Un cutremur de mică intensitate a fost detectat astăzi în apropierea poligonului de la Punggye-ri, unde Coreea de Nord desfăşoară teste nucleare, anunţă Reuters.
Acesta este cel mai recent dintr-o serie de cel puţin trei mişcări telurice produse după testul nuclear făcut în 3 septembrie de Phenian, care a provocat un seism cu magnitudine 6,3, ceea ce i-a determinat pe experţi să afirme că ar fi putut fi afectată zona muntoasă din nord-vestul ţării, unde au avut loc toate cele şase teste nucleare.
"Explozia din 3 septembrie a avut o asemenea putere încât există posibilitatea ca tunelurile existente sub poligon să se fi prăbuşit", a declarat Kim So-gu, cercetător la Institutul Sesimologic Coreean. "Cred că regiunea Punggye-ri este saturată. Dacă va mai avea loc un nou test regiune, ar putea risca o poluare radioactivă", a spus cercetătorul.
"Motivul pentru care Punggye-ri a devenit poligonul de teste nucleare al Coreei de Nord este tocmai acela că zona era considerată stabilă şi că rareori au existat cutremure acolo", a declarat un profesor de la Universitatea din Seul.