelierele asociaţiei au fost recondiţionate şi donate 1.700 calculatoare, iar cererea pentru aceste echipamente este în continuă creştere.
"Am început să progresăm în domeniul reciclării, dar este timpul să ne gândim serios şi la reutilizarea deşeurilor, acţiune al cărei impact asupra mediului este mai redus în comparaţie cu reciclarea, deoarece nu implică un proces industrial. Un astfel de atelier ca cel al asociaţiei, dovedeşte că putem face trei fapte bune într-un singur gest - donăm calculatoare vechi şi ajutăm mediul, susţinem educaţia online, creăm locuri de muncă pentru cei vulnerabili", a declarat ministrul Mircea Fechet, potrivit news.ro.
1. fără titlu
(mesaj trimis de anonim în data de 03.12.2020, 17:34)
Sa mori tu ca ai descoperit ca ar fi timpul?