Mită la Consiliul Judeţean Sibiu

Ziarul BURSA #Anticorupţie / 3 august 2016

Procurorii din cadrul Direcţiei Naţionale Anticorupţie - Serviciul Teritorial Alba Iulia au dispus ieri punerea în mişcare a acţiunii penale şi reţinerea pentru 24 de ore, începând cu data de 2 august 2016, a inculpatei Ana Kraus, şef Serviciu Administrativ în cadrul Consiliului Judeţean Sibiu, sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de abuz în serviciu, conflict de interese şi fals în înscrisuri sub semnătură privată.

De asemenea, în acelaşi dosar, s-a dispus măsura controlului judiciar pentru o perioadă de 60 de zile, cu începere de la data de 2 august faţă de Marius Nicolae Crăcea - şef al Serviciului Relaţii Publice, CIC şi Informatică în cadrul Consiliului Judeţean Sibiu, sub aspectul săvârşirii infracţiunii de abuz, Valentin Vasilescu - director al Direcţiei Informatică, Resurse Umane şi Relaţii Publice în cadrul Consiliului Judeţean Sibiu, sub aspectul săvârşirii infracţiunii de abuz în serviciu, Ioan Stoica - director executiv economic şi persoană desemnată să exercite controlul financiar preventiv propriu în cadrul Consiliului Judeţean Sibiu, sub aspectul săvârşirii infracţiunii de abuz în serviciu, Călin Emil Buciuman - administrator al unei societăţi comerciale, sub aspectul săvârşirii infracţiunii de complicitate la abuz în serviciu.

Procurorii susţin că, în perioada 2014 - 2016, Ana Kraus a încălcat reglementările legale privind achiziţiile publice cu ocazia achiziţiei unor produse de la o societate comercială: "Astfel, Consiliul Judeţean Sibiu a achiziţionat de la societatea favorizată produse în valoare de 155.060,29 lei, în condiţiile în care produsele fuseseră achiziţionate de societate de la un centru comercial, la o valoare de aproximativ 45.531,34 lei (valoarea cu TVA). Diferenţa dintre valoarea de vânzare a produselor către Consiliul Judeţean Sibiu şi valoarea de achiziţie a produselor de la centrul comercial reprezintă adaosul comercial al societăţii calculat ca fiind, în medie, de aproximativ 240%.

În perioada 2011-2015, aceeaşi inculpată a atribuit cinci contracte de achiziţie a unor servicii de reparaţii şi întreţinere auto, proceduri derulate, pe de o parte cu menţionarea de date nereale în documentele justificative de atribuire a contractelor, iar pe de altă parte prin menţionarea de date nereale privind tranzacţiile comerciale efectuate (a făcut demersuri pentru decontarea a 52 facturi fiscale emise de furnizor, cunoscând că erau întocmite în fals). Astfel, a fost creat un prejudiciu în valoare de valoare totală de 170.285,27 lei în dauna Consiliului Judeţean Sibiu".

În anul 2013, inculpata KRAUS ANA a încheiat, potrivit procurorilor, un contract şi un act adiţional la acesta având ca obiect achiziţionarea a unor servicii de monitorizare foto/video. Procedurile au fost derulate, pe de o parte cu menţionarea de date nereale atât în documentele justificative de atribuire a contractelor, cât şi cu privire la tranzacţiile comerciale efectuate (a făcut demersuri pentru decontarea a 15 facturi fiscale emise de furnizor, cu toate că nu existau documente justificative pentru prestarea serviciilor menţionate în facturi). Astfel, a fost creat un prejudiciu în valoare totală de 213.264,5 lei, mai precizează DNA .

În perioada 2012-2014, în calitate de şef Serviciu Administrativ în cadrul Consiliului Judeţean Sibiu, inculpata KRAUS ANA a gestionat, conform procurorilor, din partea Consiliul Judeţean Sibiu, derularea unor proceduri de achiziţie publică, cu o societate, în condiţiile în care administrator şi asociat al acelei societăţi comerciale era o persoană din familia sa.

DNA menţionează: "În calitate de şef Serviciu Administrativ în cadrul Consiliului Judeţean Sibiu, în perioada 2012-2015, inculpata a întocmit în fals 15 referate de necesitate în baza cărora au fost emise în fals de către furnizor şi ulterior decontate de către Consiliul Judeţean Sibiu 15 facturi în valoare totală de 44.601,61 lei.

În anul 2014, inculpaţii VASILESCU VALENTIN, director al Direcţiei Informatică, Resurse Umane şi Relaţii Publice şi CRĂCEA NICOLAE MARIUS, şef al Serviciului Relaţii Publice, CIC şi Informatică din cadrul Consiliului Judeţean Sibiu, cu încălcarea prevederilor legale au încheiat un contract de furnizarea unei «Aplicaţii software necesară implementării proiectului Păltiniş 2030 - Prezentare virtuală a zonei de dezvoltare şi investiţii», printr-o procedură formală, favorizând societatea contractantă.

În perioada 2012 - 2015, inculpatul STOICA IOAN, în calitate de director executiv economic şi persoană desemnată să exercite controlul financiar preventiv propriu în cadrul Consiliului Judeţean Sibiu şi-a îndeplinit în mod defectuos atribuţiile de serviciu, cu ocazia aplicării vizei de control financiar preventiv în cazul decontării a 54 facturi, în favoarea a două societăţi comerciale, în valoare totală de 381.866,77 lei".

Astăzi, Ana Kraus urmează să fie prezentată Tribunalului Alba cu propunere de arestare preventivă pentru 30 de zile.

Comanda carte
danescu.ro
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
arsc.ro
domeniileostrov.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

19 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9749
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7790
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3324
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.0430
Gram de aur (XAU)Gram de aur402.9466

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb