Mofturi europene

Toamna tîrziu, la noi, cad frunze, cad pe ici pe colo şi copaci, scoşi din rădăcini de ape şi furtuni, cad desigur temperaturile zilei şi mai ales cele ale nopţii, cad trecători întîrziaţi şi maşini grăbite prin gropile recente ori mai vechi practicate din construcţie în marile magistrale ale urbanismului nostru deşănţat, cad visătorii în nostalgii ori depresii de sezon... iar dinspre Europa, cea cu sediul la Bruxelles, cad bolovani. Nici nu trebuie mulţi, unul este de-ajuns. Scrie pe el MCV!!! Raportul care ar trebui să ne dea nu doar temperatura la zi, ci diagnosticul precis privind starea de fond a "bolnavului" nostru, aflat cronic în stare critică, justiţia. Despre hibele acestei improvizaţii politice am scris de cîteva ori în marginea altor rapoarte care nu se deosebeau mult de cel care agită de cîteva zile apele şi aşa tulburi ale politichiei de la Bucureşti. E cazul să revenim, nu de dragul lui Platon şi nici al Adevărului, ci de dragul cititorului nostru căruia, ştim bine, un singur punct de sprijin în univers îi este de ajuns să poată muta planetele de pe orbitele lor "eterne". E vorba, desigur, despre universul cunoaşterii şi al înţelegerii lucrurilor aparent simple şi mărunte de care depinde însă viaţa noastră, individuală şi socială, în cele mai ascunse cute ale desfăşurării sale.

De ce este MCV-ul un moft? Aş putea răspunde simplu, pentru că este o improvizaţie. Aşa ceva nu există şi nici nu a mai existat în istoria instituţională a Uniunii Europene. Admiterea unui nou membru era, pînă la venirea "esticilor" un act deplin şi total. Voia cineva să intre în club? Era inspectat, evaluat, i se făceau recomandări pentru schimbări de politici locale, aflate în conflict cu regulile comunitare, după care devenea membru. Cu totul! Cu bune, cu rele, cu ce mai avea el ascuns pe acasă, pe sub preş ori prin cine ştie ce dulapuri. Comori, ori schelete, nimeni nu mai stătea să bage de seamă. Marea Britanie este un exemplu elocvent în această privinţă şi doar exemplul Greciei este încă şi mai convingător. Pentru noii membri de la răsărit, consideraţi, din capul locului, aparţinînd "lumii a treia", regulile s-au schimbat. De ce a treia? Pentru că deja erau două lumi distincte în UE, înainte de venirea lor. Cei "mari" şi "restul". Pentru că nu trecuseră printr-o procedură de "dezinfectie, dezinsecţie şi deratizare anti-comunistă" prescrisă şi executată de instituţiile de la Bruxelles, admiterea acestor noi state s-a făcut sub suspiciunea (deloc neîntemeiată) că incompatibilităţile structurale şi deficitele de adaptare la mecanismele comunitare sunt tare de lungă durată, pentru eradicarea cărora, pacientul trebuie pus şi ţinut sub o supraveghere relativ strictă a "doctorilor". Pînă aici toate bune şi frumoase, doar că "doctorii" s-au dovedit doar nişte felceri cu diplome false, cum fuse italianul ăla care opera prin spitalele din Bucureşti, fără să aibă la bază nici măcar şcoala de surori de caritate!!! Cînd o instituţie pilon, cum este Comisia Europeană, emite raporate de evaluare şi recomandări în consecinţă, privitoare la mersul lucrurilor dintr-o ţară, în cazul nostru sistemul justiţiei, se cer îndeplinite cîteva condiţii de profesionalitate şi responsabilitate politică. Un asemenea raport nu poate fi o "operă anomimă". El trebuie încredinţat unor experţi, care îl întocmesc, îl semnează şi îl pun pe masa decidenţilor de la nivelul Comisiei, care şi-l asumă, politic. Ori, îl resping şi îi pun pe experţi să o ia de la capăt, pînă rezultatul final se conformează cerinţelor "beneficiarului". La rîndul lor, experţii cu pricina trebuie să pună la dispoziţia celor care citesc raportul cu pricina, atît beneficiarul primar (Comisia), cît şi cel secundar (ţara andrisantă!) un minim de repere metodologico -teoretice, din care să reiasă cum şi cu ce instrumente au fost făcute "măsurătorile" şi "evaluările" pe procesele şi starea de fapt evaluate, cum şi pe ce baze au fost elaborate recomandările. Aceste cerinţe minimale, valabile în orice demers ce ţine de precizia măsurării şi de construcţia unei soluţii la o problemă, începînd cu lucrarea de licenţă a unui absolvent de facultate şi terminînd cu comunicarea unui laureat Nobel, sunt inevitabil valabile şi pentru "experţii" Comisiei Europene. Doar că, se vede treaba, ei nu ştiu asta şi nici nu s-a găsit nimeni să le-o spună pînă acum. Nici de la Bruxelles, nici de prin capitalele ţărilor vizate de raporatele MCV-ului. În mod mai mult decît suspect, niciodată nu ştim cine au fost aceştia! Iar dacă textul MCV-ului nu respectă din capul locului, nici măcar cerinţele minimale ale unei evaluării cît de cît "ştiinţifice", atunci el nu este altceva decît "literatură politică", cu care poţi să faci ce vrei, de la a o fereca în aur şi argint după ce ai declarat-o oficial "noua biblie revelată", ori poţi să te ştergi cu ea la cur... pardon, în zonele sensibile ale excreţiei fecaliere! Păi, cam asta fac şi politicienii noştri, fiecare după interesul propriu, de unde se vede treaba că MCV-ul nu este decît un moft! QED!

Alt moft, cu răsunet ceva mai înăbuşit însă, este aburcarea oficială a cetăţenei europene Koveşi în funcţia de procuror şef al unui organism european ce urmează a fi construit! OK, se poate şi aşa, s-au mai văzut cazuri! Chestiunea pare importantă. În drumul ei de la Uniunea Europeană, la Statele Unite ale Europei, suprastructura suprastatală de putere de la Bruxelles trebuie să se doteze cu toate instituţiile necesare. A început cu "legislaţia" şi normele obligatorii pentru state, a continuat cu justiţia cocoţată nu doar peste normele statelor, ci şi peste puterea de legiferare viitoare a parlamentelor naţionale, a continuat cu moneda, iar acum mai are pe agendă doar două liniuţe, instanţe şi reguli de judecată europene, deasupra şi diferite de cele ale statelor membre, pentru că există, nu-i aşa, o seamă de "delicte federale" care nu pot fi lăsate pe seama judecăţii autorităţilor "locale", respectiv realizarea unei "armate federale". Cum spuneam, chestiunea e serioasă, ba chiar foarte serioasă. Cum de a ajuns un moft! Prin contribuţia nepreţuită a cetăţeanului european Laura Codruţa Kovesi, proaspăt "unsă" în funcţia de "comisar al poporului", pardon al "Bruxellesului". Nici nu se uscase bine cerneala pe documentul oficial care o investea în funcţie şi dumneaei a simţit nevoia să răbufnească, să îşi dea arama pe faţă, să le dea cu tifla celor care au acuzat-o, ba chiar au demis-o la Bucureşti, pentru celebrele protocoale de colaborare instituţională dintre justiţie şi serviciile de informaţii. Le-ar semna din nou, dacă i s-ar mai da ocazia!!! Nu e nimic ilegal în ceea ce a făcut!!!!

Cum ziceam, Justiţia? Mofturi europene!