MIRCEA GEOANĂ: "NATO consideră posibil scenariul unei intervenţii armate ruse în Ucraina"

G.B
Internaţional / 7 decembrie 2021

Mircea Geoană

Mircea Geoană

NATO evaluează ca posibil scenariul unei intervenţii armate a Rusiei în Ucraina, iar această variantă este "preocupantă", spune secretarul general-adjunct al NATO, Mircea Geoană, care în acelaşi timp transmite Moscovei un avertisment fără echivoc: costul va fi foarte sever, dar nu neapărat militar. NATO este pregătită pentru orice eventualitate, dar înainte de toate, lansează către Federaţia Rusă apelul de a reveni la masa dialogului, a subliniat Mircea Geoană, potrivit Digi24.

Alianţa Nord-Atlatică este conştientă că Rusia caută să provoace NATO pentru că, de fapt, are nevoie de un pretext pentru a-şi justifica acţiunile ofensive, în dorinţa ei de a-şi recrea nişte sfere de influenţă în Europa. Iar pentru a genera tensiune, Moscova se foloseşte de diverse instrumente, de la mobilizare de forţe militare până la dezinformare masivă, ştiri false sau amplicarea unor tensiuni sociale, în ceea ce constituie un atac hibrid. În acest context trebuie privite şi declaraţiile recente ale Moscovei, care a readus în discuţie scutul antirachetă de la Deveselu, a explicat secretarul general-adjunct al NATO, Mircea Geoană, într-un interviu la Digi24.

Scutul antirachetă, doar un pretext pentru Rusia

"Este evident acel tip de comunicare şi dezinformare care din păcate a devenit un mod de operare din partea Moscovei", a comentat luni seara, la Digi24, secretarul general-adjunct al NATO, Mircea Geoană, referindu-se la acuzele recent relansate de ministrul rus de externe, Serghei Lavrov, care a spus că în România şi Polonia au fost instalate sisteme de apărare împotriva rachetelor ce pot fi folosite pentru lovituri ofensive.

"Suntem o alianţă politico-militară pur defensivă. Tot ceea ce facem este conform misiunii încredinţate de liderii şi de naţiunile care sunt membre NATO, inclusiv de România: să apărăm teritoriul şi populaţiile celor 30 de naţiuni, de la Marea Neagră până la Vancouver şi până la San Francisco, împotriva oricărui pericol. Şi nu noi suntem cei care am amplasat rachete de ultimă generaţie şi-n Crimeea, şi-n Ucraina ocupată, şi-n Kaliningrad şi-n multe alte locuri. Este, într-un fel, un joc de comunicare la care NATO răspunde extrem de clar, inclusiv prin vocea secretarului general Stoltenberg la Riga, o spun şi eu, o spunem şi direct Federaţiei Ruse, când avem dialog pe diverse canale cu dânşii: să nu mai folosească NATO ca pretext pentru intenţia evidentă de a recrea sfere de influenţă în Europa", a arătat secretarul general-adjunct al NATO.

O concentrare de forţe "preocupantă" şi "neobişnuită"

"Vedem cu preocupare această concentrare neobişnuită de forţe militare ruseşti importante în jurul Ucrainei - şi în sud, dinspre Crimeea, şi în est, şi în nord, dinspre Belarus acum, în noile condiţii create de regimul Lukaşenko", a menţionat Mircea Geoană.

El a reiterat că pentru NATO, Crimeea este teritoriu ucrainean. "Nu vom recunoaşte niciodată această anexare ilegală, imorală şi aistorică, dacă vreţi, e în afara vremurilor noastre", a declarat Geoană.

"Această mobilizare de forţe, numeroase şi capabile de acţiuni ofensive, în Crimeea şi în jur, şi în Donbas, ocupat temporar de către apropiaţi ai Federaţiei Ruse, este foarte neobişnuită. Am mai avut în iunie anul trecut o mobilizare oarecum similară, care şi atunci a creat numeroase semne de întrebare la NATO, în America, în Europa, peste tot. Şi am descurajat şi atunci Federaţia Rusă, cu intenţie potenţială. Nu ştim până la urmă care este jocul pe care preşedintele Putin vrea să-l joace. Dar în momentul în care mobilizezi atâta forţă militară, există un risc - sperăm să nu fie cazul - ca arma militară să fie folosită încă o dată împotriva Ucrainei", a arătat Mircea Geoană. "Sperăm să nu fie această variantă, este preocupant", a adăugat secretarul general-adjunct al NATO.

Avertismentul NATO: va exista un cost sever pentru Moscova

"O nouă incursiune militară, aşa cum au făcut-o în 2014 sau în 2008 în Georgia, va avea - nu din punct de vedere militar, dar din punct de vedere politic, economic şi financiar - un cost foarte sever pentru Federaţia Rusă. Este ceea ce aliaţii NATO au discutat la Riga, este ceea ce NATO şi Uniunea Europeană discută", a avertizat oficialul NATO, menţionând în context sancţiunile economice care au fost impuse Rusiei după anexarea Crimeei, sancţiuni care continuă şi azi. "Dacă se întâmplă încă o dată, e foarte clar că preţul politic, economic şi financiar - nu vorbesc de militar - va fi semnificativ. Ceea ce spunem sper să fie auzit şi la Moscova la justa valoare a avertismentului nostru", a punctat Mircea Geoană.

"Spunem extrem de clar: este un lucru pe care Federaţia Rusă trebuie să înceteze să-l facă, trebuie să dezescaladeze, să înţeleagă că până la urmă dialogul, diplomaţia, dialogul între lideri este necesar", a completat Mircea Geoană. El a precizat că se ocupă personal, în mare măsură, de încercarea de a avea un minim dialog cu Federaţia Rusă.

Pentru România există Art. 5, care funcţionează. Cum rămâne cu Ucraina?

"Vreau să fie foarte clar că Ucraina nu este membru NATO, România este membru NATO. Pentru România, şi pentru ţările baltice, şi pentru Polonia funcţionează Art 5. Acolo, la NATO, nu este niciun dubiu: apare ceva militar împotriva noastră sau de altă natură, reacţionează imediat, decisiv şi cu putere de descurajare foarte mare. Dar Ucraina este un partener important al NATO şi până la urmă, şi noi ca români putem să înţelegem că nu ne place ca cineva deasupra noastră, o putere, de oriunde ar fi ea, să ne dicteze destinul şi direcţia pe care vrem să o luăm ca naţiune.

Dacă Ucraina decide în mod suveran şi democratic că vrea să continue să meargă către Occident, continuă reformele, continuă multe lucruri pe care le au încă de făcut şi dacă Alianţa va fi de acord, prin consens - asta trebuie realizat în NATO - nu putem să spunem unei ţări din Europa secolului XXI că altcineva, din afară, îi poate dicta şi impune o direcţie contrară voinţei suverane a poporului. Aceasta este esenţa democratică a NATO, o alianţă pur defenisivă, care îşi apără teritoriul şi populaţiile şi care încurajează Rusia să reducă tensiunile şi riscul de escaladare", a punctat Mircea Geoană reliefând care este poziţia Alianţei în ceea ce priveşte Ucraina şi ameninţările din zonă.

Ce înseamnă atac hibrid: ştiri false şi operaţiuni precum cea din Belarus

Ce s-a întâmplat în Belarus face parte din acest plan rusesc de a-şi extinde graniţele, de a forţa şi a provoca? a fost întrebat Mircea Geoană. "Este un lucru pe care nu vreau să-l comentez în plan public. Aliaţii noştri din acea zonă, aliaţii polonezi, letoni, lituanieni, au şi astfel de considerente când se uită la situaţia încă foarte severă de la graniţă. Ceea ce este intolerabil este să foloseşti nişte oameni, până la urmă necăjiţi şi speriaţi. Este clar că este o mobilizare deliberată, un atac hibrid în care se instrumentalizează migraţia generată artificial - cine se gândea din Irak sau Afganistan să meargă prin Belarus către Germania? Sunt alte căi un pic mai directe. Deci, este un alt semnal că există o intensificare a tensiunilor, o diversificare a instrumentelor pe care ţări precum este Belarusul sau Federaţia Rusă, în diverse proporţii şi în diverse aranjamente, le folosesc împotriva noastră, inclusiv dezinformare masivă, ştiri false, inclusiv amplicarea unor tensiuni care sunt reale în societăţile noastre", a arătat Mircea Geoană.

Unitate comună NATO-UE pentru combaterea dezinformării care vine dinspre Moscova

El a spus că NATO şi Comisia Europeană colaborează strâns şi au o unitate comună tocmai pentru a combate dezinformarea care vine dinspre Moscova.

"În societăţile noastre democratice, lumea nu este de acord cu privire la toate subiectele, este normal să fie aşa. Iar dezinformarea practicată de Moscova ţinteşte adesea chestiuni interne. Uitaţi-vă la rapoartele Congresului american sau ale Comisiei Europene. Colegii mei din NATO lucrează zi de zi cu colegii din Comisia Europeană la o unitate de combatere a dezinformării", a spus Mircea Geoană.

El a detaliat câteva domenii către care Moscova îşi îndreaptă ţintele războiului informaţional, încercând astfel să influenţeze inclusiv alegeri democratice:

"Există efectiv o avalanşă de dezinformare care vine către noi: în jurul COVID-ului, în jurul altor probleme, în America - în jurul problemelor rasiale, în jurul momentelor de alegeri. Este intolerabil. Jocul acesta se joacă şi are nişte limite, dar în clipa în care te duci şi încerci să influenţezi alegerea democratică pentru preşedinte, pentru Parlament sau pentru orice altă alegere a unei societăţi democratice, acestea sunt lucruri inacceptabile", a subliniat oficialul NATO.

NATO, pregătită pentru orice eventualitate

Provocările Moscovei vin din zona cyber, din zona spaţiu, din zona dezinformare, din zona hibridă, din zona tradiţională militară, din zona echipamentului inclusiv nuclear, a arătat Mircea Geoană. El a evocat în context testarea recentă a unei arme antisatelit de către Moscova, o acţiune ce putea avea consecinţe periculoase:

"Observăm cu preocupare şi ameninţări de tip tradiţional - elemente de sisteme de rachetă ultramoderne, amplasamente în diverse locaţii a unor sisteme avansate. Observăm cu îngrijorare - şi am şi condamnat la NATO, ca şi mulţi alţii - această folosire a ultimei generaţii de arme antisatelit. Au testat pe un satelit al lor o armă antisatelit, consecinţa fiind că pur şi simplu, într-un spaţiu deja foarte congestionat, în care nu sunt sateliţi guvernamentali, cum era pe vremuri, acum sunt foarte mulţi comerciali. Staţia Spaţială Internaţională a trebuit să-şi amâne o ieşire în spaţiu, staţia orbitală chineză a trebuit să se protejeze de rămăşiţele spaţiale", a reamintit Mircea Geoană.

Numărul 2 în NATO transmite în final două mesaje: unul de asigurare pentru cetăţenii statelor membre ale Alianţei Nord-Atlantice, care trebuie să se simtă protejaţi, şi unul pentru Moscova, de a reveni la masa dialogului:

"Alianţa Nord-Atlantică este atât de mare, atât de masivă, atât de puternică, suntem un miliard de oameni, 50 şi ceva la sută din PIB-ul global, 60 şi ceva la sută din cheltuielile de apărare la nivel global - suntem cea mai puternică alianţă din istorie şi suntem un factor de stabilitate, o alianţă defensivă şi suntem convinşi că vom şti să găsim, sper, şi o cale a dialogului, pentru că nimeni nu doreşte escaladarea acestei situaţii. Apelăm la Federaţia Rusă să revină la masa dialogului şi inclusiv atunci când sunt subiecte mai delicate, în care vedem lucrurile în mod diferit, dialogul este mai important în momente de tensiune decât în momente de calm şi de linişte. Dialogul este ceea ce reprezintă a doua cale pe care NATO o urmează, pe lângă descurajare, apărare serioasă, în Marea Neagră, în Marea Baltică, în sud, în nord, în spaţiu, în cibernetic, suntem pregătiţi pentru orice eventualitate", a spus Mircea Geoană.

Comanda carte
danescu.ro
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
arsc.ro
domeniileostrov.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

19 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9749
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7790
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3324
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.0430
Gram de aur (XAU)Gram de aur402.9466

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb